Eveniment teatral: Spectacol fără text sau scenariu definit, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş

0
53

Edinburgh-Colleges-FestivalUn grup de studenţi de la Telford College Edinburgh, Scoţia, conduşi de regizorul Scott Johnston, va pune în scenă la Teatrul Naţional din Târgu Mureş spectacolul ‘Suntem praf de stele’, un spectacol fără text sau scenariu definit, având stabilite doar începutul şi sfârşitul piesei.

“Această nouă montare ‘Suntem praf de stele’ este o creaţie colectivă, coordonată de Scott Jonhston, şi se bazează pe metoda unică a regizorului de a construi un spectacol de improvizaţii şi exerciţii, pornind la drum fără un text sau scenariu definite, fiind stabilite doar începutul şi sfârşitul piesei. Acestea sunt, în principiu, aceleaşi ca în producţia realizată de Scott Johnston la Teatrul Naţional Târgu Mureş, iar restul, conţinutul, se construieşte pe amintirile şi poveştile actorilor din distribuţie”, precizează un comunicat de presă.

Din distribuţie fac parte Rhys Anderson, Amy Taylor, Nicholas Nunn, Iona Buchanan, Nathan Dunn, Charlie Welsh, Josh Brock, Sarah Farrell, Becky Niven, Daniel Brown, Alan Sunter, James Cameron, Holly Wedgwood, Euan Stamper, Cullen Fairley, Heather Goodyear, Abbie Paterson, Lewis Watson, Claire Levey, Megan Macdonald şi Shannon Davidson.

Spectacolul “We are Made of Stardust/Suntem praf de stele” de Scott Johnston, produs în cadrul PASS Telford College Edinburgh, va fi jucat la Teatrul Naţional Târgu Mureş, vineri, de la ora 17.00.

Regizorul şi studenţii scoţieni participă, în perioada 20-25 aprilie, la Universitatea de Arte Târgu Mureş la proiectul ‘Impro-Scott-Visiting Team’, care se desfăşoară în cadrul cursurilor-modul ale clasei de Regia spectacolului contemporan – Masterat, anul I, clasa profesor Theodor Cristian Popescu.

“Impro-Scott-Visiting Team” implică, în desfăşurarea sa, pe lângă studenţii scoţieni (adică visiting team) şi studenţii Universităţii de Artă din Târgu Mureş, iar pe parcursul a cinci zile au loc ateliere cu profesori români şi scoţieni, iar fiecare dintre studenţii din anul I de la Master Regia spectacolului contemporan lucrează pe teme prestabilite cu studenţi români şi scoţieni.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ