Eşti oare vrednic?

0
35

Fulton Oursler ne povesteşte o întâmplare din copilăria sa, când mama, după ce l-a îmbrăcat în hainele de duminică, i-a spus să nu plece de pe trepte.

„O să ne du­cem la mătuşa ta”, i-a făgăduit ea, „şi vreau să fii curat”.

A aşteptat cuminte până ce a apărut fiul brutarului şi l-a făcut sclifosit.

Îndată s-au luat la bătaie şi numaidecât Fulton s-a văzut în mijlocul unei bălţi cu noroi. Cu o ultimă tresărire a conştiinţei s-a întors pe trepte.

lată însă că pe stradă şi-a făcut apariţia vânzătorul de îngheţată împingându-şi că­ruciorul. Uitând de neascultarea sa, Fulton a alergat în casă cerându-i mamei nişte bani.

„Uită-te cum arăţi!” a exclamat ea. „Nu meriţi să ceri nimic”.

Mulţi oameni se simt la fel în privinţa Împărtăşaniei.

Adeseori auzim oameni zi­când: „Nu sunt vrednic să mă împărtăşesc”.

Când oare este cineva „vrednic” să pri­mească Împărtăşania?

Vi s-a întâmplat vreodată să simţiţi că nu trebuie să vă împăr­tăşiţi? Mulţi au din când în când acest simţământ. Ne simţim nevrednici; simţim că ar fi o făţărnicie să luăm Împărtăşania în acel moment; simţim că nu suntem „des­tul de buni” să ne împărtăşim. Cred că e un simţământ bun înainte de Împărtăşanie. Nici un creştin n-ar trebui să vină la Împărtăşanie cu simţământul că merită să vină fiindcă este „destul de bun” spre a se împărtăşi. Dacă ai acest simţământ, să nu te duci, căci este cel mai bun semn că nu eşti suficient de bun, că sufletul ţi-a fost otră­vit de păcatul mândriei.

În privinţa Împărtăşaniei trebuie să ţinem minte un lucru: când Domnul Iisus ne cheamă la Împărtăşanie, nu ne cheamă la desăvârşire, ci la mărturisire. Dacă nu sun­tem „destul de buni” – cum nimeni dintre noi nu este -, atunci să ne căim şi să venim la mărturisire, spre a primi iertarea Domnului, spre a-L lăsa să ne cureţe, spre a-L lă­sa să ne facă vrednici.

„Pe cel ce vine la Mine nu îl voi scoate afară”, a spus Iisus.

Vitamine duhovnicești pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, Anthony M. Coniaris