Este mult mai folositor să te fereşti de păcate decât să fugi de moarte

0
206

moarteA medita la trecere îţi este folositor pentru îndreptarea vieţii şi pregătirea pentru moarte. De fapt tot omul ştie că trebuie să moară, dar, din nefericire, îşi închipuie moartea ca un moment atât de îndepărtat încât o pierde din vedere. Chiar şi bătrânii cei mai slăbiţi şi oamenii cei mai bolnavi ar dori să mai trăiască.

Lucrurile însă stau altfel. Moartea vine pe neaşteptate: “că omul nu ştie nici măcar vremea lui: întocmai ca şi peştii care sunt prinşi în vicleanul năvod, întocmai ca şi păsările în laţ, aşa sunt prinşi fără de veste oamenii în vremea de restrişte, când vine dintr-odată peste ei” (Eccl. 9, 12).

Mântuitorul ne cere să fim mereu gata de moarte: “Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni” (Luca 12, 40). Nimic nu este aşa sigur ca şi moartea. Nesigur este doar ceasul morţii. Acest moment, însă, Dumnezeu îl tăinuieşte înspre binele nostru, pentru a nu fi obsedaţi mereu de el.

Populara carte duhovnicească “Mântuirea păcătoşilor” stăruie asupra faptului că gândul la moarte este în măsură să te facă mai atent asupra vieţii tale. Plecând de la afirmaţia lui Iisus fiul lui Sirah, “În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată” (7, 38), face următoarea afirmaţie: “Cel ce cugetă în fiecare zi la moarte nu îndrăzneşte nicicum a greşi lui Dumnezeu, temându-se de pedeapsa care urmează după călcarea poruncii”. Sfântul Antonie cel Mare subliniază, cum nu se poate mai bine, importanţa cugetării la moarte: “Moartea, de-o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoştinţa de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasă sufletului”.

În “Urmarea lui Hristos” un capitol întreg este intitulat “Gândul la moarte”. Simplu, dar convingător, autorul încearcă să te facă să înţelegi efemeritatea vieţii tale. Este mult mai folositor să te fereşti de păcate decât să fugi de moarte. Pentru că, până la urma urmei, este mai important să trăieşti o viaţă virtuoasă decât o viaţă lungă. “Ce foloseşte o viaţă îndelungată, de vreme ce ne îndreptăm atât de puţin?”

S-ar putea spune că acest gând la moarte îi creează omului o stare de inconfort. Dar responsabilitatea cu care trebuie să abordăm condiţia vieţii noastre pământeşti ne obligă să facem acest lucru. Pentru că viaţa, pe lângă faptul că e grea, este şi scurtă. “Priveşti viaţa care-ţi rămâne de trăit, şi oricât de tânăr ai fi, o simţi puţină, sfârşitul pândeşte pe undeva pe aproape, eşti singur şi neputincios în faţa lui. Ai venit pe pământ, progresezi şi pleci”.

Ce-ţi rămâne de făcut în faţa acestei realităţi? Să te apropii de Hristos, Care este Viaţa. Când Marta era confruntată cu această realitate, pentru că murise tânărul ei frate Lazăr, Domnul Hristos i-a zis: “Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

O lectură bine aleasă te predispune să meditezi la aceste adevăruri esenţiale. Şi pe deasupra, vorba cronicarului, nu este o alta mai plăcută zăbavă decât cititul cărţilor. Bineînţeles că sunt şi cărţi care nu te folosesc cu nimic. Simplă maculatură şi pierdere de timp. De aceea şi lectura trebuie făcută selectiv.

Este drept însă, că un necredincios, confruntându-se cu realitatea ultimă, poate lua o atitudine negativă: “să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15, 32). Pornind de la această deviză, omul postmodern este înclinat să trăiască mai mult prezentul. Să-l trăiască cu toate simţurile trupului său, să consume cât mai mult, pentru că face parte din societatea de consum. “A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi exploata pe cei slabi, a dormi în lenea unui trup obosit de senzaţii tari, a te închina icoanelor rotunde ale banilor” este pentru el un mod de viaţă. Dar să nu se uite că, ori credem ori nu credem, Dumnezeu este o realitate în faţa căruia vom da toţi seama. Să nu se uite că nu se termină totul cu moartea.

Dinamica despătimirii, Andrei Andreicuț

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ