Epistole pastorale: Superstițiile

0
69

photo-1444323696443-1b5cedba84bc

Iubiţii mei enoriaşi,

În această epistolă vin să vă atrag atenţia cu o altă temă, care, deşi n-ar trebui, îi influenţează şi-i chinuie pe mulţi. Este problema prejudecăţilor şi a superstiţiilor.

Vezi toate epistolele pastorale

Deşi au trecut cam două mii de ani de când a venit pe pământ Hristos, credem că suntem înrâuriţi şi acceptăm cu insistenţă şi „evlavie religioasă”, de multe ori, diferite rătăciri şi credinţe, rămăşiţe ale unor datini şi tradiţii idolatrice, adică prejudecăţile şi superstiţiile.

De aceea, în această epistolă voi menţiona câteva cazuri de prejudecăţi şi superstiţii, încât creştinii să le aibă în vedere, ca să le evite şi să nu fie influenţaţi de concepţiile şi greşelile idolatrice, care sunt condamnabile şi străine faţă de Sfânta Scriptură şi, în general, faţă de învăţătura Sfintei noastre Biserici, dar şi sufleteşte dăunătoare, pentru cei care se ocupă de acestea.

a) Despre căsătorie

În loc să mergem cu evlavie şi modestie la Biserică, ca să ne rugăm pentru viitorii miri, facem gălăgie, ne luptăm între noi care va arunca cel mai mult orez sau mai multe bomboane.

Tinerii miri, care va călca primul pe picior pe celălalt, în timp ce se citeşte Apostolul, luând în derâdere Taina Căsătoriei; ce obiecte nepermise să aibă la ei tinerii căsătoriţi, ca să nu păţească ceva rău; dacă vor arde fitilele lumânărilor de căsătorie, sau grija ca nu cumva să le ia o persoană nedorită cu vreun scop rău; cei necăsătoriţi, la sfârşit, să înşface bomboanele de pe tavă, să le pună sub pernă, ca să vadă în vis ce bărbat sau ce fată o să ia în căsătorie; cum vor intra în casă, după căsătorie, tinerii căsătoriţi să calce pe fier, să-i ungă cu miere, să arunce cu o rodie ş.a.

Să evite mulţi să facă nuntă în mai şi în an bisect; să evite să se căsătorească în acelaşi an cu fraţii. Să nu meargă tinerii căsătoriţi mult timp la Biserică, şi alte lucruri ridicole şi inacceptabile, în loc să acorde atenţie pregătirii sufleteşti a viitorilor miri, ca să înfrunte corect multele probleme ale noii lor vieţi de tineri căsătoriţi.

Cu această ocazie accentuez că nu sunt îngăduite relaţiile trupeşti ale viitorilor miri înainte de căsătorie. De asemenea, se interzice să se împăr­tăşească cei care s-au căsătorit numai prin căsătorie civilă.

Ce să spun despre prostul obicei care, din păcate, predomină în ultima vreme, pentru motive, chipurile, de facilitare, şi anume: să se facă căsă­torii sâmbăta. În ajun de duminică, bisericile să se transforme în localuri şi, în continuare, să fie pân­gărită ziua Domnului cu petreceri de noapte, cu ospeţe, şi să nu meargă la biserică tinerii căsătoriţi, rudele lor şi aproape toţi invitaţii.

b) Despre Botez

Greutatea constă nu în a găsi creştin ortodox credincios pentru naş, ci în poziţia socială şi puterea acestuia. Ne preocupă dacă va trebui să i se taie din păr celui nebotezat, şi ce o să facem cu părul şi cu unghiile lui. Dacă trebuie să se afle în biserică părinţii. Dacă tinerii căsătoriţi sau femeia gravidă pot să devină naşi şi să vină în jurul scăldătoarei, şi multe altele, în vreme ce se neglijează iniţierea, mersul la biserică şi Sfânta împărtăşanie în mod regulat a noului botezat.

De asemenea, este drept să existe doar un naş şi să fie dat un singur nume, şi acesta creştin, ca să-i fie serbată ziua, nu ca protestanţii şi idolatrii, care nu acceptă şi nu au sfinţi. La fel, nu se permite unui creştin neortodox, dar şi unui ortodox, care a făcut numai căsătorie civilă, să devină naş de Botez sau de Cununie.

c) Despre înmormântări şi pomeniri

În loc să-l ajutăm pe cel bolnav sau pe omul în vârstă să se căiască şi să chemăm la timp pe preot, să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, le evităm, ca să nu se teamă, şi astfel pleacă dintre noi nemărturisit şi neîmpărtăşit.

Ne interesează împodobirea şi luminarea bise­ricii, câţi preoţi vor fi la înmormântare, să nu fie par numărul lor; să spargem farfuria în casă şi la mormânt, ca să se sperie „moartea” şi să fugă. Nu cumva să nu fie dezlegate mâinile şi picioarele mortului, la îngroparea lui. Punem lângă el obiecte de-ale lui dragi, ca să-l mulţumim, sau mai târziu îi ducem la mormânt dulciuri care-i plăceau.

Evităm să oferim dulciuri, ca să nu se îndul­cească „Haros” (moartea), şi să vină să ia pe altul. Nu se duc cei îndoliaţi la biserică pentru o lungă perioadă de timp. Se iau, din păcate, mulţi şi de Dumnezeu, Care, cum se zice, l-a luat: gem, se lamentează, bocesc şi jelesc, precum idolatrii şi necredincioşii, ca şi cum „n-ar mai avea nici o speranţă” (I Tesaloniceni 4, 13), şi multe altele.

De asemenea, pomenirile trebuie să se facă sâmbăta, care este consacrată pentru sufletele celor adormiţi, însă se observă fenomenul tragic-comic: nunţile se fac sâmbăta, iar pomenirile morţilor se fac duminica, ziua învierii Domnului, zi de bucurie.

La fel, pomenirile să se facă cu grâu (colivă) şi nu cu diverse preparate şi dulciuri, pe care rău le folosesc unii.

De asemenea, nu este îngăduit după înmor­mântare, în zilele de post, ofrandă de iertare a păcatelor din brânză sau alte alimente de frupt.

În plus, consider de datoria mea să menţionez, poate să ajute la îndreptare, că nunţile, pomenirile, dar şi botezurile, din păcate, s-au cosmopolizat în mod nepermis în zilele noastre. Predomină un spirit de vanitate şi de paradă. Se trece cu vederea şi se neglijează, cu puţine excepţii, venirea cu smerenie la biserică, rugăciunea, mărturisirea cu căinţă a păcatelor, Sfânta împărtăşanie şi orice alt mijloc de sfinţire al Bisericii.

d) Despre sfinţiţii preoţi

Mulţi consideră întâlnirea cu un preot ghinion, în loc de binecuvântare, şi unii chiar fac vreun gest, ca să nu păţească ceva rău, nefericiţii. Alţii iarăşi, din lipsă de respect, la vederea preotului fac mişcări şi gesturi necuviincioase. Şi alţii nu scapă ocazia să-i ironizeze, să-i bârfească, să-i judece şi să-i caracterizeze în fel şi chip, cu diverse epitete „orna­mentale”, dispreţuitoare şi înjositoare.

Acestea, pentru creştinii credincioşi şi pentru orice om cult şi civilizat sunt de neînţeles şi de neîngăduit. Orice comportare a noastră împotriva clericilor este o contralovitură faţă de Dumnezeu, Căruia ei Îi slujesc, dar şi o răsfrângere a urmărilor asupra noastră.

De aceea, să fim cu băgare de seamă, cucerni­cii mei enoriaşi.

e) Alte cazuri

Sunt unii care consideră numărul 13 cu ghini­on, iar ziua de marţi fără noroc. Cântatul găinii, al cucuvelei, al cocoşului şi altele sunt semn rău. Să spună „bate-n lemn” sau „ceasul rău”, când aud de moarte. „Să iasă pe aceeaşi uşă pe unde a venit, ca să nu se strice peţitul”. Dacă văd pisica neagră dimineaţa, o să le meargă rău. Dacă-i mănâncă nasul, vor lua bătaie. Dacă-i mănâncă palma, vor primi bani. Primii bani pe care-i iau îi trec pe la cap, ca să se înmulţească. Dacă le sună urechea, ceva de bine sau de rău vor auzi. Cred că cel născut sâmbăta este norocos, în timp ce cel născut cu picioarele înainte este ghinionist şi capricios. Dau importanţă căscatului şi strănutului.

Cred în mâncărimea mâinii, a piciorului sau a limbii. Pun la uşile caselor potcoave, cununi, chei ş.a., ca talisman ce aduce noroc. Joacă cărţi de Anul Nou, ca să le meargă bine în noul an. Cred că se vor asemăna cu primul om pe care-l vor întâlni de Anul Nou. Sunt atenţi când descreşte şi creşte luna, ca să cureţe copacii, să semene orice altă plantă. Dau importanţă zodiilor, astrologilor şi ghicitoarelor în cărţi, ghicitoarelor în cafea, ţigăn­cilor şi oricărui şarlatan.

Se uită la osul de pe pieptul găinii şi de pe spinarea mielului, şi dau diverse interpretări. Folosesc, ca înţelepciune de leac, osciorul de licurici şi alte lucruri scârboase. Folosesc Anafora şi Sfântul Mir (cine le procură acestora face mare păcat), ca să rezolve, cică, diver­se probleme care-i preocupă.

Sunt unii care cred că atunci când pun lenjeria intimă a cuiva în Sfântul Altar (lucru care desigur nu este permis), problema lor va fi trecută cu bine, în timp ce, în loc de asta, ar trebui să fie ajutat să se pocăiască şi să trăiască o viaţă creştină. Unele lehuze, care au născut fete, întrerup, limitează în mod greşit zilele perioadei de 40 de zile de lehuzie, ca să înceteze, chipurile, să mai nască fete.

De asemenea, nu este îngăduit credinciosului creştin invocarea şi folosirea cuvintelor noroc, soartă, destin, moarte ş.a. Aceste cuvinte se potri­vesc păgânilor. La fel, unii stăruie, după ceremonia de sfinţire, să taie cocoşul pe temelia construcţiei ridicate. Şi sunt mulţi alţii care cred acestea, pe care nu-i pot aminti într-o epistolă.

Toate aceste datini idolatrice, ale prejudecăţi­lor şi superstiţiilor, Sfântul Apostol al neamurilor, Pavel – care, desigur, şi pe vremea lui existau – le numeşte „basmele cele lumeşti şi băbeşti” (I Tim. 4, 7), şi sfătuieşte pe ucenicul său Timotei şi pe noi, toţi creştinii, să le respingem şi să le evităm.

De aceea, iubiţii mei creştini, să nu dăm im­portanţă şi să nu fim influenţaţi de astfel de basme şi de astfel de datini idolatrice, care sunt „învăţă­turi şi porunci ale oamenilor” (Matei 15, 9).

Şi totodată este tragic şi înjositor pentru creştini, pentru tinerii căsătoriţi şi pentru ai lor, să facă să depindă viaţa, prosperitatea şi fericirea lor de fitilele lumânărilor, de cununie, de exemplu, dar şi pentru toţi ceilalţi, chipurile „culţi” şi „civilizaţi” sau „emancipaţi” să intre în panică şi să trăiască clipe de coşmar din pricina unui cântat bizar al vreunei păsări sau de unele obiecte scârboase pe care le pot pune în casă la ei oameni rău voitori, sau de la o scrisoare pe care le-o vor trimite fana­tici religioşi şi superstiţioşi pe care s-o scrie de 13 ori, sau din cauza vreunei coincidenţe neplăcute şi altele asemenea. Şi mai sunt unii care se lasă influ­enţaţi de minciuni şi diverse prostii pe care le va spune astrologul, ţiganca şi orice alt profitor abil sau impostor.

Preocuparea cu toate acestea arată lipsă de încredere în puternicul Dumnezeu.

Diavolul, fraţilor, în afara celorlalte mijloace viclene pe care le dezlănţuie împotriva noastră, foloseşte ca instrumente ale sale şi prejudecăţile şi superstiţiile, ca să ne aducă iar la idolatrie, îndepărtându-ne de Hristos, Care este „Adevărul şi Viaţa”, cu scop mai îndepărtat, ca să ne ademenească, din invidie, „ în focul cel veşnic, care este gătit diavo­lului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Să fim deci cu băgare de seamă şi să ne luăm măsuri!

Însă trebuie să ştim că cel mai sigur şi eficient mod ca să nu cădem şi să ajungem victimele sata­nei şi ale slugilor lui este să fim fii credincioşi ai lui Dumnezeu şi membri vii (nu căldicei şi nepăsă­tori) ai Sfintei Sale Biserici, cercetând cu sârguinţă şi aplicând cu meticulozitate legea Sa cea sfântă.

Dumnezeu să ne lumineze şi să ne apere de capcanele ucigătoare de suflet ale celui viclean!

“Epistole pastorale”, Protoprezbiter Ioannis Ath. Giannopoulos. Carte tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Traducere din limba greacă: Prof. Elisabeta Criste. Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria – 2012