Epistole pastorale: Imoralitatea

0
91

file58434152_1272c9821-1

Iubiţii mei enoriaşi,

Bucuraţi-vă şi fiţi sănătoşi întru Domnul!

În noua mea epistolă voi ocupa mintea şi sufletul vostru cu păcatul capital al imoralităţii (adulter, preacurvie, concubinaj, masturbare, destrăbălare ş.a.). Această temă este foarte largă, dar voi încerca, pe cât posibil, să o limitez, ca să nu vă obosesc.

Imoralitatea, studiată în sens restrâns, este dorinţa vicleană şi satisfacerea nelegitimă a instinctelor sexuale, în afara căsătoriei binecuvântate de Biserică.

Cu această ocazie vă precizez că este legală şi cununia civilă, dar nu este după legea lui Dumnezeu. Consilierul şcolar de atunci al teologilor din regiunea Argos şi Corint, domnul Nicolaos Nevrakis, i-a rugat pe profesorii de teologie din zona lui şi au făcut o lecţie specială elevilor din clasa a III-a de liceu, pe baza conţinutului acestei epistole.

De aceea, cei ce fac numai căsătorie civilă sunt împiedicaţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi bine face Biserica noastră, care nu le îngăduie să devină naşi şi cavaleri de onoare, pentru că, cu ce drept şi cu ce logică pot să dispreţuiască unele Sfinte Taine??

De asemenea, tinerilor şi tinerelor care se logodesc nu le este îngăduit să aibă relaţii intime înainte de binecuvântarea căsătoriei lor. Coroniţele albe cu care îi cununăm au importanţa lor simbolică, şi anume: că răsplătim puritatea dinaintea căsătoriei lor. La fel şi relaţiile celor căsătoriţi se supun „normelor legii”, de aceea ne rugăm întru Dumnezeu, spunând: „Cinstire celor care cunosc căsătoria şi nepătat patul aceştia şi-l păstrează”( Din rugăciunea Cununie).

Imoralitatea, ca viaţă şi faptă, îl coboară pe om la stadiul de animal, după Sfânta Scriptură, care spune: „Această cale le este sminteală lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor” (Psalmul 48, 13).

Despre relaţiile carnale împotriva firii (ca homosexualitatea ş.a.) nici nu poate fi vorba. Aceste relaţii îl coboară pe om şi mai jos de stadiul de animal, deoarece aceste fapte, ce nu pot fi numite, nici animalele nu le săvârşesc. Prin aceste practici înfricoşătoare, omul, fiinţă a lui Dumnezeu, cade într-o groapă fară fund! Ce decădere! Ce degradare! Ce depravare a omului, pe care Dumnezeu l-a chemat nu pentru a fi imoral, ci să fie sfânt (I Tesaloniceni 4, 7).

Poate că unii vor zice: „Şi cei pe care i-a nedreptăţit natura şi sunt homosexuali, cu ce sunt de vină ei?”. Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni. Dumnezeu „pe toţi oamenii vrea să-i mântuiască” (I Timotei 2, 4). I-a plăsmuit pe toţi oamenii pentru rai, şi nu pentru iad. Omul este liber cu totul să facă alegerea. Se înclină însă spre rău, datorită păcatului strămoşesc. De aceea este chemat să lupte şi, desigur, din greu, ca să se uşureze de patimile lui. Pentru omul credincios şi care luptă duhovniceşte, nimic nu este cu neputinţă. „Cu Duhul Sfânt” şi prin „lupta” (II Timotei 4, 7) cea dreaptă izbuteşte să se îmblânzească pe sine, „pe omul ce vechi” (Matei 9, 23).

Astfel, el ajunge să „supună ce este mai rău prin ce este mai bun şi să-şi lucreze carnea prin duh”, eliberat de toate patimile.

Aceşti homosexuali însă se lasă pradă patimilor lor. De aceea sunt vinovaţi. Nu au ţeluri duhovniceşti, nu au idealuri înalte, nu au credinţe; dacă însă, le dobândesc, toate se trec cu bine şi se îndreaptă: „Toate sunt cu putinţă pentru cel care crede ” (Marcu 9, 23) şi care este duhovniceşte un luptător.

Mă tem că în epoca noastră, cu toate că ne aflăm la sfârşitul secolului al XX-lea şi în zorii secolului al XXI-lea, deşi de când a venit pe pământ Hristos şi a dezvăluit şi a propovăduit adevărata religie, religia curăţiei şi a cumpătării, cei mai mulţi dintre noi arătăm că o adorăm încă pe zeiţa idolatrică Afrodita, zeiţa dragostei, ca să se adeverească până astăzi ce spunea poetul înţelept antic Euripide: „Oh, Afrodita, regatul tău cel veşnic stăpâneşte întreaga seminţie a bărbaţilor, dar şi a femeilor!”.

Istoria ne învaţă că popoare civilizate s-au distrus de acţiunea neînfrânată a impulsurilor sexuale. De asemenea, şi pentru potopul lui Noe, şi pentru nimicirea cetăţilor Sodoma şi Gomora, la care se referă Sfânta Scriptură, cauza a fost imoralitatea acelor oameni.

Nu cumva în această situaţie de imoralitate, de descompunere morală, de corupţie morală şi de decădere morală ne aflăm noi toţi, se află societatea noastră, se găseşte întreaga omenire? Din păcate, evenimentele şi faptele celor mai mulţi dintre noi o confirmă.

Despre efectele distrugătoare ne vorbesc zilnic cazurile mortale de SIDA şi diferitele boli venerice. Ne mai vorbeşte şi Apostolul neamurilor, Pavel, cel inspirat de Dumnezeu, pe care să-l ascultăm cu atenţie ce spune: „Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune” (Galateni 6, 8). Poftele omului păcătos îl conduc la moarte, „căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa duhului este viaţă şi pace” (Romani 8, 6); „pentru că răsplata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). „Nu vă înşelaţi, în împărăţia lui Dumnezeu nu vor avea loc nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici cei ce fac adulter, nici onaniştii, nici malahienii, nici sodomiţii” (I Corinteni 6, 9-10).

„Când mintea este preocupată de lucruri ce ne ţin departe de privirea lui Dumnezeu, devenim prizonierii patimilor carnale”, spune avva Theonas. Aceasta este cauza, în principal, fraţii mei. Ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi de voia Lui cea sfântă, de aceea am ajuns în starea asta morală! Decădere morală! Prăbuşire morală! Şi nu ajunge numai atât, dar ne batem joc şi pângărim moral şi pe cei ce luptă să trăiască după legea lui Dumnezeu.

Ca să nu plângem ca naţiune, ca popor, ca societate, ca familie şi ca persoane, trebuie ca fiecare din noi, şi cu toţii împreună, să spunem stop. Până aici şi nimic mai mult. Pentru că am ajuns la limită, până pe marginea prăpastiei. Să nu vă pară bizar. Vom dispărea de pe faţa pământului cel poluat. Aceasta este cea mai mare şi primejdioasă poluare a pământului, poluarea din pricina imoralităţii, poluarea spirituală, cu mult mai rea şi mai dăunătoare decât poluarea mediului natural, care trebuie să ne intereseze pe toţi.

Însă poluarea mediului înconjurător influenţează şi vatămă numai trupul nostru, sănătatea noastră somatică, pe când poluarea morală dăunează amândurora.

Dacă vrem, aşadar, să nu dispărem, precum Sodoma şi Gomora, unul este leacul: pocăinţa; pocăinţa din Ninive şi întoarcerea la Dumnezeul nostru, al tuturor. Este vorba despre ţinerea riguroasă a poruncilor lui Dumnezeu.

Vrem să scăpăm o dată pentru totdeauna de primejdia bolii SIDA? Vor iubiţii noştri tineri, plini de speranţă, să nu cadă victime ale acestui groaznic flagel, al unei „plăgi” a faraonilor de azi? Dacă da, s-o audă, s-o afle! Reţeta şi leacul există! Da, există! Reţeta a fost dată de Marele Doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre, care este Dumnezeu, şi este scrisă în Cartea Lui, în Vechiul Testament. Este a şasea poruncă: „Să nu fii desfrânat” (Ieş. 20, 14).

Dacă o vom adopta cu toţii, problema se va rezolva radical şi fară cheltuieli de la stat sau băneşti. Aţi auzit-o, guvernanţi şi şefi de stat, diverse foruri competente şi oricine este interesat? Cu această reţetă, problema va fi soluţionată radical şi fără cheltuieli băneşti.

Nu vă băgaţi peste tot, nu vă chinuiţi fără rost! Măsurile pe care le propuneţi şi le luaţi voi sunt jumătăţi de măsură, sunt ineficiente. Aflaţi acest lucru, ingeraţi-l, înţelegeţi-l! Nu lucraţi degeaba!

Fraţilor, trupul nostru nu este al nostru, să facem cu el tot ce vrem, să-l târâm în noroiul păcatului, ca porcii. Este al Creatorului nostru Dumnezeu, este operă de artă şi lucrarea mâinilor Lui, este „chipul” (Facerea 3, 16) Lui, este „templul lui Dumnezeu” (I Corinteni 3, 16), este „templul Sfântului Duh, pe care ni l-a dăruit Dumnezeu şi se află în noi” (I Corinteni 6, 19), este „parte a trupului lui Hristos” (I Corinteni 6, 15), este sălaşul şi templul sufletului nostru nemuritor, este „sfântul potir”, în care aşezăm Preacinstitul şi Preasfântul Trup şi Sânge al lui Hristos al nostru, când ne împărtăşim, este „omul dinafară” (II Corinteni 4, 16), şi suntem obligaţi să-l poleim cu aur, cum poleim şi Sfântul Potir, şi să-l împodobim, precum clădirile Sfintelor noastre Biserici.

Ca şi creştini, trebuie să păstrăm curat trupul nostru, să-l curăţim şi să-l sfinţim, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, zicându-ne: „Iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (II Corinteni 7, 1), ca să reuşim în continuare să realizăm şi o altă învăţătură a lui, care zice: „Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu ” (I Cor. 6, 20).

Deviza şi modul de viaţă al creştinilor să fie: „Curaţi până la căsătorie şi credincioşi până la moarte”.

Dacă abstinenţa ar dăuna, Dumnezeu nu ar impune-o. Cei ce zic şi susţin contrariul, care este nefondat şi antiştiinţific, o spun mai ales ca să-şi liniştească conştiinţa, care-i acuză pentru viaţa lor necredincioasă, sau puţin credincioasă, şi dezordonată moral.

La urmă, dăm iar cuvântul Sfântului Pavel, ca să încheie epistola aceasta iscusit, şi în mod semnificativ să ne precizeze: „Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul” (I Corinteni 6, 13).

Dumnezeu, fraţii mei, să ne lumineze, să ne miluiască şi să-I fie milă de starea noastră morală, pentru care toţi, fară nicio excepţie, avem partea care ni se cuvine de răspundere.

“Epistole pastorale”, Protoprezbiter Ioannis Ath. Giannopoulos. Carte tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Traducere din limba greacă: Prof. Elisabeta Criste. Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria – 2012