Epilepsia e o boală a trupului sau a sufletului?

0
529

0După părerea Sfinţilor Părinţi este o boală, o posesie demonică. Pot fi manifestări ale unei posesii demonice, dar poate fi o boală a somaticului declanşată de leziuni ale trupului, ale creierului. Daca se constată, cu tehnica pe care o avem noi în medicina lumeasca, profană – care e darul lui Dumnezeu – că un organ este lezat, e foarte bine să tratăm acel organ şi medicamentos, pentru ca trupul să-şi redobândească putinţa de a se manifesta sănătos. Să nu uităm, însă, că arta medicului lumesc este tratamentul, dar vindecarea e a lui Dumnezeu. Acestea nu pot fi despărţite: noi ne ducem şi la doctor şi la Dumnezeu. Doctorul tratează cu harul pe care i l-a dat Dumnezeu şi cu putinţa pe care i-a dat-o Dumnezeu. Şi noi ne ducem pentru că, dacă nu am avea nevoie unii de alţii, nu ne-am mai iubi. Numai sfinţii din deşert nu aveau nevoie de medic.

Doctorul, Biserica, Mântuitorul, sfintele slujbe, sfintele rugăciuni, rugăciunea unuia pentru altul, Agheasmă, Sfânta Cruce, toate acestea sunt forme de tratament şi pentru epilepsie, şi pentru orice altă boală. Ele nu trebuie să fie despărţite unele de altele, nu sunt antagoniste, decât dacă se exclud, ori Dumnezeu nu exclude nimic, că-i iubire. Numai omul şi diavolul pot să se excludă. Dacă doctorul la care te duci îţi tratează trupul nu este rău, dar dacă spune să nu te duci la Biserică, atunci te lepezi de el.

Să avem însă grijă la unele medicamente pe care le folosim. Ne doare capul sau avem o mică nelinişte, luăm un calmant, şi pe urmă suntem cam neputincioşi. Apoi luăm un energizant şi uite aşa o ducem. Chimicalele acestea se bat în noi, şi noi suntem un câmp de bătălie al medicamentelor. Toate sunt bune, în aparenţă, dar nu toate sunt folositoare, în realitate; unele sunt chiar dăunătoare.

Meşteşugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Monahia Siluana Vlad

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ