Ei sunt România: Drumul până la Banca Mondială, via Stanford şi Harvard

0
94

sebastian-burduja-elite-romaniaRomânia are o mulţime de tineri remarcabili. Auzim însă prea puţine despre ei, iar pe mulţi nici nu îi cunoaştem. Este şi cazul lui Sebastian Burduja, consultant al Băncii Mondiale şi absolvent al universităţilor Stanford şi Harvard.

A absolvit Stanford-ul cu teza de onoare “Între speranţă şi deziluzie: Corupţia în România Post-Comunista, 1990-2008”. Este dublu masterand la Harvard Kennedy School of Government şi Harvard Business School. Preşedintele şi unul dintre membrii fondatori ai Ligii Studenţilor Romani în Străinătate, Sebastian Burduja este în prezent consultant la Banca Mondială.

Am stat de vorbă cu el despre parcursul sau academic şi drumul până la Banca Mondială, cum se vede situaţia României peste Ocean şi imaginea romanilor în lume, dar şi despre diferenţele de mentalitate din ţara noastră şi Statele Unite.

Drumul spre America – Stanford şi Harvard

“Am avut şansa să vizitez SUA în anul 2000, când Turnurile Gemene încă dominau orizontul din New York cu 110 etaje perfect simetrice, iar George W. Bush abia câştigase poate cele mai contestate alegeri din istoria democratică a ţării. M-a impresionat profund societatea americană, parcă mereu în fierbere, mereu dornică să se auto-depăşească, mereu încrezătoare în ziua de mâine. Este un sentiment de competiţie permanentă, dură, dar dreaptă. Totul se desfăşoară într-un cadru fairplay de care te poţi bucura, în care domină dorinţa de a fi cel mai bun, dar şi respectul faţă de ceilalţi”, mărturiseşte tânărul român.

Atunci, spune el, a simţit că în America poate face performanţă la nivel individual şi, totodată, că poate învăţa enorm de la cei care au construit una dintre cele mai puternice democraţii din lume.

“În copilărie, trecusem prin Revoluţia din 1989 şi frământările anilor 1990, cu permanenta fascinaţie a libertăţii şi democraţiei autentice. La Stanford, am ales să studiez ştiinţe politice, cu sub-specializări în economie şi sociologie, fiind conştient de şansă pe care mi-a dat-o comisia de admitere, într-o perioadă când numărul românilor care plecau la studii era încă foarte redus. De altfel, în 2004, am fost singurul român admis la Stanford (ciclul licenţa)”, rememorează Sebastian Burduja.

Sistemul academic american i-a confirmat pe deplin aşteptările. A avut oportunitatea de a interacţiona cu profesori extraordinari şi colegi din întreaga lume, şi a reuşit să performeze, pe parcursul celor patru ani, într-un mediu bazat pe muncă, seriozitate şi meritocraţie.

“Am absolvit cu calificativul ‘with honors and with distinction’, ceea ce mi-a deschis apoi drumul către programul de dublu masterat de la Harvard (politici publice şi administrarea afacerilor) în 2011. Am fost admis cu bursa din partea Harvard Business School şi a domnului David Rubenstein, un sprijin nepreţuit din partea unor oameni care au crezut în potenţialul meu şi cărora le voi fi mereu recunoscător.

Procesul de aplicare, atât la Stanford cât şi la Harvard, este cel tipic universităţilor americane. Dosarul se compune din rezultatele obţinute la testele standard (SAT I şi ÎI, TOEFL, GMAT, GRE – după caz), eseuri, recomandări, fise matricole. Pe lângă rezultate academice foarte bune, cel mai important lucru este să poţi expune o viziune proprie despre impactul pe care doreşti să-l generezi în lume: de unde vii, unde eşti şi unde doreşti să ajungi după finalizarea studiilor.

Acest concept se mai numeşte ‘teoria schimbarii’ (theory of change): pe scurt, cum putem schimba în bine, în mod semnificativ, comunitatea (locală, regionala, globală) în care evoluăm că indivizi? Acesta este şi mesajul pe care îl transmit, de câte ori am ocazia, tinerilor români care doresc să studieze în străinătate: aveţi curajul de a ţinti cât mai sus, căpătaţi puterea şi ambiţia de a munci pe măsură aspiraţiilor voastre şi, orice-ar fi, fiţi voi înşişi”, explica Sebastian.

Tot procesul academic, menţionează el, este atent calibrat pentru a răspunde aşteptărilor elevilor şi pentru a-i pregăti să reuşească în cariera profesională.

Experienţa emigraţiei

Tânărul spune că nu simte că a emigrat vreodată din România.

“Pe parcursul studiilor, dar şi după, în cariera profesională, am păstrat o legătură foarte strânsă cu ţara. Nu e vorba doar de vizite ocazionale şi de revederea familiei şi prietenilor apropiaţi, ci de o preocupare permanentă de a şti ce se întâmplă în România.

De altfel, din experienţa mea, dorul de casă creşte proporţional cu distanţa, şi am putut remarca acest lucru la foarte mulţi romani aflaţi la studii sau la muncă peste hotare. America m-a primit întotdeauna cu multă deschidere şi mi-a oferit, în primul rând, şansă de a-mi cunoaşte jumătatea mai bună – Holly, soţia mea”, adăugă tânărul roman.

El accentuează că, dincolo de unitate, societatea americană are o trăsătură esenţială: optimismul. “Teama de eşec este mult mai puţin prezenta în SUA, ceea ce înseamnă că oamenii sunt dispuşi să-şi asume riscuri în căutarea împlinirii visurilor lor, la nivel personal şi profesional. Totul se fundamentează pe credibilitatea şi legitimitatea sistemului care-i recompensează pe cei care merită, şi totodată impune respectarea unor reguli stricte, penalizând exemplar pe cei care le încălca”.

România vs. SUA – sistemul de învăţământ şi diferenţa de mentalitate

L-am întrebat pe Sebastian şi care e diferenţa de mentalitate faţă de România şi prin ce diferă învăţământul american faţă de cel din ţara noastră.

“Discuţia legată de diferenţele dintre cele două sisteme academice poate fi extrem de lungă şi complexă, şi include o serie de elemente cheie, de la relevanta materialelor şi resursele disponibile, la pregătirea profesorilor şi seriozitatea studenţilor. Rămân optimist şi cred că avem capacitatea de a rezolva constrângerile legate de resursele financiare şi umane, inclusiv pe termen scurt, dacă se va dori acest lucru. Rămâne însă cea mai grea şi mai importantă problemă: schimbarea de mentalitate. Un exemplu pe care îl povestesc prietenilor din România este legat de ‘honor system’.

La Stanford şi nu numai, toate examenele sunt organizate astfel: profesorul nu are voie să rămână în sală după distribuirea subiectelor, iar studenţii sunt, practic, nesupravegheaţi, dându-şi cuvântul de onoare că se vor comporta onest şi nu vor trişa. Cinste, corectitudine, profesionalism – trei elemente cheie ale unui sistem aparent simplu care doreşte să formeze lideri în devenire, cu valori autentice şi cu dorinţa de a proteja şi consolida ei înşişi aceste norme.

Astfel, în loc de un profesor care supraveghează 100 de studenţi examinaţi, fiecare student este supravegheat tacit de, să zicem, alţi 99 care se asigura că există o competiţie corectă, cu reguli clare, respectate de toată lumea. Două elemente sunt fundamentale pentru succesul sistemului: (1) disponibilitatea de a accepta cuvântul de onoare că fiind suficient; (2) conştiinţa civică a celor 99 care protejează regulile agreate”, ne-a povestit Sebastian Burduja.

Despre dificultăţile economice, cu un consultant al Băncii Mondiale

Tânărul precizează că “traversam o perioadă de o complexitate economică şi politica fără precedent”.

“Deşi avem adesea tendinţa să ne considerăm un caz special în lume, este evident că România nu poate evolua în afară dinamicilor globale, într-un context în care interconectivitatea a devenit un element fundamental de care trebuie să ştim să profităm. Dincolo de lucrurile pe care nu le (mai) putem influenţa, ar trebui să ne pregătim cât putem de bine pentru o eră a marilor transformări generate de fenomenele globalizării şi schimbărilor climatice, cu frământări pe măsură în contextul evoluţiilor demografice şi economice actuale.

Din fericire, progresele tehnologice ne furnizează instrumentele necesare pentru a transforma crizele actuale şi viitoare în momente cheie pentru catalizarea unor procese pozitive de dezvoltare durabilă, în care inclusiv misiunea Băncii Mondiale, aceea de a crea o lume prospera pentru toţi, cu sărăcie zero, să devină realitate.

Din nefericire, pentru a atinge aceste scopuri nobile este nevoie de o mult mai profundă conştientizare a dinamicilor şi riscurilor cu care ne confruntăm, dublată de acţiuni atent coordonate. Dar pentru aceasta avem nevoie de lideri autentici care să pună aceste cauze colective deasupra îngustelor interese personale sau pur politice, de termen scurt. La nivel naţional dar şi global, cheia este unitatea”, atrage atenţia Sebastian Burduja.

Situaţia României dincolo de Ocean

“Bunica mea din Piatră Neamţ, ajunsă la o vârstă venerabila, spune adesea o vorbă simplă şi înţeleaptă: ‘saraca tara bogată!’. Ştiu că vor protesta cei care remarcă anumite schimbări pozitive din era post-decembrista. Da, România a evoluat, iar datele economice simple (de ex., PIB pe cap de locuitor), privite la rece, le dau în mare parte dreptate. Şi totuşi, a trecut aproape un sfert de secol.

Întrebarea cheie nu este dacă România a făcut paşi înainte, ci unde ne aflăm în raport cu potenţialul nostru că ţara. Ajunge să privim la cum au evoluat din 1990 şi până astăzi Turcia şi Polonia sau, mai departe, China şi Brazilia. Având în vedere resursele unice ale României, unde am fi putut fi astăzi dacă am fi beneficiat de un mediu politic şi economic favorabil dezvoltării?

Se vorbeşte poate prea des şi prea mult despre strategii, planuri, indicatori… concepte frumoase care sunt însă, de cele mai multe ori, golite de conţinut, iar noi rămânem cu păcatul nostru caracteristic, descris genial de Titu Maiorescu – formele fără fond”, adăugă angajatul Băncii Mondiale.

El subliniază că României nu-i lipseşte expertiză. De cele mai multe ori, ştim ce e de făcut, şi ştim şi cum putem să o facem.

“Dar foarte rar înţelegem că cea mai importantă resursă a României sunt oamenii şi avem nevoie, astăzi mai mult ca oricând, în contextul provocărilor globale fără precedent, de oameni potriviţi la locul potrivit. Se spune că diferenţa dintre un politician şi un lider este simplă: politicianul se gândeşte la următoarele alegeri, liderul se gândeşte la următoarele generaţii.

Suntem martorii neputincioşi ai unor tragice transformări, adesea ireversibile: posibilă exploatare de la Roşia Montană e un exemplu vizibil, însă sunt sute de alte cazuri, de la distrugerea sistematică a industriei la tăierile masive de păduri şi braconajul sălbatic al sturionilor din Delta. În tot acest timp, datoria externă a României atinge cote din ce în ce mai ridicate, iar facturile scadente le vom plăti în mare parte noi, generaţia tânără. Şi astfel viitorul nostru este amanetat fără drept de apel de cei care îşi urmăresc cu consecvenţă şi îndârjire numai propriile interese, fără a se opri o clipă pentru a se întreba, măcar retoric: în urma noastră, ce rămâne?

De departe, România se vede că o ţară cu foarte mult potenţial, care se zbate într-o serie interminabilă de deziluzii. Criza cea mai profundă este cea a liderilor autentici – a oamenilor integri, competenţi şi dornici să lase în urmă o ţară mai bună, într-o lume mai bună”, completează Sebastian.

Sunt romanii patrioţi?

“Mă feresc de generalizări, însă cred sincer că majoritatea romanilor îşi iubeşte ţară. Nu constat acest lucru doar de 1 decembrie sau la meciurile echipei naţionale. Patriotismul reiese din pasiunea cu care dezbatem despre viitorul României, din disponibilitatea de a sta drepţi când alţii ne critică pe nedrept sau când suntem discriminaţi, şi din faptele de zi cu zi ale unor oameni extraordinari care demonstrează că le pasă”, crede Sebastian Burduja.

Acesta subliniază că, la aproape un sfert de secol de la Revoluţie, e timpul să renunţăm la obsesiile trecutului comunist care a denaturat sentimentul de patriotism şi l-a asociat, în mod nociv, cultului personalităţii cuplului Ceauşescu.

“Avem astăzi şansă să ne asumăm un patriotism autentic, de tip modern, fără de care nu putem să definim şi să construim un viitor comun. Tendinţele extremiste şi xenofobe trebuie condamnate fără nicio ezitare, iar România trebuie să devină cu adevărat spaţiul în care toţi romanii să-şi poată atinge potenţialul. E nevoie să acţionăm local şi să gândim global, pentru că o Românie puternică este nu doar spre folosul nostru, ci şi în beneficiul aliaţilor noştri din Uniunea Europeană şi NATO.

Dacă privim spre ţările care au avut şi au succes pe plan global, din SUA până în Franţa, Japonia şi mai nou China şi India, putem învăţa tot atâtea lecţii despre patriotismul autentic. Fără acest fundament, unitatea romanilor şi consensul asupra unor idealuri şi obiective comune vor rămâne simple deziderate, învinse permanent de invidie, ură şi scepticism. Suntem prea puţini, prea săraci şi prea slabi pentru a fi dezbinaţi. Dar semnalele recente, cu precădere efervescenta mişcărilor civice, ne dau speranţă că, încet dar sigur, începem să conştientizăm la nivel colectiv că nimic nu se poate fără unitate”, adăugă Sebastian.

Planuri de viitor şi întoarcerea în ţară

“Sunt convins că mă voi întoarce în România. Este promisiunea pe care mi-am făcut-o încă din prima zi când am plecat la studii în SUA şi pe care o reînnoiesc de câte ori revin în ţara”, ne-a mărturisit Sebastian.

Întoarcerea acasă este şi mesajul central pe care l-a lansat la fiecare eveniment major organizat de Liga Studenţilor Romani din Străinătate în ultimii 5 ani.

“Sunt încântat să constat că acest apel, ‘hai acasa’, are un ecou din ce în ce mai puternic, mai ales în rândul generaţiei noastre. Fără a putea îndrăzni să comparăm situaţia actuală cu exemplul paşoptist, cred că modelul de atunci poate fi recreat într-un context modern, iar infuzia de talent, de capital şi, nu în ultimul rând, de optimism şi încredere, ar prinde foarte bine societăţii româneşti de astăzi. Nu ne facem iluzii că întoarcerea acasă va fi simplă sau că vom fi primiţi mereu cu braţele deschise. Nu suntem naivi şi nici n-am pierdut contactul cu realităţile româneşti.

De altfel, ne lovim adesea de un zid dureros de scepticism şi blazare, cu variaţiuni pe diverse teme: de la ‘voi n-aţi mâncat salam cu soia’ la ‘nu se poate să fi reuşit fără pile sau relatii’. Reacţii dureroase, dar poate totuşi fireşti, generate de nesfârşitele dezamăgiri şi de tragică inversare a sistemului de valori, care a transformat componentele esenţiale succesului (integritate, muncă, competenta) în simple atribute utopice, caracteristice celor care nu au înţeles încă cum funcţionează ‘sistemul’ din România.

Totuşi, cu toate piedicile, pe care nu le subestimăm, păstrăm în minte memorabilele cuvinte ale lui Constantin Brâncuşi: ‘Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face’. Cu acest crez şi cu gândul spre casă, ne punem în starea de a înfăptui ceea ce am promis, având conştiinţa că merită să luptăm pentru o Românie din care să nu mai vrem să plecăm”, încheie tânărul roman.

Sursa: ziare.com

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ