Efectul gândurilor asupra circumstanţelor

0
77

minteaMintea unui om poate fi asemuită cu o grădină, ce poate fi întreţinută cu grijă sau lăsată în paragină; dar fie că este îngrijită fie că nu, va continua să se dezvolte. Dacă sunt cultivate seminţe nefolositoare, atunci vor crește buruieni ce vor continua să se reproducă.

Ca un grădinar care îşi cultivă pământul, având grijă să nu fie năpădit de buruieni, plantând flori şi pomi fructiferi, tot aşa îşi poate cultiva omul mintea, eliminând toate buruienele, gândurile nefolositoare şi impure şi poate cultiva gânduri folositoare şi pure.

Urmărind acest proces, omul, mai devreme sau mai târziu, descoperă că este grădinarul şef al sufletului său, directorul vieţii sale. De asemenea, i se relevă fluxul de gânduri cu o acurateţe din ce în ce mai mare, în timp ce gândurile – forţele şi elementele raţiunii operează pentru a forma caracterul, circumstanţele şi destinul.

Gândurile şi caracterul reprezintă un singur element, şi deoarece caracterul se poate manifesta şi descoperi pe sine, prin mediul înconjurător şi prin circumstanţe, condiţiile externe din viaţa unui om vor fi întotdeauna în armonie cu starea interioară. Asta nu înseamnă că circumstanţele unui om sunt oricând un indiciu al caracterului său, ci că aceste circumstanţe sunt atât de strâns legate de elementele vitale, încât sunt indispensabile dezvoltării.

Orice om ajunge acolo unde ajunge prin legea firii sale

Gândurile care i-au clădit caracterul l-au adus aici, şi în viaţa sa nu există nici un element al şansei, totul este rezultatul unei legi, care nu face greşeli. Acest lucru este la fel de adevărat atât pentru cei care nu simt „armonia” cu mediul înconjurător cât şi pentru aceia care sunt mulţumiţi de ei însuşi.

Ca fiinţă progresivă şi care evoluează, omul este acolo unde este deoarece are puterea de a învăţa şi se dezvolta; şi cu cât învaţă lecţiile spirituale pe care le conţine fiecare ocazie pentru el, trece mai departe şi face loc altor circumstanţe. Omul este dependent de circumstanţe atâta timp cât consideră că este creaţia condiţiilor externe, dar când realizează că el însuşi este puterea creativă, poate comanda terenului şi seminţelor ascunse în fiinţa sa din care răsar circumstanţele; atunci devine propriul său stăpân.

Circumstanţele apar din gânduri, după cum ştie orice om care a practicat autocontrolul şi autopurificarea, deoarece a observat că modificarea acestor circumstanţe s-a produs exact în procentul stabilit de mintea sa. Este adevărat că atunci când un om îşi remediază defectele caracterului, şi face schimbări, observând progrese, el trece rapid printr-o succesiune de vicisitudini.

Lumea exterioară a circumstanţelor se conturează ea însuşi prin lumea interioară a gândului, şi ambele condiţii plăcute şi neplăcute sunt factori care se îndreaptă către binele final al individului.

Asemenea culegătorului recoltei, omul învaţă atât să sufere cât şi să fie fericit!

Așa cum gândește omul, James Allen

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ