Ecce homo

0
20
Mistere largi mă-nvăluiesc, mă sânger,
Neiertătoare umbre-mi dau târcoale,
Înalţ un gând ca să dobor un înger,
Dar, frânt de neputinţă, se prăvale.
 
Muşc din ţărână, huma sângerează
Şi-ntărâtat de-a sângelui ispită
Mă îndârjesc spre culmi ce scânteiază,
Cu şovăieli de pasăre rănită.
 
Cu paşi de gând fac lumii înconjurul,
Destram senin din limpedele-apus,
C-un strop de tină mâzgălesc azurul
Şi surp în tină-un strop de-azur de sus.
 
O clipă-n întuneric sunt scânteie
Trudind s-aprind văzduhul dimprejur
Şi, şchiopătând pe scări de curcubeie,
Râvnesc să mă topesc în spirit pur.
 
Dar cu nesaţ mă soarbe-n jos păcatul
Şi mă ademeneşte bezna humii;
Străfulgerat în hău din tot înaltul,
Sunt rană sângerândă-n carnea lumii.
 
“Peisaj lăuntric”, Demostene Andronescu. Editura Fundaţiei Sfinţii închisorilor, 2014