Durerea pentru aproapele ajută familia

0
39

942166_518250294877505_945777170_nCu cât mai multe bunuri dobândesc oamenii de astăzi, cu atât mai multe probleme au. Nu mulţumesc nici lui Dumnezeu pentru facerile Lui de bine, şi nici nu văd nefericirea semenilor lor, pentru ca să facă vreo milostenie. Risipesc şi nu se gândesc la celălalt că nu are ce să mănânce. Cum să vină apoi harul lui Dumnezeu? Chiar şi familist să fie cineva, tot trebuie să taie de undeva şi să iconomisească ceva, pentru a face vreo milostenie. Să le spună femeii şi copiilor lui că în cutare loc există un bolnav părăsit, sau o familie săracă care are mare nevoie. Şi dacă nu are bani să le dea, atunci să le spună casnicilor săi: “Hai să le dăm cel puţin o carte creştinească, căci avem multe”. Şi astfel dând celor ce au nevoie, îşi face bine atât sieşi, cât şi familiei sale.

Cât de lipsiţi sunt sărmanii credincioşi în Rusia! Odată am dat unui preot rus o cutiuţă de tămâie şi i-am spus: “Îţi dau un dar sărac”. “Ce, acesta este un dar sărac? mă întrebă. Tămâia noastră îţi pricinuieşte numai tuse. Şi aici în Grecia cât de mult se chinuiesc refugiaţii! În Halkidiki am văzut pe un refugiat care lucra la aşezat plăci de marmură şi lua numai trei sute de drahme pe metru pătrat şi spunea: “Slavă Ţie, Dumnezeule, că avem bani de pâine”. De aceea, atunci când un anteprenor de lucrări mi-a spus că se încarcă numai cu păcate din pricina lucrărilor pe care le face, eu i-am recomandat: “Dacă te vei încărca cu aceşti refugiaţi şi îi vei iconomisi, te vei descărca de păcatele tale. Nu au nici măcar unde să locuiască. în comparaţie cu ei, tu eşti Onasis”.
Pentru a ne putea pune în lucrare virtuţile, Dumnezeu îngăduie să existe bolnavi, săraci, etc. El îi poate iconomisi şi pe bolnavi şi pe săraci, dar atunci am fi cuprinşi de sentimentul fals că suntem virtuoşi. Am spune, de pildă, că suntem milostivi fără să fim, în timp ce astfel faptele noastre ne arată virtuţile ce le avem. Slavă lui Dumnezeu că mai există oameni care se jertfesc pentru semenii lor. Am cunoscut pe cineva care, de îndată ce s-a eliberat din armată, a primit să fie condamnat pe nedrept cu o pedeapsă mare pentru a izbăvi o familie. Nu s-a gândit nici la dispreţul din partea lumii, nici la cariera sa.
Cu toate acestea, văd cum rânduieşte Dumnezeu lucrurile, astfel încât cel puţin unul din fiecare familie să aibă credinţă, evlavie şi astfel să fie ajutaţi şi ceilalţi. în Koniţa am cunoscut o familie care, în afara unei fete, era cu totul indiferentă faţă de Biserică. De îndată ce aceea auzea clopotul, arunca şortul, lăsa toate treburile baltă şi mergea la biserică. Chiar şi atunci când au venit germanii şi paraclisierul trăgea clopotul ca oamenii să fugă din case, aceasta mergea la biserică pentru vecernie. Era şi foarte compătimi toare, spre deosebire de părinţii ei care erau foarte zgârciţi. Tatăl ei, în loc să mănânce mâncare gătită, mânca o bucată de pâine uscată, după ce o înmuia în apă. Mama ei era încă şi mai zgârcită. Deşi copiii ei aveau funcţii mari şi avere multă, aceea căuta în sobă vreun cărbune aprins de la care să aprindă foc, ca să nu strice nici măcar un chibrit. Iar în loc de ibric avea o cutie de conserve. Pe atunci mă aflam la Mănăstirea Stomio, iar mama acelei fete după c e m-a cunoscut, a început să mă preţuiască foarte mult. Când fiica ei voia să ia vreun lucru din casă pentru a-l da unui sărac şi nu putea să-l scoată pe ascuns, îi spunea mamei sale: “Mamă, călugărul are nevoie de lucrul acesta”. “Dă-i-l, dă-i-l!” îi spunea aceea. Numai când auzea că este pentru călugăr, mama ei nu se împotrivea. Dar şi în timpul ocupaţiei germane ea îi ajuta în ascuns pe cei săraci. Cu multă băgare de seamă scotea grâu din magazia lor, îl căra în spate până la moară, îl măcina, iar făina o împărţea familiilor sărace. Odată mama ei a prins-o şi numai ea ştie ce a tras. Atunci a făgăduit spunând: “Dumnezeul meu, ajută-mă să găsesc ceva de lucru, şi toţi banii pe care îi voi câştiga, îi voi da milostenie”. Şi chiar a doua zi au angajat-o la o fundaţie. Să fi văzut ce bucurie a avut atunci! Şi astfel şi-a putut ţine făgăduinţa ei. Căci nu şi-a cumpărat pentru sine din salariul ei nici măcar o pereche de ciorapi, ci pe toate le dădea milostenie. Câţi nu spun acum: “Dumnezeu s-o ierte”? În cele din urmă Dumnezeu, pentru milosteniile fetei, a iconomisit-o şi pe mama ei.

Viaţa de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ