Dumnezeu ne zâmbește

0
172

zambet-Îl rog pe Avva Teofil să ne spună părerea dânsului despre râs şi despre aplauze.

-Râsul este o manifestare de bucurie şi nu se poate să fie un om – un om aşa cum trebuie să fie omul, firesc – să nu aibă o bucurie care să se manifeste şi în râs. Însă lucrurile sunt bune sau rele după felul în care se angajează omul la ele. Şi eu râd, şi râd tare bucuros, şi nu mi-e frică că mă va pedepsi Dumnezeu că râd.

Şi acum să vă spun – bine că aţi pus problema aceasta, că îmi pare tare bine s-o spun -şi anume: poate ştiţi Psalmul 20 într-o traducere a Patriarhului Nicodim. Se spune acolo: „Şi cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie”, adresându-se lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu zâmbeşte, nu se poate să nu zâmbească. „Şi cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie” zice psalmul şi îmi place foarte mult. Nu în toate traducerile e aşa, dar mie traducerea aceasta îmi place extraordinar de mult. Adică Dumnezeu ne zâmbeşte. Ce înseamnă asta? Că Dumnezeu Se revarsă cu bucurie spre noi. Oamenii zâmbesc, că ei pot să zâmbească, dar e o idee în sensul acesta că Dumnezeu ne zâmbeşte.

Iar Sfânta Tereza de Lisieux, Sfânta Tereza de Pruncul Iisus a scris o carte intitulată „Istoria unui suflet”. Sfânta Tereza a murit la sfârşitul secolului trecut, a trăit doar 24 sau 25 de ani, a fost călugăriţă şi a scris istoria vieţii ei. Şi acolo în istoria vieţii ei sunt lucruri foarte gingaşe, lucruri scrise de o femeie care are gingăşia ei, totdeauna. Mai ales fiind o persoană distinsă şi din punct de vedere moral, a avut o receptivitate pentru nişte lucruri pe care noi nu le gândim dintr-o dată. Şi ea este caracterizată – am citit eu o carte, „Sfinţi mari”, scrisă de Walter Nig, de un profesor protestant din Elveţia – ca „zâmbetul lui Dumnezeu”. Dacă ştim asta înseamnă că putem şi să zâmbim şi chiar să râdem, aşa, de moment. Nu se pune problema, dacă nu ştim unde să ne oprim, atunci să nu mai zâmbim, dar nu se poate, pentru că aceasta este o manifestare nu de durată ci o manifestare de moment. Şi să ştiţi că nu trebuie să fim cu foarte multă atenţie la lucruri de felul acesta, pentru că nici Dumnezeu nu ia aminte. Şi mai ales dacă Dumnezeu are un zâmbet, putem să avem şi noi un zâmbet când avem inima capabilă de a se manifesta într-un zâmbet.

Cât priveşte aplauzele, e tot o manifestare din înăuntru în afară. S-ar putea să fie şi o improvizaţie. Dacă e o improvizaţie atunci renunţ la ele.

„Prescuri pentru cuminecături” –Arhim. Teofil Părăian

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ