Dumnezeu l-a creat pe om pentru societate?

0
63

copilÎmi scrieţi: Dumnezeu l-a creat pe om pentru societate. Corectaţi această idee: omul este creat pentru comuniunea cu Dumnezeu, în aceasta constă principala sa menire.

De aceea, când omul a căzut de la Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Unicul Născut a binevoit să Se coboare pe pământ, pentru ca să-l unească din nou pe om cu Dumnezeu. Într-atât de importantă şi necesară este această comuniune cu Dumnezeu! Dar, întrucât ca să intre în această comuniune şi să se întărească în ea, omul trebuie să trăiască o scurtă vreme pe pământ şi, deoarece a trăi singur aici îi este greu, îi este dată pentru un timp atracţia către societate (sociabilitatea), dar nu ca o înclinaţie principală, ci ca una secundară, pe lângă alte înclinaţii lumeşti.

Toate acestea îşi au lăcaşul în suflet… Duhul, însă, nu este pământesc… De aceea, când prinde putere, înăbuşă glasul trebuinţelor sufleteşti şi descătuşează toate legăturile care ţin sufletul prizonier – legături pe care sufletul, singur, nu le poate rupe. Atunci omul se simte uşor şi liber: este în elementul său.

Vai de acea societate în care opinia publică se impune drept scop! Atunci, centrul este strămutat şi începe tulburarea şi dezordinea.

V-a încântat muzica, dar i-aţi supraapreciat valoarea. Una este sfera muzicii şi alta, cea a rugăciunii. De aceea, trecerea de la una la alta poate fi numai întâmplătoare. Există multe fantome ale lucrurilor duhovniceşti, care doar par, dar nu sunt duhovniceşti.

Îmi spuneţi că uneori vă simţiţi aşa de bine şi de uşor, dar alteori totul se spulberă… Viaţa merge cu perioadele ei… Da! Ceva se desprinde… Însă eu cred că asta se întâmplă întotdeauna din vina noastră. Domnul este aproape. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Când există asta, atunci totul există. Atunci sufletul este învăluit ca într-un veşmânt… altminteri este golaş şi înfrigurat. Ce să-i faci, oamenii sunt neputincioşi.

Aha, aţi înţeles!… Domnul este gelos! Nimănui nu voi da slava Mea, zice El (Isaia 42, 8). Domnul cere exclusivitate deplină. Abaterea inimii este trădare, care este amendată. Cu cât stăruie cineva mai mult în iubire, cu atât mai mare este reproşul pentru inima care se abate.

Orice risipire, orice alipire a inimii de altceva decât de Dumnezeu – totul se ia în socoteală şi se pedepseşte.

„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ