Dumnezeu există – Glasul instinctului

0
42

instinctGuizot, bărbat de stat și istoric francez, (1787-1874):

”Putem să cercetăm neamul omenesc din toate vremile, din toate locurile, din toate formele societății, de pe toate treptele de civilizație; îl vom găsi totdeauna și pretutindeni crezând din îndemn lăuntric în fapte, în cauze mai presus de această lume văzută, mai presus de această mașină vie care se numește natura; glasul lăuntric al omului, glasul lăuntric al mulțimilor omenești, nu s-a oprit niciodată aici; mereu a căutat și a văzut totdeauna ceva dincolo de această natură.

…Ceea ce este mai presus de fire s-a socotit în frânt, înlăturat pentru că într-un colț al lumii, într-o zi oarecare, au sporit mult științele naturii și cele istorice, și pentru că, în numele științei, s-a combătut, în cărți vestite, lucrurile cele mai presus de lume. Și nu numai în numele oamenilor de știință s-a dat sentința aceasta, ci chiar și în numele poporului! Ați uitat deci cu desăvârșire sau nu ați înțeles niciodată omenirea și istoria ei! Nu cunoașteți deloc ce este poporul, ce sunt toate popoarele care sunt pe fața pământului!

Prin urmare, niciodată nu ați pătruns în aceste milioane de suflete, în care credința în supranatural este și rămâne prezentă și lucrătoare, chiar când se pare că oamenii o dezmint prin cuvintele de pe buzele lor! Deci nu vă dați seama ce distanță fără de margini este între lăuntrul și cele din afară ale acestor suflete, între mișcările schimbătoare, care tulbură mintea oamenilor și instinctele nestrămutate, care călăuzesc viața lor! Este adevărat! În vremea noastră sunt în popor mulți părinți, mame, copii, care se socotesc necredincioși și-și bat joc cu ifose de minuni: urmăriți-i în viața tainică a casei lor, în încercările vieții lor. Ce fac acești părinți, când copilul lor este bolnav? Ce fac acești muncitori de pământ, când ogoarele lor încărcate de roade sunt primejduite? Ce fac acești marinari, când plutesc pe mări pradă furtunilor? Ridică ochii spre cer, se roagă, cheamă în ajutor această putere mai presus de fire, pe care voi o credeți înlăturată din mintea lor. Faptele lor pornite din îndemn în chip strălucit și spusele voastre și cuvintele lor.

Dintre toate ființele de pe pământ numai omul se roagă. Dintre instinctele sale morale nu este niciunul mai firesc, mai universal, mai puternic ca rugăciunea. Copilul o face cu toată supunerea. Bătrânul se retrage în rugăciune ca într-un refugiu împotriva slăbirii puterilor sale și a singurătății aduse de bătrânețe… La toate popoarele, vestite sau neînsemnate, luminate sau barbare, întâlnim la fiecare pas fapte de credință și formule de rugăciuni…

Cu puternică și voioasă încredere sau cu smerită teamă, în văzul tuturor sau în taina inimii sale, omul aleargă la rugăciune, ca la cel din urmă ajutor, pentru a-și umple golurile sufletului sau a duce mai ușor poverile soartei sale.  În rugăciune găsește el, când totul îi lipsește, sprijin în slăbiciunea sa, mângâiere în durerile sale, nădejde în viața sa plină de  virtute”.

Maurice Rollinat:

”Când suferința cu asprimile ei

Îmi roade inima și oasele

Fără voia mea, strig către ceruri:

Dumnezeul meu!”

V. Hugo, vestit poet și romancier francez (1802-1885):

”Ideea de Dumnezeu nu se poate cuprinde  cu mintea: ea totuși se găsește în om”.

”Hristos, Domnul, în istorie, martori și mărturisiri”, tipărită la Mănăstirea ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, loc. Petru Vodă, Neamț

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ