Dreapta și falsa judecată

0
44

instanta1De ce nu putem face dreapta distincție între lucruri și prin ce mijloace să le recunoaștem?

Nu raționăm bine în aceste lucruri și în multe altele fiindcă nu căutăm să le pătrundem mai adânc, ci le urâm ori le iubim nu mai privindu-le din afară.

De aceea iubirea ori ura lor prejudiciază și întunecă mintea noastră. Din această cauză ea nu poate discerne adevărul în natura lui intimă.

Deci, tu frate, dacă voiești să nu intre în mintea ta această eroare, ia seama bine și oricând vezi cu ochii ori meditezi cu gândul ceva, controlează-ți voința atât cât poți, n-o lăsa să lucreze, să iubească ori să urască acel lucru, ci meditează-l numai cu minte.

Și întâi de toate, să recunoști că dacă acest lucru este neplăcut și contrar pornirilor tale naturale, ura te amăgește să-l detești, dar dacă îți face plăcere ești împins de iubire să-l dorești.

Atunci când mintea nu-i întunecată de patimi, ci-i liberă și curată poate vedea adevărul și pătrunde până în adâncimile lucrului, vede unde este răul, ascuns în plăcerile josnice ori unde este binele acoperit de rău.

Dar când se întâmplă ca voința să fie prejudiciată să iubească ori să urască ceva, nici mintea nu mai poate zice altfel; ea nu-l mai poate cunoaște decât așa cum poruncește voința.

Această dispoziție, ori mai bine zis, această pasiune se ridică în mijlocul funcțiunilor psihologice ca un zid întunecos. Întunecă mintea care vede lucrul astfel decât este în realitate și așa trece la aprecierea voinței.

Cu cât voința merge după gustul ei urând ori iubind un lucru oarecare, cu atât mintea e mai întunecată. Iar întunecată complect primește orice ca plăcut și frumos. Deci, dacă nu-i păzită legea, foarte necesară pentru această formare, adică, să-ți restrângi voința de la ura și dragostea grăbită, aceste două puteri ale sufletului, adică gândirea și voința, totdeauna lucrează rău, ca într-un cerc, de la întuneric la un întuneric mai mare, de la o eroare mică la alta mare.

De aceea, supraveghează-te, cu toată luarea aminte, de iubirea ori ura emotivă în orice împrejurare pe care n-ai prevăzut-o în prealabil bine; întâi cu lumina gândirii și a dreptei judecăți, apoi cu lumina dumnezeieștilor Scripturi, cu lumina harului și a rugăciunii, și cu judecata părinților tăi duhovnicești.

Atunci nu greșești, nu socotești adevăratul lucru bun de rău, și adevăratul rău de bun.

„Războiul Nevăzut”, Chișinău Tipografia „Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia”

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] 

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ