”Dragostea este capul, rădăcina, izvorul şi mama tuturor bunurilor…”

0
93

inima1Dragostea este capul, rădăcina, izvorul şi mama tuturor bunurilor… Aceasta este chipul ucenicilor Domnului, trăsătura deosebită a robilor lui Dumnezeu, semnul de recunoaştere al Apostolilor: „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei” (Ioan 13,35). în care, spune-mi? Nu în puterea de a învia morţii, de a curăţa leproşii sau de a alunga demonii…, ci „dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35) (Contra anomeilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu) (Omilia 1.1 în P.G 48.701-702).

Mai ales dragostea ni-i arată pe oamenii sfinţi (Omilia 62.3 la Ioan. P.G. 59.394).

Iubirea este un mare învăţător şi poate să-i întoarcă pe oameni de la rătăcire, să le schimbe felul de viaţă, să-i îndrume spre filozofie. Ea poate să facă din pietre oameni (Omilia 33.6 la 1 Corinteni. P.G. 61,284).

De obicei, nimic nu hrăneşte mai mult iubirea ca milostenia. Iubirea îşi înalţă ramurile spre înalt. Ea este un izvor mai bun decât cel din rai, neîmpărţindu-se în patru braţe, ci, îndreptându-se spre cer, ea naşte fluviul acela care îşi duce apele spre viaţa veşnică (Joan 4,14); căzând în aceasta, moartea se stinge precum scânteia în izvor… Aceasta stinge fluviul de foc ca pe o scînteie (Omilia 22.3 la Fapte, P.G 60,175).

Toate lucrurile se supun timpului şi se retrag învechite şi îmbătrânite: şi trupurile înfloritoare şi măreţia clădirilor şi livezile şi grădinile şi toate cele ce se nasc din pământ. Singură iubirea este la adăpost de această vătămare şi nu numai că nu este ofilită de timpul îndelungat, dar nu este întreruptă nici de moarte (Scrisoarea 63. Către Tranquillinus. P.G. 52,463).

Dacă cineva vrea să se rupă de tine, tu să nu te îndepărtezi de el şi nici să nu spui acel cuvînt rece: „Dacă mă va iubi, îl voi iubi şi eu”, fiindcă acestea sunt vorbe diavoleşti, vrednice de micimea sufletească a vameşilor şi paginilor. Tu însă, care ai fost chemat la o viaţă mai înaltă şi care eşti scris în ceruri, eşti supus unor legi mai mari.

Să nu spui acestea, ci, dacă nu vrea să te iubească, atunci arată-i o dragoste mai mare, ca să-l atragi la tine. Şi mai mare va fi răsplata dacă îl vei cîştiga pe cel care nu vrea să te iubească (Omilia 27,3 la Romani. RG 60,647).

Ştii cât de mare este puterea dragostei? Hristos, lăsînd la o parte toate minunile pe care urmau să le facă apostolii, a spus: „întru aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13.35). iar Pavel a spus că dragostea este împlinirea Legii (Rom. 13,10) şi că, dacă lipseşte dragostea (1 Corinteni 13,1-2), harismele nu sunt de nici un folos (1 Corinteni 12,8¬10) (Despre preoţie 2,6 în RG. 48,637).

Ce se poate asemăna cu dragostea? Nimic. Ea este rădăcina, izvorul şi mama bunătăţilor, virtute care nu aduce suferinţă, virtute plină de plăcere şi care provoacă multă bucurie celor care o practică cu sinceritate (Scrisoarea 222, RG. 52, 733-734).

Despărţirea de un suflet iubit nu este o luptă uşoară, ci una care cere un suflet curajos şi o minte de filozof. Cine ştie să iubească cu adevărat, cine cunoaşte puterea dragostei înţelege aceasta.

Dragostea ţi-l arată pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi te învaţă să te bucuri de bucuriile lui ca de al tale şi să suporţi toate necazurile lui ca pe ale tale. Dragostea îi face pe cei mulţi un singur trup şi le transformă sufletele în locaşuri ale Duhului Sfânt, căci nu în cei dezbinaţi, ci în cei uniţi cu sufletul se odihneşte Duhul păcii .

Însă iubirea duhovnicească este mai presus decât toate [celelalte prietenii], stăpânind ca o regină peste celelalte, şi are chipul strălucitor, căci nu o naşte nimic pământesc ca pe cealaltă: nici împreună vieţuirea, nici binefacerea, nici firea, nici timpul, ci coboară de sus, din cer. Şi de ce te miri dacă nu are nevoie de binefacere ca să dăinuiască, de vreme ce nici de ceva rău nu poate fi zdruncinată?…Nimic, nimic nu este aşa de tare ca legătura Duhului. Cel care a devenit prieten ca să primească o binefacere va fi duşman, iar cel care fiind necontenit în obişnuinţă, cînd obişnuinţa a fost întreruptă, a stins prietenia. Femeia, dacă a avut loc o ceartă, a plecat de la bărbat şi a pus capăt iubirii; fiul, dacă îşi vede tatăl trăind prea mult, se supără. Nimic din acestea nu este în duh [= în dragostea duhovnicească], pentru că nu este desfăcută de nimic din acestea, căci nimic din acestea nu a facut-o să se nască: nici timpul, nici lungimea drumului [= vieţii], nici suportarea răului, nici ascultarea răului, nici mânia, nici jignirea, nici nimic altceva nu o atinge şi nu poate să o desfacă (Omilia 1.3 laColoseni. P.G. 62,303).

Într-adevăr, multe sunt cele care caracterizează creştinismul, dar mai mult decît toate şi mai puternică decît toate este dragostea reciprocă şi pacea… Precum celor care fac un drum lung într-un grup numeros, [Apostolul ne spune]: „Vedeţi să nu rămână în urmă cineva, căci nu vă cer doar să ajungeţi voi la capătul călătoriei, ci şi să nu-i pierdeţi din ochi pe ceilalţi” (Omilia 31.1 la Evrei. P.G. 63,213).

Badea Gheorghe, Flori alese din învăţătura Sf. Ioan Gură de Aur

LĂSAȚI UN MESAJ