”Dragostea creștină este de la Dumnezeu”

0
524

iubirea crestinaÎn înțeles larg, dragostea este năzuința omului spre tot ce este bun și frumos sau vrednic de dorit. Această năzuință este sădită de Însuși Dumnezeu în firea omului, la creare, și de aceea se numește dragoste firească. În temeiul acestei năzuințe, omul tinde din fire spre Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul său, Socotindu-L Bunul său cel mai mare.

Dar cum, prin păcatul strămoșesc, firea omului a fost slăbită în puterile ei, numai cu dragostea firească omul nu poate lucra nimic pentru mântuirea sa, căci spune Mântuitorul: ,,fără Mine nu puteți face nimic”(Ioan 15,5).

De aceea pentru mântuirea sa, creștinul are neapărată nevoie de dragostea care să lucreze cu putere de sus, adică de dragostea suprafirească, de dragostea creștină sau de dragostea ca virtute teologică.

Dragostea creștină este puterea dumnezeiască revărsată prin Sfânta Taină a Botezului în sufletul creștinului, prin care acesta are năzuința adâncă și curată către Dumnezeu, Bunul său cel mai înalt, dorește din toate puterile sufletului unirea cu El și are voința hotărâtă de a împlini voia Lui atotsfântă, jertfind în caz de nevoie, orice bun pământesc.

Dragostea creștină este de la Dumnezeu( I Ioan 4,7) și este dată omului în dar, precum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă”(Rom.5,5).

Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: izvorul și sufletul tuturor virtuților creștine, fiindcă toate celelalte virtuți trăiesc cu adevărat și rodesc binefăcător în viața creștinului numai când sunt luminate și încălzite de dragostea arzătoare a dragostei. Adevărul acesta îl arată atât de minunat Sfântul Apostol Pavel în acel drept numit ,,imn al dragostei creștine”, pe care-l găsim în capitolul al 13-lea din Epistola I către Corinteni:

,,De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de-aș avea darul proorociei și toate tainele le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să  fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește… Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea  este dragostea”(I Cor. 13,1-3,13).

Astfel, dragostea este mai presus de toată știința și cunoștința, este mai mare chiar decât celelalte două virtuți teologice: credința și nădejdea. Fără puterea dragostei, credința slăbește, căci credința ,,este lucrătoare prin dragoste”(Gal. 5,6), iar nădejdea se ofilește și scade mereu.

Așadar, adevărata dragoste creștină trebuie să fie:

1) Fiască,nu din teamă de pedeapsă, nici pentru un folos oarecare ci, precum fiul își iubește părintele său, așa să iubească și creștinul pe Dumnezeu, Care este Părintele Ceresc al tuturor (I Ioan 3,1);

2) Deplină, adică să cuprindă, cum s-a spus, toate puterile sufletului, încât tot ceea ce facem să fie spre slave lui Dumnezeu. ,,De aceea, ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți”( I Cor.10,31);

3) Puternică și statornică,mergând chiar până la moarte. Căci dacă Dumnezeu, din Dragoste față de oameni, Și-a jertfit pe Unicul Său Fiu pentru mântuirea lor, apoi și dragostea acestora față de Dumnezeu trebuie să fie fără de margini și să nu se schimbe niciodată. Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtoarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? Precum este scris: <<Pentru Tine suntem omorâți toată ziua; socotiți am fost ca niște oi de junghiere.>>Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi , nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”(Rom.8,35-39);

4) Vie și lucrătoare, adică să pătrundă cu adevărat cugetul și voia creștinului și să arate prin fapte de binefacere față de cei din jurul său.Citim în Sfânta Scriptură: ,,Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul”( I Ioan 3,18); și ,,De Mă iubiți, păziți poruncile Mele”(Ioan 14,15), spune Mântuitorul. Înzestrată cu astfel de însușiri, de bună seamă, dragostea produce roadele cele mai de preț pentru sufletul și viața credinciosului.

 

”Învățătura de credință ortodoxă”, ed. Doxologia, 2009

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ