Doi copii din România, în programul internaţional „Fotbal pentru Prietenie”

0
17

Doi copii din România, Victor Stancovici şi Maria Dan, în vârstă de 12 ani, ne reprezintă în cadrul programului internaţional „Fotbal pentru Prietenie”, care se va desfășura, în perioada 8-15 iunie, la Moscova.

Victor Stancovici este elev în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti şi joacă fotbal de la o vârstă foarte fragedă. De un an şi jumătate e parte din echipa Petrosport Ploieşti.

Maria Dan este pasionată de jurnalism şi extrem de entuziasmată să participe în cadrul programului „Fotbal pentru Prietenie”. Tânăra „ambasadoare” va reprezenta România în calitate de jurnalist şi va fi unul dintre membrii Centrului Internaţional de Presă pentru Copii.

„Fotbal pentru Prietenie” este unul dintre cele mai importante programe internaţionale de responsabilitate socială, organizat pentru copii sportivi. Tinerii ambasadori vor fi întâmpinaţi la Moscova, în stagiul final al programului care va avea loc în luna iunie.

Programul reuneşte mai mulţi tineri din 211 tări şi regiuni şi celebrează nouă valori umane esenţiale: prietenia, egalitatea, corectitudinea, sănătatea, pacea, devotamentul, victoria, tradiţia şi onoarea.

Ana Grama

Baner asculta RJS