Dirijorul Lubnan Baalbaki: „Când încerci cu credinţă, nu ai cum să eşuezi“

0
169

_MG_0346Loreta Popa

Muzica este un impuls, o inspiraţie, chiar o rugăciune pentru unii. Este un mod sigur de a călători în alte dimensiuni. Talentul nu poate fi învăţat, deşi poate şi trebuie să fie dezvoltat. Talentul, de unul singur, nu va fi niciodată suficient pentru a avea un succes real, aşa cum munca grea fără talent nu se va materializa niciodată pe deplin.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

[fblike url=”http://bit.ly/14T2L9X” style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]Ca simplu spectator, beneficiar direct al visului pe care artiştii ni-l dăruiesc, pot să spun că toate acestea fără pasiune nu înseamnă nimic. Pasiunea este cea care le dă viaţă.

Viaţa este aşa de generoasă dacă îţi faci timpul să o asculţi. Dacă recunoşti frumuseţea şi puterea vieţii, nu poţi fii altfel decât fericit. M-am gândit la muzică, fericire, pasiune şi talent în timpul şi după întâlnirea cu dirijorul Lubnan Baalbaki, care nu a fost întâmplătoare, oricât de accidentală a părut a fi.

Mi-a oferit şansa nesperată de a cunoaşte acel ceva numit pasiune, pe care Lubnan Baalbaki o aşază în tot ceea ce face în viaţă, nu doar în muzică. Am cunoscut un OM pe care sufletul meu îl preţuieşte enorm de acum, un spirit pe care îl voi admira infinit şi pentru această întâlnire sunt adânc recunoscătoare.

Beiteddin

Cu siguranţă am făcut ceva bun altădată şi am fost răsplătită astfel. Urechile lui aud ceea ce ale altor oameni nu reuşesc. Lucruri mici, depărtate, pe care alţii nu le pot vedea, lui îi sunt vizibile. Aceste simţuri sunt roadele unei vieţi pline de dorinţă. Dorinţa de a fi complet, dăruind oamenilor cea mai de preţ comoară, libertatea de a fi ei înşişi.

Născut la Beirut, Liban, în1981, într-o familie de artişti, Lubnan Baalbaki s-a regăsit de la primele acorduri ale vieţii în arta sunetelor, înconjurat de curcubeul culorilor ce o compun. La 14 ani, a început să studieze vioara şi lăuta la Conservatorul Naţional de Muzică din Beirut, continuând cu Universitatea Saint-Esprit din Kaslik.

Vizitând România, a avut bucuria să-şi cunoască mentorul, pe maestrul Petre Sbârcea, ceea ce a determinat primirea sa în anul pregătitor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca în 2004.

Sub atenta protecţie şi îndrumare a profesorului său de suflet a obţinut licenţa în dirijat orchestra în 2009. Şi-a continuat studiile de masterat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu.

1017577_472756156145168_1737484659_n

Lubnan Baalbaki s-a făcut remarcat în ţara natală odată cu înfiinţarea ansamblului de muzică tradiţională Sharq în 2000. Alături de acesta, dar şi ca membru în diferite alte formaţii instrumentale şi corale, a susţinut numeroase concerte de muzică arabă clasică în Liban, Siria, Kuwait, Japonia, Franţa, Qatar, Egipt, Dubai, Abu-Dhabi, Bahrain, Italia şi Spania.

Odată cu începerea studiilor muzicale în România, Lubnan Baalbaki a abordat, din postura de dirijor, repertoriul muzical european, susţinând până în prezent concerte la pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania“ din Cluj-Napoca împreună cu solistul lutist de talie mondială Marcel Khalife şi fiul acestuia percuţionistul Bachar Khalife, al Operei Naţionale din Timişoara, al Filarmonicii „Muntenia“ din Târgovişte, al Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploieşti, al Filarmonicii de Stat Sibiu, al Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacău.

A participat de asemenea ca dirijor în cadrul galei Va pensiero… organizată de către Opera Maghiară din Cluj-Napoca cu ocazia sărbătoririi maestrului Petre Sbârcea la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Lubnan

Concertul simfonic din 12 octombrie 2012, susţinut alături de Orchestra Filarmonicii din Liban, l-a adus pe Lubnan Baalbaki în poziţia de dirijor permanent al acesteia, ceea ce l-a aşezat pe o pantă ascendentă, evident.

George Enescu obişnuia să spună despre muzică, atunci când, generos, cânta soldaţilor în timpul războiului: „Mi-a fost dat, nu o dată, să observ câtă înseninare înflorea pe obrajii suferinzilor după primele note. Această transformare în suflet e suprema rațiune de a fi a muzicii. Dacă n-ar exista minunatul ei ecou pacificator, purificator, muzica ar fi o absurdă înșiruire de sunete“. Urmărindu-l pe Lubnan Baalbaki la pupitru, conectându-se la ceea ce-l pasionează, mi-am reamintit acest citat şi acest mare adevăr.

Muzica umple natura noastră interioară cu acele virtuţi de care avem nevoie şi elimină din noi defectele care ne dăunează. În faţa muzicii orice rău se topeşte precum zăpada la soare. Privindu-l pe Lubnan Baalbaki am înţeles că a fi dirijor presupune să construieşti pur şi simplu o lume. Ai acces la stări extraordinare astfel.

Sigur că există şi momente foarte grele, dar merită, chiar şi pentru acel moment unic de la sfârşitul unui concert când simţi că oamenii au accesat lumea pe care tu o aduci în faţa lor. Exact despre toate aceste lucruri am vorbit cu Lubnan Baalbaki şi vă invităm să faceţi un pas în această lume a muzicii şi a pasiunii în care a ales să trăiască.

224542_10152150114665538_260737049_nCe cuvinte descriu ceea ce faci astăzi, acum?

E simplu. Fiind dirijor, nu cânţi practic la niciun instrument, dar prin ce transmiţi transformi această mulţime de instrumentişti în instrumentul tău. O mulţime pentru care ai nevoie de diferite niveluri de comunicare la nivelul privirilor, sentimentelor, energiilor, şi de tehnică dirijorală, care are de spus cât are de spus. E o lume dincolo de această formă pe care o vede publicul, mişcarea mâinilor. E un limbaj al corpului…

Muzicienii ştiu să citească şi energia. Se simte, vă spun. Dirijorii adevăraţi nu depind doar de gestica lor sau doar de ştiinţa lor muzicală, există o altă lume dincolo de această ştiinţă şi este lumea spirituală.

Un muzician fără spiritualitate nu vreau să spun că este nul, dar e totuşi sărac, pentru că muzica nu este deloc materială şi seamănă foarte mult cu lumea spirituală. E o minune pe care nu poţi decât să o admiri.

Îţi limpezeşte muzica sufletul la fel cum o face rugăciunea?

Da. Muzica, rugăciunea şi religia au mers mână în mână din vremea primelor credinţe apărute pe pământ, de aceea omul, în orice credinţă, când se roagă, cântă. De muzica aceasta nu se desparte. A ajutat, mai ales în muzica occidentală s-au ajutat reciproc una pe alta, mai ales în creştinism.

_ALI1474Religia a sprijinit muzica într-un fel şi muzica a sprijinit religia. Dacă îi luăm pe Bach sau Mozart de exemplu, ei au compus 99 % la sută muzică de acest gen. Bach mai mult, că Mozart a mers spre operă, dar Bach a compus multă muzică religioasă. Este considerat un stâlp în muzica clasică.

Şi înainte de Bach a fost perioada renascentistă. Bach a fost un om foarte credincios şi aproape tot ce a scris a fost pentru biserică. Mai ales că el a cântat la biserică, a fost slujba lui.

Cum ai ajuns la muzică? De ce tocmai această cale ai ales să urmezi?

Am trăit muzica înainte să încep să o învăţ, fiindcă sora mea, care este mai mare decât mine, e cântăreaţă cunoscută la noi, a început să cânte de la o vârstă foarte mică. La 16 ani avea deja concerte. Am copilărit în acest mediu muzical, mai ales că şi tata este pictor, a predat pictură la Universitatea Naţională din Liban.

A fost atmosfera propice pentru orice fel de arte. Noi suntem trei muzicieni, sora mea şi fratele meu, mai am un frate actor care a jucat în filme foarte bune, fratele meu care este pictor şi are succes.

Mai am verişori pictori, majoritatea au optat pentru pictură. Noi, cei care am ales muzica, am fost mai puţini, dar o facem cu pasiune. Aici încep să-mi dau seama de un detaliu foarte interesant. Când vii dintr-o familie de muzicieni eşti mai direcţionat în special spre muzică, dar când vii dintr-o familie de artişti, pictori şi actori, ai o perspectivă mult mai largă.

Pictura este foarte importantă pentru orice muzician, să guste pictura pentru orice creator de muzică este extrem de important, fiindcă această armonie de sunete, cea mai apropiată formă a ei de a o pune în materie, este pictura.

431044_10151638468418658_868983291_n

Sunt două lumi contradictorii, dar foarte asemănătoare în acelaşi timp. Pictură şi muzică. Un muzician care vine dintr-o familie de pictori este o bogăţie, vibrează altfel, înseamnă mult. E important în muzică nu doar să auzi, ci şi să vezi. Imaginaţia ajută auzul să fie unul adevărat.

E pasiune deci în tot ceea ce faci?

Da. Pasiunea este baza, izvorul din care iese ce este adevărat din mine, nu numai în muzică. În tot ce fac în viaţă. Şi când gătesc, şi când iubesc, când mă întâlnesc cu cineva, când fac cafeaua de dimineaţă. Toate se completează.

_MG_0337

Sunt în România de zece ani. Am ajuns la studii. Am colaborat cu o orchestră la un concert în Qatar şi erau muzicieni în majoritate din România. Cunoscându-i, am venit ca un turist, am ajuns la Cluj şi am fost curios să văd cum e facultatea de muzică.

Eu în Liban am studiat vioara şi am profesat acolo muzica orientală mai mult. Am avut şi un ansamblu de muzică orientală, cu un cor, dar m-a atras mai mult muzica clasică. Când am vizitat Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj m-am întâlnit cu minunatul meu profesor Petre Sbârcea, cu care păstrez legătura şi îl consider un mentor atât profesional, cât şi personal.

Petre Sbârcea pe lângă faptul că este un dirijor extraordinar şi are o foarte bogată experienţă în lumea muzicii, a lucrat cu Sergiu Celibidache, Franco Ferrara, Antonin Ciolan, personalităţi mari, cu orchestre din România, din Europa, din lume, a devenit la rându-i o şcoală.

Mulţi dintre studenţii lui au ajuns dirijori cu carieră. Dânsul are acum 82 de ani şi este un om în putere, de fiecare dată când ne întâlnim, el îmi transmite viaţă mie, nu eu lui.

251856_10151902811800538_743373128_nCe înseamnă pentru tine Credinţa?

Este o întrebare al cărei răspuns e oarecum greu de aşezat în cuvinte, deoarece credinţa face parte din aceeaşi pasiune pe care o ai, credinţa este tot ce este adevărat în tine, nu ceea ce se afişează. Aceea este credinţa.

Credinţa mea este în orice pun pasiune, aceea e credinţa mea. Cred în iubire, cred în muzică, cred în tabieturile pe care le am. În asta cred eu.

Cu alte cuvinte, dacă mergem mai altfel pe firul discuţiei despre credinţă şi vorbim o oră sau două o să aflăm că sunt darurile lui Dumnezeu, muzica şi iubirea.

Când crezi în Dumnezeu trebuie să crezi în primul rând în darurile lui. Unul este iubirea, al doilea pentru mine e muzica. Tot acolo te duce.

Rugăciunea nu este semnul care se urmăreşte după părerea mea, este tot ce este scos din tine indiferent cum reuşeşti să faci asta, cu ochii închişi sau deschişi. E ceva bun în toţi, în fiecare din noi.

Rugăciunea dacă o dată ai trăit-o cu adevărat te însoţeşte o viaţă întreagă. Toată viaţa trebuie să fie o rugăciune. Nu putem să ne rugăm acasă şi apoi să ieşim pe stradă şi devenim nişte monştri. Rugăciune este în fiecare moment şi în fiecare clipă.

531861_10152504210530260_446774592_nCu siguranţă ai avut parte de întâlniri minunate cu oameni frumoşi pe dinăuntru şi pe afară, cu care ai legat prietenii. Are prietenia vreun secret?

Mai degrabă tind să cred că prietenia este un dar. Nu are un secret. Prietenia este simplă, dar este mai apropiată de a fi un dar. Nu are secrete. Acest dar este la fel de scump şi de subtil la fel ca şi credinţa, la fel ca şi pasiunea. E o sfântă treime.

Dacă le ai pe astea trei ce-ţi mai trebuie în viaţă? Prietenia, ca şi sentiment, ca pasiune, nu e doar prietenia cu omul prieten. Prietenia este cu familia, cu soţia, cu iubita, cu prietenul, cu copilul, cu tata, cu mama, cu animalul, cu planta pe care o ai în casă. Cu toţi poţi deveni prieten. Prietenia este un dar scump.

Pentru fiecare dintre noi, perioada copilăriei este cea care ne susţine pe timpul maturităţii, din amintirile acesteia ne hrănim pe parcursul vieţii. Poţi să ne împărtăşeşti una dintre amintirile copilăriei tale?

Am avut o copilărie destul de interesantă, eu o consider frumoasă, pentru că m-am născut în Liban în timpul războiului, am trăit în condiţii grele. Pentru noi, copiii, nu a fost decât sentimentul de apropiere între oameni, fiindcă se refugiau unii la alţii şi uneori trăiam cinci sau şase familii în aceeaşi casă.

Pentru copii era o bucurie mare. Pentru părinţi era o eternă îngrijorare, cum să ne salveze şi cum să ne protejeze. Sunt foarte multe amintirile mele şi foarte profunde, pentru că nu sunt amintiri ale unei copilării simple.

Dar dacă mă pui să aleg o amintire dintre ele pot spune că mereu îmi amintesc mirosul mamei mele când eram copil. Acelaşi miros care îmi dă această credinţă în viaţă. Este cea mai adevărată amintire pentru mine.

_ALI1562

Ce sfat de la părinţi ti-a rămas adânc întipărit în minte şi suflet?

Părinţii mei, fiind o familie de artişti, ştiau că sfaturile nu ajută. O experienţă se clădeşte. Fiecare îşi clădeşte experienţa singur. Nu poţi să sfătuieşti un artist. Nu are rost să-l sfătuieşti. Trebuie să facă exact ceea ce simte. Nu mi-au dat sfaturi. A fost bine.

Ce înseamnă pământul din care te-ai născut pentru tine? Dar cel care te-a adoptat oarecum, să zicem?

Liban este o ţară cu multe culturi. Şi cea orientală profundă, dar are şi cultură occidentală oarecum. Este un amestec de religii. De aceea e o mare bogăţie. Acolo nu ai o singură direcţie. Ai mai multe, de asta am lucrat mult cu muzica orientală şi acum sunt dirijor de muzică clasică. Am aceeaşi pasiune pentru amândouă.

Nu una mai mult decât cealaltă, deşi acum drumul meu este mult mai mult spre muzica simfonică. Ăsta e pământul acolo. Acolo cresc şi cedrii, şi roşii. Cresc şi banane. Cedrii au nevoie de o climă anume, iar bananele au nevoie de alta.

Maestrul Lubnan

Pe unde trebuie să treacă cineva ca să fie un om bun?

Pe unde trebuie să treacă un om ca să fie bun?… În ceea ce mă priveşte este o poveste destul de lungă şi frumoasă despre acest subiect. Consider că omul la bază este bun, ca şi concept de om, că dacă omul este la fel cu Cel care l-a creat, nu are cum să fie decât bun. Dumnezeu este bun.

Pe unde trebuie să treacă? După mine, când omul are conexiunea cu cele cinci simţuri, când aude frumos şi vede bine, arată adevărat, miroase profund, atinge fin, nu are cum să mai devieze. Atunci este un om bun. De acolo se poate dezvolta foarte mult. De acolo devine bun omul, eu aşa cred.

Fără să judec, dar foarte mulţi oameni nu au o conexiune adevărată cu ei înşişi. Înainte să ai conexiunea spirituală trebuie să ai conexiunea cu aceste cinci simţuri care sunt baza vieţii. Să asculţi este foarte profund, foarte simplu.

Să asculţi nu numai în muzică. Să asculţi când îţi vorbeşte cineva. Să vezi cu adevărat, nu să-ţi imaginezi. Să guşti nu doar gusturile de mâncare, ci şi când eşti apropiat de cineva, să atingi, să simţi, să ştii ce înseamnă atingerea şi să nu mai răneşti. Să miroşi… Mirosul este cel mai scump sentiment la om. Mirosul este prima uşă de iubire între oameni.

_ALI1455

La ce anume nu renunţi niciodată? Care este acel ceva pe care îl porţi mereu cu tine în suflet?

Nu renunţ niciodată la ceea ce sunt eu. Cu tot ce am spus mai devreme şi cu tot ce o să spun probabil mai târziu, pe parcursul discuţiei noastre.

Schimbarea este singurul lucru pe care ne putem baza, iar în condiţiile actuale aproape că nu mai miră pe nimeni deciziile celor care fac schimbări bruşte atât în carieră, cât şi în viaţă. Spune-mi, te rog, de ce crezi că este important să nu ne temem de schimbare?

Schimbarea nu înseamnă neapărat să renunţi la ceea ce ai. Schimbarea poate să fie de cele mai multe ori bună. Sufletul omului este ca un diamant, cu cât îl şlefuieşti mai bine şi frumos cu atât e mai strălucitor.

Uneori acest proces e dureros, e greu, pentru că din păcate noi când venim în această lume moştenim, după ce devenim conştienţi, multe gânduri sau multe idei care nu sunt ale noastre.

Apoi ne apucăm să le curăţăm pe toate, ce este adevărat din noi. Avem un bagaj pe care îl purtăm cu noi şi de noi depinde cum îl dăm mai departe. Ideal ar fi să fie mai curat decât atunci când l-am primit.

312185_10151642077713658_739200136_n

Călătoreşti des, participi la concerte, festivaluri, evenimente, iei mereu pulsul lumii, există provocări în fiecare zi. Se apropie Festivalul George Enescu şi voiam să te întreb dacă vei participa?

Nu particip la Festivalul George Enescu de anul acesta. Dar am fost la un festival mare în iunie, pe 20, în Liban. Un festival ce are loc de 25 de ani în Liban, Beiteddine se numeşte. Au venit oameni din elita muzicii.

Au participat de-a lungul timpului Placido Domingo, Jose Carreras, Ricardo Mutti, Opera din Viena, sau Phil Collins şi Sir Elton John. Împreuna cu orchestra Operei din Timişoara am avut un concert foarte frumos timp de două seri, în deschiderea festivalului, la 20 iunie. Se numea „Pe urmele lui Marco Polo, pe drumul mătăsii“.

Au fost artişti din Mongolia, Uzbekistan, China, India, Pakistan, Armenia, Grecia, Liban şi Siria. Foarte mulţi artişti, o trupă de dans. Povestitor a fost un actor mare de la noi din Liban, un proiect foarte frumos, muzică, poveste. O călătorie foarte frumoasă.

397568_356987924409127_1509297890_n

Ce culoare are depărtarea?

Depărtarea de unde? Pentru mine culorile se aud, ele sunt o armonie, la fel ca armonia muzicii.
Muzica are accesul cel mai direct la lumea noastră afectivă. Departe de cuvinte şi interpretări, ea devine o relaţie pură între lume şi noi înşine. Ce înseamnă muzica pentru tine?

Ce înseamnă muzica pentru mine? E prea mare ca să însemne ceva pentru mine. Ce însemn eu pentru muzică mai degrabă? Rămâne să vedem… Dirijatul este recompunerea muzicii. De multe ori.

E la fel ca legătura între Dumnezeu şi profeţii Lui, sau fiul Lui. Aceeaşi legătură compozitor şi dirijor, unul fără altul nu există. Sergiu Celibidache este bunicul meu de suflet, de exemplu.

Eu am avut doi profesori care au studiat cu el, am şcoala lui Sergiu Celibidache în mâini, Petre Sbârcea şi Horia Andreescu. Am studiat cu aceştia şi amândoi au studiat cu el. Îl consider bunicul meu de suflet. Dacă Petre Sbârcea este tatăl meu de suflet, Celibidache e bunicul meu de suflet.

971707_418716978236221_385955094_n

Ce e mai rău, să eșuezi sau nici măcar să nu încerci?

Eu sunt proîncercare. Dar când încerci cu credinţă, nu ai cum să eşuezi. Aici e nuanţa. Nu încerca dacă nu ştii că vrei ceva cu adevărat. Când vrei nu eşuezi. Temporar probabil, dar vei ajunge cândva.

Dacă nu eşti sigur că vrei nu încerca. Eu nu pun problema aşa, e distanţă mare între încercare şi eşec. Cât de tare vrei. Dacă tu chiar vrei ceva o să-l ai. Dacă nu-l ai înseamnă că nu l-ai vrut destul.

Putem vorbi deja de reuşită în drumul tău?

Nu ştiu dacă e bine spus reuşită. Eu am ales un drum şi voi reuşi, pentru că nu este o reuşită anume care ajunge pe acest drum, este mai mult o credinţă pe care o trăieşti. Că vei reuşi mai mult sau mai puţin, asta e.

Termenul de reuşită e mai mult pentru juriu, pentru public, dar cine trăieşte acest drum poate să fie satisfăcut şi cu foarte puţin. Nu se pune problema. Eu nu trăiesc pentru o reuşită în viaţa mea. Eu trăiesc ceea ce există în mine pur şi simplu, fără să mă gândesc la reuşită.

Lubnan-Baalbaki

E interesant să citeşti o partitură? Întotdeauna mi-am dorit să întreb asta, să aflu cum ajunge un dirijor la sufletul celui care a compus partitura…

Şi mie mi se pare interesant să citeşti o paritură. E sigur că eu citesc partitura în mai multe dimensiuni. Cele reale le ştiu, cele profunde nu le ştiu. Nu ştiu care este procesul de eu mă ataşez de o partitură sau o înţeleg sau o transform într-un sunet adevărat.

Este ceva ce nu ştiu încă, nu ştiu ce proces are loc acolo. E şi o parte practică, analiză, analiză de formă, de construcţie muzicală, toate lucrurile de conştient. Tot ce este conştient se poate explica într-o partitură. Dar în muzică mai este şi un nivel mai departe de conştient. Intuitiv. Când e vorba de intuiţie nu mai poţi să explici.

Ce anume te inspiră?

Cea mai adevărată inspiraţie este ceea ce faci. Te inspiră adevărul poveştii. Nu mă inspiră un lucru exterior pentru un lucru interior. Eu când lucrez, muzica mă inspiră, muzica pe care o pregătesc, iar când mă uit la cer mă inspiră cerul.

Fiecare creaţie îşi are propria inspiraţie. De aceea prietenia este importantă. Când te împrieteneşti cu muzica te inspiră muzica. Când te împrieteneşti cu pictura te inspiră pictura, sau cuvintele, poezia…

violin-and-notes-socioumane

 

LĂSAȚI UN MESAJ