Din viețile sfinților: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

0
64

sfantul-dimitrie-2Creștinii îl serbează în fiecare an, la 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

„Aceia sunt aleşii lui Dumnezeu care nu au în cuget vicleşug şi din gura lor nu ies minciuni.” (Apoc. XIV, 4-5)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este mijlocitorul Bisericilor şi credincioşilor din Balcani şi în acelaşi timp rugător fierbinte către împăratul Hristos pentru sufletele românilor şi a tuturor celor dreptmăritori, pe pământul cărora şi-a petrecut o parte a vieţii şi a făcut, după moarte, nenumărate minuni.

Dimitrie se naşte în a doua jumătate a secolului al III-lea. Mama sa era creştină, iar tatăl său nu primise botezul, deoarece era conducătorul păgân al Provinciei Iliria. Tatăl lui Dimitrie fusese apropiat al lui Constantiu Clor Clor. Pe acesta din urmă, Maximian-Hercules (286-305) îl ia ca asociat pentru conducerea Imperiului din Occident. Considerăm că mama lui Dimitrie şi mama lai Constantin cel Mare, Sfânta Elena, fuseseră prietene şi bune creştine, încât au dat educaţie aleasă copiilor lor. Nu este exclus ca şi mama lui Dimitrie, ca de altfel şi mama lui Constantin cel Mare, să fi fost rude şi de origine din părţile noastre.

Datorită înclinaţiilor sale militare, Dimitrie este educat în spiritul armatei romane, iar tatăl său, bătrân de acum, deja propusese împăratului ca să-i dea locul său.

Ascultător şi perseverent, înţelept şi studios, Dimitrie îşi pregătea însă şi sufletul, luptându-se cu vrăjmaşii nevăzuţi: patimile de tot felul.

O dată cu moartea tatălui lui Dimitrie, împăratul Maximian oferă tânărului Dimitrie atât gradul de general în armata romană, cât şi titlul de prefect al Iliricului în locul vrednicului său tată. Cu aceeaşi ocazie, împăratul trimite lui Dimitrie poruncă de persecutare a creştinilor în loc să execute ordinul împăratului, Dimitrie recunoaşte că singurul împărat al cerului şi al pământului este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii; în loc de gradul de general, mărturiseşte că este smerit slujitor al Dumnezeului celui viu; în loc de prefect, recunoaşte că este egal cu aceia care credeau în viaţa cea veşnică. Pentru a-si mărturisi și adeveri credinţa sa, toată averea moştenită de la părinţi o împarte la nevoiaşi, eliberează sclavii, oferă adăpost celor năpăstuiţi; ajută pe văduve şi pe orfani.

Administratorul averii sale, Lupu, nu înţelegea aceste fapte şi întreba pe stăpânul său: De ce faci asemenea lucru?, la care Dimitrie a răspuns: Nu ştii oare, că Mântuitorul cunoaşte inima şi cugetul fiecăruia şi degeaba crezi că eşti curat, dacă nu o dovedeşti prin fapte. Adu-ţi aminte ce a răspuns Domnul tânărului bogat:… un singur lucru îţi lipseşte: mergi, vinde averile tale, împarte-le celor nevoiaşi şi apoi vino şi urmează-Mi (Matei XIX; 21). Din acest moment, administratorul Lupu s-a botezat, a devenit ucenicul lui Hristos şi apostol al dreptăţii.

Auzind împăratul despre aceste fapte, a venit la Tesalonic, a chemat pe Dimitrie şi l-a sfătuit să se închine idolilor şi zeilor, altfel îl va ucide. De acum, în inima lui Dimitrie, Hristos era Acela care ridică povara şi dă  mângâiere; se simţea mlădiţă în butucul viţei, care nu este altul decât Domnul Hristos (Ioan XV, 1-2).

Era toamna anului 298, toţi creştinii aveau în cuget pe protectorul lor Dimitrie; toţi nevoiaşii pe salvatorul lor Dimitrie; lipsiţii şi cei fără adăpost găsiseră pe milostivul lor Dimitrie. Împăratul era nedumerit atunci tânărul i-a răspuns: Nu fi neliniştit, împărate, eu nu mă voi închina chipurilor făcute de mâna voastră, nu voi aduce jertfă nălucii, ci jertfa mea a fost primită de Cel de sus prin săturarea celor flămânzi, îmbrăcarea celor goi, eliberarea celor nevinovaţi… (Matei XXV, 34-40). Se apropie sfârşitul înşelăciunii şi vor dispare slujitorii minciunii.

Atunci împăratul a poruncit ca Dimitrie să fie trimis la închisoare, bătut, anchetat, schingiuit şi convins ca să se lepede de credinţa în Hristos, iar cei care au primit noua învăţătură, să fie luaţi robi şi trimişi în afara provinciei Iliria.

În cetate, oficialităţile Tesalonicului pregătiseră serbări, ospeţe şi lupte de arenă în cinstea împăratului. Printre atleţii cunoscuţi în toată provincia se afla şi un oarecare Lie, cel mai puternic luptător din împrejurimi, nu se găsise nimeni ca să-l înfrîngă, dar, unul dintre ucenicii lui Dimitrie, rămas credincios şi după osânda mucenicului, merge în temniţă şi întreabă pe stăpânul său: ce să facă? Atunci, Dimitrie îl binecuvântează cu semnul Sfintei Cruci, asigurându-l pe tânărul Nestor, că aşa cum Goliat a fost ucis de David (I Regi XVII), aşa va cădea şi uriaşul şi mândrul Lie în faţa forţei spirituale.

Şi, în arenă, glasul de tunet al lui Lie fulgera împotriva creştinilor şi hulea viaţa lor sfântă, nădăjduind, tiranul, că îşi va potoli setea de sânge dacă va îndrăzni cineva să-şi încerce forţa cu a lui, fiindcă regula luptei consta în uciderea adversarului. Şi când furia lui ajunsese la culme, când muşchii săi erau încordaţi, deodată apare în faţa sa un tânăr slab, dar cu chip de înger şi atunci fiara de păgân s-a repezit să-l sfârtece. Soldaţii au înconjurat în cerc pe cei doi şi cu suliţele lor de 2 şi 3 metri aşteptau prada. Arena amuţise, împăratul abia îşi mai trăgea răsuflarea. Nestor şi-a făcut semnul crucii, şi-a ridicat ochii către cer, mărturisind că este creştin, şi, nădăjduind în semnul biruinţei, s-a apropiat de uriaş. Lie, mândru, nici nu a observat prezenţa neînsemnată a tânărului, ci era îmbătat de câştig, sigur şi de ovaţiile mulţimii. Cu ochii holbaţi de băutură, cu fălci de fiară și dinţi de mistreţ, cu gheare de leopard a înşfăcat corpul sfânt şi catifelat al lui Nestor, uns cu untdelemnul bucuriei lui Hristos, hrănit cu vegetale şi întărit cu post şi rugăciune. Dintr-o mişcare, Nestor a frânt mâinile de piatră ale luptătorului. Tribunele vuiau şi aşteptau deznodământul fatal.

Nestor a luat pe Lie si l-a aruncat în suliţele soldaţilor. Așa și-a sfârşit viata cel cu pântece nesăţios, cu gura plină de blasfemie şi cu gând necurat împotriva creştinilor.

Împăratul, în loc să răsplătească pe învingător, a poruncit să fie ucis şi Nestor şi stăpânul său, Dimitrie; Nestor a fost străpuns de săbiile soldaţilor romani în arenă, iar Dimitrie în temniţă, după ce a fost chinuit groaznic, tot cu sabia a fost lovit. Înainte de sfârşit, Dimitrie a cerut o suliţă si cu propria mână a înfipt-o în coasta sa, zicând: Hristos a murit pentru păcatele noastre; eu mor pentru El şi credinţa adevărată.

Aşa s-a săvârşit din viaţă la 26 octombrie 299. Sluga sa credincioasă, Lupu, a luat toga (haina) sa de purpură, primită ca semn al înţelepciunii, plină de sânge, şi inelul său de general, a înmormântat rămăşiţele pământeşti şi a plecat în părţile Macedoniei de unde venise, la Tesalonic. Acolo avea un prieten, Leonţiu, din părţile Daciei la care a stat.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorîtorul de mir, este patronul Bisericilor Ortodoxe din Balcani; cultul său este recunoscut, iar prăznuirea sa săvârşită cu toată evlavia de către romani, greci şi slavi de pretutindeni.

Aşa cum minunile şi faptele sale au trezit conştiinţa creştină, tot astfel astăzi să cinstim cu toată fiinţa noastră pe trăitorul în Hristos şi să-i cântăm imn de laudă, aşa cum au cântat şi creştinii de-a lungul veacurilor de la descoperirea moaştelor, de la depunerea lor în biserică şi cum se aud şi astăzi glasurile credincioşilor din cetatea sa sfântă. Salonic: „Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, Dimitrie, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă, Amin!”

“Pagini din viețile sfinților”, Ed. Sf. Nectarie Taumaturgul, Tg. Neamț, 2012