Din viața lui Vodă Cuza

0
41

cuza2”Un suflet precum a fost Cuza n-a mai fost și poate nu va mai fi, cît ne va sta capul în nevoi, fie-i oasele drepte și sfinte!. Cu suman ca al nostru și cu cojocul, iaca, așa umbla. Vezi că el era crai ales între mai-marii crailor și de traiul nostru nu se rușina. Punea căciula mocănească pe cap, era cu cămășoaie de in ori de cânepă și o lua prin țară, așa cum a venit și-n vara aceea… C-apoi mult n-a mai stat… Haide, om bun, ce să vezi? Era de sfântul Ilie, și plouase încetișor și bine, cum e obiceiul ploilor, când se probozește vara cu iarna. Cuza o luase prin țară, și numai iaca se-ntâlnește c-un biet om nevoiaș, așa într-amurg.

– Bună cale, om bun! face domnitorul.

– Vă mulțămesc, cumetre! Răspunde bietul om.

Și ba una, ba alta, ajung ei în borbă și-i zice Cuza:

– Ce, mă rog, ai dumneata, că tare arăți supărat și necăjit?

– Hei, om bun, iaca ce am pățit. M-a pus pus naiba să trec pe drumușorul acesta, că-mi venea mai de-a dreptul și mă temeam de ploaie. Zic, să ajung mai repede acasă. Și-au dat, nu știu cum, hărămurile de cai mai hăisa oleacă prin niște cânepă … că moșia e a mănăstirii aceștia a Neamțului. Și iaca au venit trei călugări, mi-au luat căruța cu totul și caii mi i-a oprit starețul… Zice că să-i dau o sută de galbeni drept ispasă pentru cânepă, altfel n-am ce căuta pe aicea!

– Apoi, mă omule – zice Cuza – face căruța ta și caii la un loc o sută de galbeni?

– D-apoi face! răspunde omul plângând.

– Haidem înapoi de-acum… lasă, nu mai plânge ca muierile…

Și s-au dus ei, așa cum înserase, pâna la mânăstire. Bate-n poartă Cuza, iese un călugăr și cu vai-nevoie i-a primit. Au trebuit să spuie în cele din urmă că vine omul să plătească suta de galbeni, altfel nu-i primea! Bun.

Zice Cuza:

– Mă rog sfințiilor voastre, starețul tot doarme… lăsați-ne până maine dimineață… să ne hodinim și noi, vai de ciolanele noastre… și mâine i-am da seamă de toate…da’, mă rog, oleacă de mâncare nu ni-ți da?

– Pe parale, fiule, că nu-ți dă nimeni deageaba! făcu un călugăraș.

– Bine. Cât va fi vom plăti, cinstite părinte, numai nu vă îndurați a ne lăsa să murim de foame…

Și, cu mare greu, au  trimis călugării  pe o slugă și le-a dat drumeților o strachină de fasole boambe, fierte, un galben la preț. După ce a plătit Cuza binișor și cinstit  galbenul, s-a luat prin mânăstire să mai vadă ce-i și pe acolo. Da’ nimeni nu-l cunoștea, nici tovarășul lui.

Multe va fi aflat, căci ce ochi răzbătea mai bine decât ochiul lui! Din toate știu că una a ținut-o mai cu seamă la inimă; că lor le adunase de un galben fasole boambă, iar călugării mâncau numai fripturi tăvălite-n unturi.

Până la miezul nopții atunci, zice că n-a dormit Cuza. Pe urmă s-a dus ala bietul om necăjit și i-a zis:

– Haide, măi omule, degrabă, și-om pune caii, că ne ducem!…

Iese omul, da’ caii erau puși de Cuza, săracu’! se vede că pe cât umblase dăduse de căruța omului, înhămase bine, și acum zice:

– Suie, mă omule!

Omul se suie, Cuza trage zăvoarele porții, deschide și dă să iasă. Iaca sar îndată călugării, iaca se trezește și starețul. Și prind  a striga:

– Hoții!

– Nu-i nici un hoț, nimic, părinților… nu vă temeți… ne ducem cu dreptul nostru – răspunde liniștit Cuza, dându-și sumanul la o parte, așa că-i strălucea pieptul, de aur, ca soarele. Fiți pe pace! În astă noapte nu vă supără nimeni, dar mâine vă voi trimete eu poruncă să curețe mănăstirea de hoți …

Toți au căzut în genunchi. Omul cel cu căruța tremura de bucurie și de cinste că stătea cu domnitorul alături. Dar ce vor fi tremurat hoții mănăstirilor, a doua zi de dimineață! Căci Cuza a dat bici cailor și s-a dus împreună cu tovarășul cel necăjit, ba chiar la cinstit la un ratoș și lui i-a data cei 100 de galbeni pentru ispașă. Nu căutați că s-au luat cu cinstea, dar craiul și-a ținut vorba și a doua zi, când să iasă călugării la hrănit claponii și când soarele se deștepta din fundul văii, la sfânta mănăstire a Neamțului, ca și la altele, venea o mare poruncă purtată de zdraveni și chipeși oșteni să se deschidă porțile cele zăvorâte pentru drumeții lipsiți și întârziați! …”

Din legendele românilor, Editura Ion Creangă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ