Din minunile Cuviosului Dimitrie cel nou: În ceasul al 13-lea

0
71

„Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi din belşug! Începând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin… într-o noapte, am visat o mulţime de nou-născuţi care parcă înotau pe sub apă, într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea şi păreau că se sufocă; fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine! De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri grave, care m-au adus până în pragul disperării. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie ce a mutilat-o pe viaţă, fără a i se putea măcar garanta supravieţuirea. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu îşi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele aproape zilnice. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru că tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu…

Eram pur şi simplu copleşit! Deşi eram un om relativ credincios, fără să frecventez prea des bisericile, mi-a venit deodată gândul să urc în Dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se face pelerinaj la moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe Sfânt, în faţa raclei căruia urma să îngenunchez, unde greşisem, de se abătuseră atâtea nenorociri, dintr-o dată, pe capul meu şi ce era de făcut. Când am ajuns în faţa moaştelor, nici n-am mai putut gândi ceva…

Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul. Ei bine, vă rog să mă credeţi că în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea asta, pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora şi primisem o mulţime de bani necuveniţi, în schimbul acestor crime.

Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile ce se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al bebeluşilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, avertizându-mă: «Vei vedea ce se va întâmpla, pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…»

De a doua zi, n-am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate, însoţiţi de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună! Vreau să vă spun că lucrurile au luat, pe nesimţite, o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa, cu greu, dar temeinic şi – surprinzător pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor! Eu am devenit un om cu adevărat credincios, care a înţeles, măcar în ceasul al XIII-lea, că totul se plăteşte în viaţă, după măsura faptelor rele, dar deopotrivă, totul se răsplăteşte în viaţă, după măsura faptelor bune. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin Sfinţii Săi?!

Cuviosul Dimitrie Basarabov nu a făcut cu mine o minune «obişnuită», nu mi-a salvat viaţa la modul spectaculos, dintr-un accident de maşină, să zicem, ci mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez prin propriile mele fapte“

(Alexe I., 49 de ani, medic specialist chirurg, obstetrică şi ginecologie, Bucureşti).

Rugăciune

Blândeţe de necuprins cu mintea se adevereşte întru iconomia lucrărilor tale, Preacuvioase Părinte Dimitrie, de aceea, având inimile pline de molcomele tale cuvinte, te rugăm să ne ajuţi ca făptuirile din această viaţă să ne fie arvună şi temei nemincinos al vieţii ce va să fie. Amin.

 

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov cu sfintele moaşte la Bucureşti. Viaţa, istoricul moaştelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, 2009