Din meditațiile lui Tolstoi: Memoria nu e oare conştiinţa trecutu­lui, iar raţiunea, conştiinţa viitorului?

0
75

memorie

1907

Rugăciunea-cerere, deşi falsă prin scopul său, e totuşi de folos sufletului, e totuşi un semn al dependenţei de Dum­nezeu. Greşeala constă în transferul prezentului atempo­ral în viitor şi al spiritualului în corporal. (5 aprilie)

Iepurii se înmulţesc şi se luptă, dar oamenii se desăvârşesc şi de aceea n-au nevoie de luptă. (5 aprilie)

Aşa cum toată apa se scurge din găleată printr-o gaură cât de mică, la fel toate bucuriile vieţii (iubirii) nu rămân în sufletul omului dacă el nu e iubitor fie şi numai faţă de un singur om. (5 aprilie)

Ca să nu faci rău aproapelui tău şi să-l iubeşti trebuie să înveţi să nu-i spui ceva rău şi nici să nu spui despre el ceva rău; iar pentru asta trebuie să înveţi să nu gândeşti nimic rău despre el. E cu putinţă. Numai atunci poţi să nu faci rău omului şi să-l iubeşti. (5 aprilie)

Mi se întâmplă ca atunci când iubesc pe cineva, nu doar văd, ci simt zâmbetul lui şi simt că eu sunt el, cum s-a întâm­plat de curând cu băieţelul meu Kolia. Aşa se întâmplă mai ales când ţi-e milă. E confirmarea faptului că Dum­nezeu e unul în noi toţi şi că El este iubire. (5 aprilie)

Memoria nu e oare conştiinţa (revelaţia duhului) trecutu­lui, iar raţiunea, conştiinţa (revelaţia duhului) viitorului? (5 aprilie)

Singura diferenţă dintre om şi animal este că omul ştie că va muri, iar animalul nu ştie. Diferenţa e uriaşă. (5 aprilie)

Femeia miloasă e mulţumită că s-a îndurat şi i-a dat femeii sărace. Iar femeia săracă se gândeşte că ştie să ceară, e mul­ţumită şi se laudă cu asta. „De mine nu scapă.” (5 aprilie)

Există memoria mea personală, ce am trăit eu; există me­moria neamului, ce au trăit strămoşii, care se exprimă în mine prin caracter; există memoria universală, a lui Dum­nezeu, memoria morală a ceea ce ştiu despre începutul din care provin. (5 aprilie)

Mă gândesc la ierarhia ideilor despre învăţătura morală a copiilor şi văd că în domeniul spiritual nu există în pri­mul rând, în al doilea, în al treilea, nu există nimic mai mult sau mai puţin important. Totul e la fel de important şi totul e în primul rând. (5 aprilie)

Simt (am simţit) cât se poate de pregnant bucuria, liniştea, fericirea stării de iubire faţă de tot. Numai în starea asta totul e bine şi în viaţă şi în moarte. Chiar dacă se întâm­plă rareori, încerc totuşi acest sentiment. (5 aprilie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas

LĂSAȚI UN MESAJ