Din meditațiile lui Tolstoi: Dacă te plângi că suferi te plângi de viaţă

0
132


1908

… Oricât ai fi de înceţoşat, de ameţit de împărăţia ta, de putere, oricât ai fi de chinuit, înrăit de nevoi şi insulte, eşti la fel ca noi toţi, posesorul sau mai degrabă dovada aceluiaşi duh al lui Dumnezeu care trăieşte în mine şi nădăjduiesc, cred, sunt chiar convins că vorbeşte prin mine şi-ţi spune: de ce, pentru ce te chinui pe tine şi îi chinui şi pe ceilalţi, cu cine comunici în lumea asta? (19 februarie)

Dragul meu frate, pentru Dumnezeu, de dragul sufletului lău, de dragul vieţii tale, nu hotărî dinainte că tot ce scriu eu aici e fals, nu corespunde acelei ştiinţe superioare pe care ţi se pare că o stăpâneşti. De dragul a tot ce ţi-e scump, te implor pentru tine: citeşte cu atenţie ce e scris aici, încearcă să înţelegi ce e scris (aşa cum trebuie mereu să ne raportăm la gândurile şi cuvintele altui om) în felul în care le-a înţeles cel ce le-a scris.

Iar dacă eşti nefericit, şi ştiu că eşti nefericit, gândeşte-te că ce ţi se propune aici nu e născocit de mine, ci e rodul eforturilor intelectuale ale tuturor, ale celor mai înalte minţi şi inimi omeneşti, şi nu sunt doar raţionamente şi vorbe goale, ci cel mai practic şi sigur mijloc de a te izbăvi de nefericirea ta şi de a-ţi dărui cel mai mare bine. Gândeşte-te şi simte asta. (19 februarie)

Dacă te plângi că suferi, trupeşte şi sufleteşte, te plângi de viaţă: suferinţele sunt asperităţile vieţii, fără de care n-ar exista viaţa, n-ar exista esenţa vieţii: eliberarea sufletului de trup, de greşelile trupului, de suferinţele legate de trup.

Micile suferinţe sunt mişcarea lentă spre eliberare, marile suderințe, atât cele trupeşti, cât şi cele sufleteşti, sunt o eliberare mai rapidă. Iar noi ne plângem că suferim. Înţelege asta şi vei vedea binele suferinţelor, iar suferinţa nu va mai exista, aşa cum nu mai există nici pentru cel ce trudeşte. (19 februarie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas