Din istoria vizuală a artei – Roma antică. Un spaţiu integrator de oameni şi culturi

0
240

roma (1)

Un mileniu separă întemeierea mitică a Romei de căderea sa. La apogeul său, Imperiul Roman, centrat pe Mediterana, se întinde din Anglia în Mesopotamia, de la Rin şi Dunăre până în Sahara şi Egipt, scrie “Istoria vizuală a artei” (Larousse), coordonată de Claude Frontisi.

Întinderea şi stabilitatea sa au fascinat timp îndelungat Occidentul. Deşi edificat prin forţă şi violenţă, imperiul a reuşit să federalizeze un mozaic de state şi de popoare, ale căror elite au acceptat, cu sau împotriva voinţei lor, asimilarea.

O cetate cuceritoare

Întemeiată, după legendă, în anul 753 Î.Hr., cetatea lui Romulus a devenit cu adevărat oraş numai sub influenţa civilizatoare a etruscilor. În secolul al V-lea, Roma îşi impune hegemonia în Latium, apoi îşi extinde zona de influenţă mai întâi în Italia Centrală, respingând incursiunile galeze şi samnite, apoi în Italia Meridională (Marea Grecie), prin războaie şi diplomaţie; în secolul al III-lea, aceasta domină întreaga peninsulă. Însă rezistenţa Tarentului, care cheamă în ajutor Epirul, implică Roma în afacerile regatelor elenistice, în timp ce protectoratul impus cetăţilor greceşti din Sicilia loveşte Cartagina.

roma(MARC AURELIU CĂLARE PRIMINDU-I PE BARBARII ÎNVINȘI. RELIEF DE PE UN ARC DE TRIUMF. MUZEUL CAPITOLIULUI, ROMA)

Victoria obţinută în războaiele punice asigură Romei supremaţia asupra Mediteranei Occidentale şi o antrenează într-o politică expansionistă, fie pentru a întări zonele deja dominate, fie sub pretextul protejării popoarelor aliate. Acest imperialism aduce profit militarilor, administratorilor, comercianţilor, drenează către Roma bogăţii şi sclavi, societatea se transformă, se exacerbează tensiunile sociale şi fragilizează un regim republican din ce în ce mai influenţat de rivalităţile între generali.

După asasinarea lui Cezar (44 Î.Hr ), puterea se joacă în Orient; Octavian, învingătorul lui Antoniu şi stăpân al Egiptului, instaurează regimul imperial în anul 27 Î.Hr. Timp de patru secole, împăraţii romani se străduiesc să asigure pacea şi ordinea.

Un sistem politic oligarhic

Revoltele plebei, în secolul al V-lea, au constrâns elita patriciană romană la reforme, însă, în ciuda recunoaşterii egalităţii civice şi juridice, regimul republican conservă inegalitatea; sistemul electoral cenzitar şi clientelismul conferă unei minorităţi înstărite monopolul accesului la magistraturi şi la Senat.

În secolul I Î.Hr., Roma trebuie să acorde statutul de cetăţean roman locuitorilor peninsulei, persoanele de vază revendicându-şi partea în gestionarea cuceririlor, prin accesul la carierele administrative şi militare. În timpul imperiului, atribuirea cetăţeniei este mult timp selectivă, fiind rezervată elitelor provinciale, a căror colaborare se dovedeşte profitabilă. Edictul lui Caracalla acordă cetăţenie, în anul 212, tuturor bărbaţilor liberi ai imperiului, însă acest statut prestigios, care are meritul de a ignora originile etnice, este lipsit de conţinut politic, sursa puterii fiind voinţa imperială. Numai cetăţenia exersată la nivel local conferă drepturi de gestiune asupra cetăţilor, cărora Roma le lasă o mare autonomie.

Oraşul, instrument al romanizării

Roma îşi întăreşte autoritatea în spaţiul ocupat prin construirea de limes şi cantonamente militare, prin cadastrarea terenurilor, dar mai ales datorită unei reţele rutiere remarcabile, ce leagă polii urbani pe care se sprijină administraţia. Urbanismul elenistic serveşte ca referinţă pentru întemeierea noilor cetăţi, ale căror programe arhitecturale asemănătoare răspândesc romanitatea, în centrul unui plan de tipul unei table de şah, forumul şi construcţiile monumentale care îl înconjoară marchează spaţiul civic: curia, unde îşi au sediul magistraţii locali, bazilica pentru justiţie, templul dedicat Romei şi împăratului şi templele consacrate zeilor tutelari locali.

Detail Showing Frieze with Dacian Campaign Scenes from the Column of TrajanArcul de triumf, coloana sculptată, statuara politică, toate aceste monumente comemorează puterea cuceritoare şi civilizatoare. Termele, aşezăminte pentru igienă, sportul şi cultura, teatrul, amfiteatrul, circul sunt tot atâtea spaţii de socializare; construirea lor, ca şi cea a apeductelor şi a fântânilor publice relevă, adeseori, contribuţia celor bogaţi la cheltuielile publice.

Elitele locale consideră acest lucru o obligaţie de care erau mândre. Habitatul reflectă diferenţele sociale: vastele şi luxoasele locuinţe ale persoanelor de vază, decorate cu fresce si cu mozaicuri şi ordonate în jurul curţilor şi al grădinilor, contrastează cu insulae mizere.

Deşi cultura greacă este adoptată pretutindeni de elite, Imperiul Roman nu este câtuşi de puţin sinonim cu uniformitatea culturală; pragmatic, acesta tolerează şi integrează diversitatea credinţelor şi a practicilor, doar pentru ca cetăţile subordonate să nu îi conteste ordinea politică, ceea ce dovedeşte cosmopolitismul Romei, capitala-gigant unde religiile orientale, printre care şi creştinismul, îşi multiplică adepţii.

roma_imperiale

Angelina Petra

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ