Diavolul se lasă simțit când vede că vrei să-l răpui prin nevoința ta

0
98

sporiA spori în smerenie, acela-i câștigul. Dacă noaptea ne-a trezit Duhul Sfânt, pentru că vrea să ne ajute, și simți că numai prin rugăciunea lui Iisus le poți doborî, le poți birui, atunci nu mai faci canon. Dar astea sunt trepte. Atunci faci numai rugăciunea inimii.

Dacă simți că patimile trupești s-au trezit, este bine așa: când vezi că Duhul Sfânt ți-a adunat mintea, atunci o periodă foarte mică zici „Doamne Iisuse…” și pe urmă iar începi metaniile ori închinăciunile, tot cu întrerupere. Și când ai terminat metaniile sau închinăciunile, mai stai pe un scăunel și zici „Doamne Iisuse…”

Dacă simți că ai putere trupească, prima dată trebuie puterea trupească să o poți birui. Cum este: o dată a dat năvală diavolul asupra mea cu ispite trupești, dar tot din cauza mea, pentru că am stat de vorbă cu gândurile; eram și tânăr… Și atunci ce am făcut: am încuiat ușa, nu știa nimeni unde sunt, și am făcut o mie de metanii, am udat o cămașă. Pe urmă iar am mai făcut o mie, și așa am udat trei cămăși, adică trei mii de metanii. Și când să mă culc am fost gata, n-am mai putut. Eram ca și mort; și cesă vezi: în timpul acela, când să mă culc, a apărut diavolul ca să mă sfâșie. Am observat că diavolul se lasă simțit când vede că vrei să-l răpui prin nevoința ta.

Dar ați spus să nu exagerăm, să nu facem nevoință prea mare!

Nu…, uite cum este. Când dă năvală diavolul, nu mai poți ține rânduiala duhovnicului. Atunci trebuie să fie așa: ori, ori, altfel diavolul te dărâmă.

O dată mă chinuia duhul slavei deșarte, și el nu îndrăznea să spună că-s bun, mai bun ca cei buni, pentru că eu știam că sunt păcătos. Deci eu știam că-s păcătos, și atunci făceam metanii și vedeam că nu pot să plâng și-mi dădeam câte-o japă… Și când am dat o dată mai tare, în loc să plâng, m-am mâniat și mi-o spus gândul: „Ce, ai devenit așa încât să te bați?”. Și mă tot canoniseam și ziceam: „Doamne, nu mă lăsa! Doamne, Tu știi cât sunt de păcătos, nu mă lăsa!” Și atunci s-o belit diavolul, s-o lăsat văzut la trei metri. Avea chip de om, dar nu-l puteam suporta, avea niște fiori, îmi era frică. Și m-o ocărât: „Ce te tot smerești atâta? Doar noi știm cât ești de păcătos; o leacă, doar o lecuțică ești mai bun decât cei răi.”

Pe vedenii nici să nu te rezemi, nici să le hulești. Vedeniile diavolești Duhul Sfânt ți le descoperă; cât de bune ar fi, ți le descoperă că-s de la vrăjmașul. Iar cele care nu au nicio abatere, este bine a nu le huli, dar nici a te lega de ele.

„Lupta pentru smerenie și pocăință” – Părintele Proclu Nicău

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ