Dialoguri la Athos – De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?

0
70

eden

Iubirea lui Dumnezeu, una dintre însuşirile Sale dumnezeieşti, este şi cauza zidirii. Din pricina atot-iubirii Sale, Dumnezeu a voit să zidească făpturi, ca să le transmită acestora din bunătatea şi din frumu­seţea Sa. De aceea cu dreptate se scrie că cele create erau „foarte frumoase” (Facerea 1,31).

Rezumând învăţătura Părinţilor Bisericii, Sfân­tul Ioan Damaschin scrie despre pricina zidirii:„Întrucât Dumnezeu Cel bun şi mai presus de bunătate nu S-a mulţumit cu contemplarea propri­ului Sine, ci din negrăita Sa bunătate a binevoit să zidească făpturi care să primească binefaceri şi să participe la bunătatea Sa, din cele ce nu sunt aduce la existenţă şi zideşte toate – cele văzute şi nevă­zute -, şi pe om, care este alcătuit din parte văzută şi nevăzută. El gândeşte şi zideşte, iar gândul se rea­lizează în lucrare, care este plinită prin Cuvântul şi desăvârşită prin Duhul.”

Reaua folosire a libertăţii unor făpturi raţionale, a lui Lucifer şi a lui Adam, a adus stricăciunea şi moar­tea, ca lucrări împotriva firii. Acum noi aşteptăm renaş­terea, când arhitectul Dumnezeu Cuvântul va readuce sănătatea şi echilibrul în firea stricată a făpturilor şi va desfiinţa cu totul stricăciunea, nestatornicia firii şi moartea.

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, 2012

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ