Dialoguri la Athos – Ce înseamnă „curăţia inimii” şi cum se dobândeşte aceasta?

0
67

2795849159_cc9e5e60b2_b

Cuvântul „inimă” nu înseamnă organul de carne al trupului. În domeniul moral şi duhovnicesc, inima este înfăţişată ca „întreg” al personalităţii umane. Uneori se numeşte suflet şi alteori minte. Acestea îl caracterizează pe fiecare om. Ce preferă, ce posedă şi unde se află.

În acest „întreg” al personalităţii umane îşi are sediul caracterul „după chipul şi asemănarea”, pe care l-a făcut Ziditorul, arătându-Şi în acelaşi timp şi mulţumirea Sa.

Dumnezeu cere curăţia acestei „părţi” pentru ca să I se descopere El însuşi şi toate cele ce vin de la El. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia îl vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5,8).

Care este oare necurăţia sufletului, a minţii şi a „inimii”, pe care Dumnezeu o leapădă şi de care se scârbeşte, în­cât să fie absolut necesară curăţia?

Aceeaşi vină poartă şi dracii, şi pe dreptate sunt numiţi duhuri necurate. Însă ce fel de necurăţie pot să aibă duhurile imateriale, inteligibile şi netru­peşti? Necurăţia acestor făpturi netrupeşti este pă­catul şi întreaga realitate a iraţionalului, a vicleniei şi a răutăţii.

Diavolul, ca fundament şi început al oricărei per­vertiri a firii, este rădăcina şi pretextul oricărei rău­tăţi. De acesta a fost înşelat omul şi, de vreme ce a apostaziat de la Dumnezeu, şi-a pierdut caracteristi­cile chipului dumnezeiesc, care formează sfinţenia, şi a dobândit semnul distinctiv drăcesc al răutăţii. În mod just a devenit şi este necurat în suflet, în minte şi în inimă.

Însă Dumnezeu doreşte, din nemărginita Sa bu­nătate şi din marea Sa milă, să-l readucă pe om la locul şi în demnitatea cea dintâi. Îl provoacă, aşa­dar, să scoată afară din sine înţelesul şi pervertirea vicleanului şi a iraţionalului, pe care „a îmbrăcat-o”, întrucât nu-i este proprie.

Atunci îl îmbracă iarăşi cu sfinţenia, pe care a pierdut-o, şi îl face părtaş la în­treaga moştenire părintească, pe care Hristos, prin venirea Sa în lume, ne-a dăruit-o. Aceasta este „inima”, întinăciunea şi moartea ei, şi acesta modul curăţirii şi al sfinţirii ei.

Harul va elibera de înrâurirea cugetului viclean pe oricine care, pe de o parte, se împotriveşte ata­cului viclean şi al îndemnului spre orice înţeles şi acţiune păcătoasă, iar pe de alta, gândeşte şi lu­crează în fiecare zi virtuţile şi bunătatea. Acest lucru se va întâmpla tocmai pentru că s-a arătat biruitor al Păcatului, iar amintirea răutăţii s-a şters din gân­direa sa. Lui i se potriveşte ceea ce spune Domnul nostru: „Vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine” (Ioan 14,30).

Ei sunt „cei curaţi cu inima” şi, fiind în acest fel, îl pot vedea pe Dumnezeu şi simţi harul Său, de vreme ce „împărăţia lui Dum­nezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17,21).

Doamne al puterilor, Iisuse Hristoase, Tu, care ne-ai tras la dumnezeiasca Ta cunoştinţă şi ne-ai în­găduit să Te rugăm şi să te chemăm, nu ne lipsi de această binecuvântare a Ta, ci ne întăreşte şi ne ţine lângă Tine, dâruindu-ne acest dar potrivit fă­găduinţei Tale. Amin.

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, 2012

 

LĂSAȚI UN MESAJ