Despre temeiul datoriei

0
61

Despre temeiul datoriei, Jules Simon scrie în valoroasa sa carte Le Devoir: „împlinirea datoriei atârnă de libertate. Oamenii trebuie să fie liberi, liberi de idei potrivnice, liberi de prejudecăţi. Numai astfel ei pot să-şi împlinească datoriile sociale şi să-şi cultive caracterul propriu. Având o judecată liberă, neînrâurită de contrarietăţi, ei pot activa în plină libertate.

E drept însă că libertatea poate fi folosită tot atât de bine pentru a face răul, ca şi pentru a face binele. Tirania mulţimii este mai rea decât tirania unui singur om. De aceea omul, ca şi mulţimea nu trebuie să uite care este datoria lor adevărată şi să nu facă o armă vătămătoare din sublimul lucru al libertăţii”.

Americanul Thoreau zice că libertatea, aşa cum o înţeleg mulţi în lumea aşa zis „modernă”, pune în locul sclaviei feudale cătuşa gândirii, aplicată adesea celor mai aleşi dintre oameni. Libertatea e un bun colectiv al societăţii, este o concepţie care a fost valorificată foarte târziu în Istoria omenirii. În antichitate, aşa zişii „liberi” aveau dreptul de a fi serviţi de sclavi. Sclavia exista în Stat, ca şi în familii ; exista tot atâta în republici, ca şi în monarhii.

Cato, bătrânul, cel mai mare economist al Romei republicane, pentru a scăpa de sarcina întreţinerii unor sclavi bătrâni, făcea ca aceştia să fie deportaţi pe insula de pe Tibru, a lui Esculap, unde trebuiau să moară de foame, ori de boală.  Evident, Cato avea o ciudată concepţie despre datoria omului către semenii săi.

Domnea atunci în acelaşi timp şi părerea că munca braţelor, n-ar fi o ocupaţie onorabilă. Dar aceasta era o rămăşiţă din vechile timpuri păgâne şi feudale, când plugul cădea în sarcina exclusivă a sclavilor şi numai vasalii erau puşi la coasă. Definiţia romană a Gentilităţii, suna: Gentem habent soli, cujus parentesnemini servierunt, adică: numai aceia aparţin generaţiilor, ai căror înaintaşi n-au fost slugile nimănui. Părerea răspândită în Statele Unite ale Americii de Nord că sângele de sclav murdăreşte, oricât ar fi de diluat, este de sigur de origină romană.

În privinţa raporturilor dintre clase şi rase în America — mai just în anumite părţi din America — Henric Heine scria: „Voi, dragi ţărani germani, plecaţi în America. Acolo nu veţi găsi nici prinţi, nici nobili; oamenii sunt toţi egali, — afară de câteva milioane de oameni cu pielea neagră sau arămie, care sunt priviţi ca pleavă, trataţi ca nişte animale. Fără îndoială sunt însă acolo şi inimi nobile, care deplâng egoismul şi nedreptatea colectivă.”

În privinţa libertăţii (de acţiune şi de cugetare) despre care am vorbit mai sus, există un cuvânt şi mai precumpănitor decât libertatea şi acesta este conştiinţa. De la începutul civilizaţiei s-a recunoscut puterea acestui cuvânt. Poetul grec Menander, care a trăit cu 300 de ani înainte de Hristos, recunoştea aceasta, spunând : „Avem fiecare în inimă un Dumnezeu, — conştiinţa noastră.” Şi mai departe : „Dacă faci vreun bine, bucură-te, fiindcă Dumnezeu însuşi ia parte la străduinţa ta spre bine. O inimă bogată, simţitoare, generoasă, este lucrul cel mai mare de care are nevoie omul şi care îi înnobilează sufletul.”

“Fă-ți datoria!” – Samuel Smiles. În românește de I. Constantinescu – Delabaia. Editura: Cugetarea – Georgescu Delafras, 1945