Despre puterea credinţei predica întâi în Duminica de după Cincizecime (1965)

0
97

119645_predica_de_pe-munte1În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Cu adevărat minune, minune cerească astăzi pe pământ. Evanghelia Sfintei Duminici de astăzi reprezintă extraordinara, a-tot-dumnezeiasca, a-tot-cereasca Bună-Vestire. Evanghelia şi Buna-Vestire despre atotputernicia omului. Când este omul atotputernic pe acest pământ? El este robul morţii, el, cel slab, este rob fiecărui păcat. Ca să nu mai vorbim despre moarte. Omul se transformă cu totul în praf, şi frică şi cutremur îl preschimbă înaintea morţii. Şi iată, Sfânta Evanghelie de astăzi ne oferă astăzi Buna-Vestire despre omul atotputernic.

Când este omul atotputernic? Domnul ne face cunoscut astăzi: Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13). Iată atotputernicia omenească. Fie ţie după cum ai crezut, nimic altceva. Doamne, eu vreau împărăţia cerurilor – Fie ţie după cum ai crezut. Doamne, eu vreau să birui toate patimile din mine! – Fie ţie după cum ai vrut. Doamne, slobozeşte-mă de toate păcatele! Fie ţie după cum ai vrut şi ai crezut.

Îîntr-adevăr, sutaşul roman ateu dintr-odată a devenit atotputernic, şi nesfârşit de smerit înaintea vestitului învăţător. A auzit că vine Iisus din Nazaret în Capernaum, sluga mea zace în casă, slăbănog (Matei 8, 5-6). Şi a mai zis: Eu… nu a vrut să continue relatarea până la sfârşit din cauza puterniciei sale, şi aude cuvintele: Fie ţie după cum ai crezut. Doamne, cât de puternică este această credinţă!

Ce este această credinţă? Să pot face ceea ce voiesc. Credinţa este puterea care, iată, este în întregime a lui Dumnezeu, toate puterile dumnezeieşti se adună în acest sutaş ateu. A găsit sutaşul această minunată legătură între sine şi Domnul, a descoperit credinţa, şi toate puterile dumnezeieşti se revarsă întru el. Şi s-a petrecut marea Evanghelie, marea Bună-Vestire, după cuvintele Apostolului: Ca Hristos să Se sălăşluiască în inima sa (Efeseni 3, 17). Prin credinţă Se sălăşluieşte. Şi această inimă sărmană şi nenorocită care striga: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog (Matei 8, 6)… Ce transfigurare! Mica inimă omenească adună toate puterile cereşti, toate puterile dumnezeieşti. Ce se întâmplă cu inima pripită, tulburată a lui Saul? Atunci când credinţa loveşte ca un trăsnet în inima sa, el devine Apostolul lui Hristos cel mai puternic în această lume şi le face cunoscut tuturor făpturilor din toate lumile: Toate pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte (Filipeni 4,1). Toate le poate. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela (Matei 8,13), atunci când sutaşul a dat crezare şi şi-a încredinţat toată existenţa sa Domnului Hristos, toată voia sa. Şi acea clipă este o clipă atât de minuna dumnezeiască, pentru fiecare dintre noi.

Iată acest doctor atotputernic care te poate tămădui de orice boală: credinţa în Domnul Hristos, în Singurul Adevăratul Dumnezeu în toate lumile; încredinţarea nesfârşită în El, Cel ce este mai presus decât toţi Iubitor de oameni şi cu adevărat Singurul Iubitor de oameni. Singura iubire dreaptă faţă de om, căci El îl izbăveşte pe om din moarte, îl izbăveşte pe om de diavol, îl izbăveşte pe om de păcate. În afară de aceasta, nimic nu se poate numi dragoste. Şi iată, astfel, El, Dumnezeu întreg, întreg în puterile dumnezeieşti, Se sălăşluieşte întru tine, se sălăşluieşte într-o mică inimă omenească. Cum poţi simţi în inima ta ură atunci când El, Dumnezeul dragostei, intră în inima ta? Cum poţi avea mândrie în sufletul tău atunci când El, Dumnezeul smereniei, intră în sufletul tău, Se sălăşluieşte în inima ta? El, Biruitorul morţii, Se sălăşluieşte întru tine prin credinţa ta! Cum se mai poate sălăşlui întru tine un asemenea demon, orice duh necurat, dacă El, Dumnezeu, Dumnezeu desăvârşit, Se sălăşluieşte întru tine cu dumnezeirea Sa? Da, fără îndoială, devii atotputernic prin credinţa în Domnul Hristos.

Aşadar nu există boală de nevindecat, nu există moarte de nebiruit în această lume, dacă Dumnezeu intră prin credinţă întru tine. Credinţa în El…

Dar dacă omul nu crede în Domnul Hristos – ce se întâmplă? Este neputincios, cu totul neputincios. Iar împreună cu El devine atotputernic! Dacă omul nu crede în Domnul Hristos, el este mai uşuratic şi , mai mic decât nimicul, iar dacă crede, devine totul. Din nefiinţă devine fiinţă. Iată minunea, minunea dragostei lui Hristos. Din nefiinţă devine fiinţă omenească, se face împreună-moştenitor cu Hristos. Aceasta îi dă credinţa în El: îi dă Viaţa veşnică, îi dă Adevărul veşnic, îi dă Dreptatea veşnică, îi dă Bunătatea veşnică. Şi pentru tine, doar dacă ai credinţă în Domnul Hristos, pentru tine nu există boală de nevindecat. Nu ştiu cum de este ură întru tine – o vei stăpâni cu uşurinţă prin credinţa în Domnul Hristos. Nu ştiu cum de există mândrie, răutate, vrăjmăşie, ranchiună, toate aceste păcate întru tine, dacă ai credinţă în El?

De ce fel de credinţă avem trebuinţă, şi eu, şi tu? Iată, ne-a arătat păgânul. Credinţa trebuie să fie smerită, a-tot-smerită. Doamne, înaintea Ta eu sunt un neant nesfârşit… înaintea Ta eu sunt întunecat, înaintea Ta eu sunt noapte, iar Tu eşti Lumină mai presus de toate luminile. Noaptea veşnică este în mine, iar Lumina dumnezeiască, Lumina veşnică intră în mine. Eu sunt om, pierdut întru neputinţele şi slăbiciunile mele, pierdut în păcatele mele, iar Tu eşti A-tot-înţelepciunea dumnezeiască. Eu sunt cu totul muritor, am în mine păcate nenumărate, iar fiecare păcat reprezintă o mică moarte, iar Tu eşti cu totul întru nemurire, cu totul Veşnic. Cum, cum să devin al Tău? Cum să îndrăznesc să stau înaintea Ta, spune-mi? Ca şi sutaşul: cu credinţă, cu credinţă a-tot-smerită. Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu. (Matei 8, 8)

Iar tu şi eu, să ne vindecăm sufletul, sufletul că este bolnav din cauza multor păcate, din cauza multor patimi, din cauza multor duhuri necurate. Doamne, spune numai cu cuvântul şi se va însănătoşi sufletul meu. Dar ce să-Ţi dăruiesc Ţie? Ceea ce şi sutaşul a dăruit: credinţa smerită, credinţa a-tot-smerită. Ai credinţă, ai încredere în Domnul Hristos, că întotdeauna El este mai puternic decât oricare din păcatele tale, întotdeauna este mai puternic decât orice moarte a ta, întotdeauna este mai puternic decât orice demon. Crede şi El va face după credinţa ta. Fie ţie după credinţa ta!

Mie şi ţie, frate şi soră, ne va fi după cum credem. Domnul face tot ceea ce vrea credinţa noastră, spune Sfântul Isaac Şirul. Domnul face cu noi tot ceea ce vrea credinţa noastră. Fii atent cum crezi, ia aminte ca aceasta să fie cea mai puternică în tine. Iată-i pe Sfinţii Apostoli, care, privind la Domnul Hristos şi la minunile Sale, încă o dată nu au avut destulă credinţă, destulă putere ca toate acestea să le primească şi să le înţeleagă, să le cuprindă în mica lor fiinţă omenească. Doamne, dăruieşte-ne credinţă, au spus (Luca 17, 5), sporeşte-ne credinţa. Da, credinţa este ca şi grăuntele de muştar, după cum a spus Mântuitorul (Matei 13, 31-32). La început este mică, iar tu trebuie să o îgrijeşti ca pe grăuntele de muştar, să iei aminte ca iarna Păcatelor, ca spinii patimilor să nu înăbuşe acest micuţ grăunte de muştar care încolţeşte şi creşte. Aşa cum te osteneşti pentru un pom fructifer până să aducă rod, tot aşa trebuie să te osteneşti pentru un pom fructifer până să aducă rod, tot aşa trebuie să te osteneşti şi în privinţa credinţei, în privinţa grăuntelui de muştar al credinţei. Ea se formează întru tine, iar când această credinţă creşte, trimiţându-şi, iată, ramurile ei – acestea sunt toate sfintele virtuţi. O ramură – sfânta dragoste, alta – sfânta rugăciune, a treia – sfântul post, apoi blândeţea, bunătatea, smerenia, toate virtuţile ieşite din rădăcina credinţei, din acest mic grăunte de muştar.

Priviţi-l pe Apostolul Pavel, priviţi-l pe Apostolul Petru, priviţi-i pe Sfinţii Apostoli, priviţi-l pe Sfântul Sava, priviţi-i pe Sfinţii Mucenici, pe Mărturisitori. Ce fac aceştia? Ei trăiesc şi se hrănesc numai cu sfinte virtuţi. Fiecare are o credinţă mare, dar într-o mare credinţă este o mare dragoste, într-o mare dragoste este o mare rugăciune, într-o mare rugăciune este o mare nădejde, într-o mare nădejde este un mare post, şi astfel virtutea se hrăneşte cu virtute.

Adu-ţi aminte întotdeauna, frate şi soră, în fiecare zi cugetă la ceea ce dai, cât de puţin dai de la tine şi ce dobândeşti în schimb. Dobândeşti Viaţa veşnică, dobândeşti Adevărul veşnic şi Dreptatea veşnică, dobândeşti împărăţia Cerurilor şi dăruieşti din mica ta inimă credinţa în minunatul Domn Hristos, şi dragostea, şi rugăciunea, şi postul, şi smerenia, şi celelalte sfinte virtuţi. Toate sunt atât de mărunte faţă de veşnica Sa dragoste şi milă faţă de noi toţi. Lui, numai Lui, să-I mulţumească omul pentru că nu a devenit diavol pe pământ. Căci dacă Domnul nu ar fi venit în această lume, ce s-ar fi întâmplă cu omul? Mulţumire să aducem Domnului, Care după marea Sa milă şi iubire de oameni, ne-a dăruit ceea ce ne este de trebuinţă pentru Viaţa veşnică, şi în lumea aceasta, şi în cealaltă.

De aceea, fie să crească mereu credinţa noastră în El; fie ca simţirea şi gândurile să ne fie întotdeauna sfinte, căci credinţa noastră, oricât de mare ar fi, este întotdeauna mică. Domnul sădeşte în noi credinţa ca şi noi sa putem crede în El cu acea credinţă atotputernică cu care a crezut acest sutaş păgân, ca şi noi, în toate greutăţile vieţii noastre, în toate ispitele, în toate bătăliile, în toate luptele de pe pământ cu păcatele, cu diavolii, să credem în El ca în Biruitorul Cel atotputernic şi să strigăm: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele (Marcu 9, 24). Amin.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ