Pocăinţa este întoarcerea de la viaţa

0
63

despre pocainta

După cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, pocăinţa este întoarcerea de la viaţa după fire la viaţa împotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceză şi nevoinţă mai mult, ea este o întoarcere de bună voie de la păcate la virtuţile opuse acestora. Semnele pocăinţei sunt părerea de rău şi schimbarea minƫii, în vreme ce însuşirile pocăinţei sunt zdrobirea inimii, lacrimile, respingerea păcatului şi iubirea virtuţilor. Este necesar ca pocăinţa să fie sinceră. Dar sinceritatea vine din zdrobirea inimii, din dispoziţia de a împlini Dreptatea Dumnezeiască şi de mărturisirea propriilor păcate.

Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii spre săvârşirea faptelor bune, o schimbare a vieţii morale, o schimbare spre mai bine, o lepădare totală de viaţa trăită până atunci şi de păcat, o dorinţă neclintită de practicare a virtuţilor, o unificare desăvârşită a propriei voinţe cu voia dumnezeiască. De aceea, pocăinţa este renaşterea morală a omului şi punctul de plecare pentru o viaţă nouă şi virtuoasă.

Un model de pocăinţă autentică ne este dat de Proorocul Isaia, cel care îi îndemna pe iudei să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Iată ce spune el: Spălaţi-vă, fiţi curaţi; lepădaţi răutăţile voastre dinaintea ochilor Mei; opriţi-vă de la răutăţi; învăţaţi să faceţi binele; căutaţi dreptatea, ajutaţi-l pe cel nedreptăţit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e purpura, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi roşii ca focul, ca lâna albă le voi face (Is. 1,16-18).

Cel ce se pocăieşte cu adevărat, dobândeşte o inimă înfrântă şi smerită. David, proorocul şi regele, este un exemplu grăitor de pocăinţă. Mintea şi inima lui, sufletul şi trupul, atât omul lăuntric cât şi cel din afară dau mărturie de o schimbare adevărată a minţii şi de dorinţa arzătoare de împăcare cu Dumnezeu. Psalmii lui, plini de râvnă dumnezeiască – în special psalmul de pocăinţă prin care el caută mila Domnului – sunt reflexii transparente pline de har prin care sunt reflectate dumnezeiasca lui râvnă şi firea sa înflăcărată după adevărata pocăinţă. Acest fel de inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Pilde de pocăinţă asemănătoare sunt cea a lui Mânase – regele lui Iuda -, cea a ninivitenilor; cea a vameşului, şi cea a fiului risipitor. Pocăinţa lui Zaheu ne arată, totodată, atât un mod prin care se vindecă păcatul cât şi un mod prin care este satisfăcută jignirea adusă Dreptăţii Dumnezeieşti. Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Luca 19, 8). Mirul desfrânatei pocăite, lacrimile lui Petru, pocăinţa tâlharului sunt pildele cele mai grăitoare de adevărată pocăinţă, dar şi de dragoste a lui Dumnezeu faţă de om.

Un exemplu de pocăinţă făţarnică este Faraon, care şi-a mărturisit păcatul de zece ori, a cerut iertare de zece ori, de zece ori L-a mâniat pe Dumnezeu şi, în final, s-a pornit împotriva voinţei lui Dumnezeu. Mulţimea păcatelor sale n-a putut să umilească nesăbuita sa inimã, aceasta rămânând învârtoşată şi de neînduplecat (Ieşire 10, 16-20). Pocăinţa lui a fost din frica de a nu fi pedepsit sau ucis iar nu din simţământul că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, nu din conştientizarea păcatului său cel mare. Acesta a fost şi motivul pentru care a fost acoperit de adâncurile Mării Roşii suferind pe drept pentru falsa lui pocăinţă.

Despre pocăinţă şi spovedanie, Sfântul Nectarie din Eghina

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ