Despre înțelesul minții în Noul Testament

0
33

TestamentMintea este una dintre cele trei funcțiuni ale sufletului, „partea intelectuală”, care cugetă, meditează și contemplă – pe lângă cea volitivă și cea afectivă. Termenul este folosit de 17 ori în diferite expresii ale Noului Testament. Iisus „le-a deschis mintea (ucenicilor) ca să înțeleagă Scripturile” (Luca 24, 45); apoi se spune că „Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată” (Romani 1, 28); „legea minții” este opusă „legii păcatului”(Romani 7, 23). „Mintea slujește legii lui Dumnezeu”, se vorbește despre „înnoirea minții”, „încredințarea minții”, „deșertăciunea minții” sau preocupările de lucruri deșarte, trecătoare; în minte este gândul lui Dumnezeu, „pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte”. Creștinii sunt îndemnați: „să nu vă clintiți degrabă cu mintea” (spre erezii), iar de eretici, care sunt „oameni stricați la minte”, să nu vă apropiați, „căci celor întinați și necredincioși li s-a întinat și mintea și cugetul” (Tit 1, 15). În Noul Testament se vorbește și despre „mintea care are înțelepciune” (Apocalipsă 17, 9), adică are o agerime și o pătrundere deosebită. Sfântul Apostol Pavel recomandă „să vă înnoiți în duhul minții voastre” (Efeseni 4, 23). „Duhul minții” este duhul lui Hristos și al credinței, care stăpânește mintea și o convertește spre Dumnezeu. Aceste două cuvinte au o mare afinitate între ele, arătând împreună partea cea mai importantă din ființa noastră superioară, a sufletului nostru. Aceste două cuvinte arată înnoirea duhovnicească a vieții noastre prin Duhul Sfânt, care e în noi de la botez.

Alte texte vorbesc despre duh și despre minte în legătură cu harismele sau darurile Duhului Sfânt primite, a limbilor și a tâlcuirii, pentru „zidirea Bisericii”. „Dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare” (I Corinteni 14, 14). Este vorba aici despre harisma rugăciunii, în care duhul harismei copleșește mintea. „Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea” (I Corinteni 14,15). Termenul grecesc „pnevma” arată aici „partea afectivă” a sufletului uman, unit cu Dumnezeu în rugăciune, sub influența Duhului Sfânt; „nous” sau mintea înfățișează partea de înțelegere, care meditează și contemplă. Răpit în extaz în momentul când primea darul limbilor, creștinul găsea în unirea lui intimă cu Dumnezeu și în rugăciunile sale fierbinți, emoții de nespus, care năpădeau întreg duhul; dar mintea, inteligența propriu-zisă, rămânea afară de acestea pentru că nu înțelegea cuvintele rostite. De aici nevoia de a dori să aibă și darul tălmăcirii limbilor și a se ruga în deplină cunoștință de sine. Pentru acest neajuns, Sfântul Pavel, care avea darul grăirii în limbi mai mult ca toți, sfătuiește: „Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină” (I Corinteni 14, 19) . Cu aceasta el combătea vorbirea în limbi străine, care făcea pe cei care aveau această harismă să se mândrească – și care nu folosea tuturor, și recomandă vorbirea pe înțelesul tuturor „spre zidirea Bisericii” (I Corinteni 14, 19).

Mihai P.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ