Despre diverse probleme ale lumii contemporane

0
95

parintele Arsenie (1)Până şi martiriul – nu numai modul de închinare – poate avea stilurile lui diverse. Omul poate merge la moarte şi se poate justifica pe căi proprii, egal valabile.

Uneori omul nu stă mult pe gânduri; stilul lui e al rapidităţii, pricepe situaţia din primele clipe, grăieşte, şi alege calea directă înspre eşafod.

Alteori, în schimb, vrea să trăiască. Din toată inima, dar nu cu orice preţ. Până în ultima clipă omul caută o soluţie – cinstită, care să nu contravină convingerilor sale – pentru a putea să rămână în viaţă. Nu se grăbeşte să se pronunţe; va citi actul a cărui aprobare i se cere când îi va fi supus şi se va pronunţa atunci. Deoarece ştie că nu va accepta orice, aşteptarea lui nu are caracter infamant.

Nici Domnul n-a grăbit moartea. A aşteptat-o, dar n-a forţat lucrurile. Mântuitorul, prin urmare, nu aprobă setea de moarte, nerăbdarea, sinuciderea camuflată. Aş zice că, dimpotrivă, curajul creştinesc presupune dragostea de viaţă, dacă a trăi nu înseamnă a te ruşina de El şi de tine însuţi. Viaţa e darul lui Dumnezeu, păstrarea ei cât mai mult se impune. Nu însă cu orice preţ: în orice clipă, fără grabă şi fără şovăială, trebuie să fim gata s-o dăm pentru ce ne depăşeşte, pentru acel lucru fără de care nu am supravieţui noi, ci cadavrul nostru viu, turcita noastră umbră. Numai astfel, pierzând-o, îi dăm vieţii o valoare. Paradoxul acesta – cel mai ameţitor – l-a formulat învingătorul însuşi expressis verbis: cine ţine la viaţa lui o va Pwde, iar cine-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi. (A se lua aminte că pentru Mine înseamnă şi pentru cei mai mici ca El care sunt în suferinţă şi nedreptate ori pentru o idee care se poate prevala de a fi conformă cu voia Lui)”.

Ce părere aveţi despre campania aceasta ce evidenţiază pericolul actelor cu cip?

– Mai întâi de toate se face un zgomot prea devreme. Agitaţia, panica aceasta e în favoarea duşmanului (noul guvern mondial n.n.) care de fapt testează reacţia opiniei publice. Sigur ei vor să ne familiarizăm cu 666, asta vor. Din acest punct de vedere nu-i o primejdie, căci noi ştim ce vor. Mi-a plăcut reacţia din partea Greciei: „miroase a 666″ în ceea ce se pregăteşte cu actele biometrice. Răspunsul meu e următorul: Eu n-aş primi aşa ceva. Dar înseamnă că-ţi pui şi capul la bătaie – pe viaţă şi pe moarte. E o mărturisire personală.

– Când te lepezi de Hristos trebuie să consimţi lepădarea sau simpla ofertă continuă care ţi se face este considerată lepădare?

– În scaunul de duhovnicie, duhovnicul deliberează vinovăţia canonică care începe din treapta a şasea. Păcatul are douăsprezece trepte, în treapta întâi, se numeşte atac, pe care l-a avut şi Mântuitorul, dar l-a biruit.

În treapta a doua, păcatul persistă, dar nu suntem vinovaţi, e în gândul nostru. În treapta a treia, iar nu suntem vinovaţi, dar gândul a avansat poate chiar cu imagini, dar nu eşti vinovat.

În treapta a patra, nu eşti vinovat. Deja gândul a mai evoluat, că vorbim de evoluţia Păcatului.

În treapta a cincea, îţi dai seama că e primejdie şi lupţi cu gândul care vine.

În treapta a şasea, îl accepţi cu mintea: „Da. Am să-l fac!” De aici încolo eşti vinovat.

În a şaptea treaptă, îţi dai seama de degradare şi lupţi.

În a opta, îl faci cu fapta.

În a noua, îl repeţi.

În a zecea, te împătimeşti.

În a unsprezecea, te descurajezi.

În a douăsprezecea, mori.

Deci, tocmai în treapta a şasea suntem vinovaţi, nu că au venit gândurile, vezi la televizor şi te sminteşti. Dar ce vezi la televizor, vezi şi pe stradă. Gândul vine, că satana atât aşteaptă. Dar într-un fel oarecare nu primeşti. Numai în treapta a şasea eşti vinovat. Până aici I te-ai cam bălăcit într-un fel, dar nu eşti vinovat.

Nu e acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul. Spune Scriptura: „Că tot cela ce caută  la femeie spre a o pofti pre ea, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa”. Da, dar cu mintea. S-a considerat căzut şi cine a fost numai cu mintea la gândurile acestea.

Iarăşi, un Sfânt Părinte i-a chemat pe ceilalţi Părinţi şi le-a pus ciorbă, câte o porţie în faţa fiecăruia. Şi a început aburul să iasă, să miroasă a ciorbă, şi le-a ţinut un cuvânt Părintele, apoi i-a întrebat: „V-aţi săturat?” „Nici nu am mâncat!” „Dar cu gândul aţi mâncat!” Vedeţi, nu este acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul.

Despre VIAŢA DE FAMILIE şi diverse probleme ale lumii contemporane, Ava ARSENIE Papacioc

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ