De multe ori îmi sting lumina sufletului cu vântul tristeții împovărătoare, amare…

0
32

De multe ori las tristețea să-mi cuprindă nemilos, ființa.
De multe ori mă împrietenesc la cataramă, cu neputința,
Cu neputința de a mă înveșmânta în haina bucuriei vieții,
Cu neputința de a nu mă împotmoli adânc, pe drumul Crucii.

Îmi sting lumina sufletului cu vântul grijilor copleșitoare.
Îmi sting lumina sufletului cu vântul dezamăgirilor apăsătoare.
Îmi sting lumina sufletului cu vântul trădărilor ce-l rănesc tare.
Îmi sting lumina sufletului cu vântul dorului fierbinte, ce doare.
Îmi sting lumina sufletului cu vântul scenariilor bogate, imaginare.
Îmi sting, îmi sting lumina sufletului cu tristeți dureroase, amare…

Aș vrea să am mereu, sufletul luminat de raze blânde de soare,
De raze de credință, nădejde și speranță înălțătoare, vindecătoare,
De raze mângâietoare de iubire necondiționată, ce-i aduc dulce alinare,
De raze calde ce alungă departe, răceala tristeții împovărătoare, amare…

Aș vrea să-mi înveșmânt sufletul, doar în haine țesute cu fire de bucurie,
Cu bucuria vieții ca dar de la Dumnezeu, cu bucuria sfântă, cu bucuria vie,
Cu bucuria ce-ți înaripează sufletul, cu bucuria care izvorăște din Hristos,
Cu bucuria ce-ți înfrumusețează întreaga ființă, ce-ți face sufletul luminos.

E atât de ușor să alungăm tristețea departe de cămara inimii noastre!
Nu e greu deloc, să împletești fire de rugăciune – de bucurie aducătoare!
Nu e greu să împletești cu fire din rugăciunea inimii, haină sfântă de bucurie!
Nu e greu, dar nu ne place să învățăm lecția rugăciunii adevărate – izvor de apă vie –
Apă nemuritoare, dătătoare de viață oricărui suflet însetat de mântuire, de veșnicie.

Fericiți sunt cei ce s-au învrednicit de virtutea rugăciunii și au sufletul înveșmântat în bucurie,
În bucuria comuniunii cu Hristos, în bucuria întâlnirii și unirii cu: Viața, Iubirea, Fericirea.
În bucuria pură, izvorâtă din nădejdea mântuirii, lăsarea în grija lui Doamne și din acceptarea
Voii Sale, fără cârtire, fără deznădejde, în bucuria asumării Crucii, pentru a cunoaște Învierea.

Fericiți cei ce nu sunt plângăcioși, fericiți cei ce nu-și plâng de milă, oricât le-ar fi de greu.
Fericiți cei ce trăiesc doar starea tristeții pentru păcate și greșeli și a dorului de Dumnezeu.
Fericiți cei ce pe drumul vieții se țin de mână cu bucuria, nadejdea, speranța și credința.
Fericiți cei ce nu-și sting niciodată lumina sufletului cu vântul tristeții și alungă toată neputința
Departe, departe, departe de ei, fericiți cei ce-n fiecare clipă își îmbracă-n bucurie, toată ființa.

Doamne, Te rog, ajută-mă să nu fiu o plângăcioasă, să nu mă vait: Of, of, of! Văleleu și văleleu!
Nu mai pot și nu mai pot! Ajută-mă să nu mă vait sub greutatea Crucii, să fiu o luptătoare mereu!
Îmbracă-mă în puterea Crucii, în puterea biruinței și a Învierii, în puterea bucuriei și nădejdii!
Ajută-mă să am mereu in față, imaginea prezenței și ajutorului lui Dumnezeu, pe drumul vieții!
Fiindcă știu de la Pr. Arsenie Papacioc că, Tu, Doamne, nu iubești plângăcioșii și în brațe ții,
Doar pe luptătorii ce au conștientizat că: Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morții.

Doamne, ajută-mă să nu mai las tristețea să-mi cuprindă nemilos, ființa!
Doamne, ajută-mă să nu mă mai împrietenesc la cataramă, cu neputința,
Cu neputința de a mă înveșmânta în haina bucuriei vieții,
Cu neputința de a nu mă împotmoli adânc, pe drumul Crucii.

Cristina Toma