De ce avem nevoie de detoxifiere?

0
119

34234_7_1330959561Viaţa modernă este, într-o măsură mai mare sau mai mică, toxică. În fiecare zi, suntem confruntaţi cu o mulţime de poluanţi în aerul pe care îl respirăm, în alimentele şi apa pe care
Le consumăm. În plus, avem tendinţa dea ne duce vieţile într-un ritm ameţitor – avem o slujbă stresantă care uneori presupune şi ore lungi în trafic, avem de întreţinut o casă, de crescut copii şi de obicei încercăm să ne adaptăm şi unei vieţi sociale tot mai haotice.
Pentru că nu este timp suficient, recurgem la expediente. Nu ne hrănim bine, nu dormim destul, nu facem suficientă mişcare, adesea fumăm sau bem prea mult alcool ca un mod rapid de deconectare.
Corpul nostru tratează toate toxinele ca pe urgenţe şi intră în acţiune pentru a le neutraliza. Acest lucru consumă din energia necesară proceselor zilnice de curăţire, vindecare şi înnoire.
Cu timpul, corpul nu mai face faţă şi acest efort se face simţit la nivelul ficatului şi rinichilor obosiţi, iar starea generală a corpului se deteriorează. Efectele acestei stări generale proaste şi creşterea treptată a nivelului toxinelor pot ieşi ia suprafaţă în forme diferite – de la oboseală, infecţii trecătoare, eczeme, dureri de cap sau digestive, până ia afecţiuni grave, ca ulcer, cancer sau boli de inimă.
Cum funcţionează detoxifierea?
O cură de detoxifiere are două efecte. În primul rând, renunţând la anumite alimente, nu ne mai încărcăm organismul cu substanţe dăunătoare şi, în al doilea rând, îi oferim substanţele nutritive care grăbesc eliminarea toxinelor şi încurajează procesul de înnoire al celulelor. Reîntinerirea celulelor ne face trupul mai sănătos şi astfel ne simţim şi arătăm mai tineri! Pe lângă pierderea kilogramelor în exces, efectele pot fi o piele mai curată, păr sănătos, unghii rezistente şi mult mai multă energie. Detoxifierea are de asemenea un efect calmant asupra minţii, mai ales în combinaţie cu sportul.
Detoxifierea nu trebuie să însemne doar o cură alimentară. Există tratamente externe care pot acţiona împreună cu o cură de detoxifiere, astfel crescând efectele acesteia. Astfel de tratamente includ exfolierea, hidroterapia şi masajul manual pentru drenarea limfatică.
Un program de detoxifiere este ideal dacă în ultimul timp aţi făcut excese şi vă simţiţi obosiţi, bolnavi şi balonaţi.
Nu încercaţi un program de detoxifiere mai lung, deoarece puteţi să renunţaţi la el prea devreme datorită senzaţiei de foame, încercaţi un plan de durata unui weekend, sau chiar unul de o zi şi concentraţi-vă asupra consumului de sucuri naturale care grăbesc procesul de detoxifiere şi ajută digestia şi sistemul imunitar. Detoxifierea de o zi poate fi repetată în fiecare săptămână dacă doriţi.
Deoarece o mare parte din valoarea nutritivă a alimentelor este pierdută prin gătire şi procesare, produsele proaspete, cu conţinutul lor mare de vitamine şi minerale se află la baza oricărui plan de detoxifiere. Produsele organice proaspete sunt de preferat, pentru a nu înlocui toxinele eliminate cu reziduuri de pesticide.
Un program mai lung de detoxifiere implică mai mulţi paşi, pornind de la cel în care se consumă doar lichide, adăugând apoi fructe şi legume proaspete, legume gătite şi orez brun, cereale şi iaurt proaspăt, şi în final peşte. Orice perioadă în care aţi consumat doar lichide trebuie urmată de una de acomodare treptată cu hrana solidă, pentru a nu supraîncărca sistemul digestiv, pierzând astfel tot ce aţi realizat şi simţindu-vă rău.
Nu faceţi cura de detoxifiere dacă:
*sunteţi subponderal
*sunteţi gravidă sau alăptaţi
*suferiţi de anemie
*aveţi diabet de tipul 1
*sunteţi în tratament medical
*aveţi insuficienţă renală
*suferiţi de o afecţiune gravă a ficatului
Oboseala, durerile musculare, stare de spirit schimbătoare, dureri de cap şi probleme de piele sunt inevitabile, pe măsură ce toxinele sunt eliminate. Nu întrerupeţi cura – într-un timp relativ scurt vă veţi simţi încărcaţi de energie şi întineriţi, şi veţi avea o piele, un păr şi unghii mai sănătoase şi mai frumoase.
După detoxifiere
Odată eliminate substanţele nocive pentru organism – mai ales cofeina, nicotină, alcoolul, medicamentele luate fără reţetă (discutaţi cu medicul despre cele prescrise) şi carbohidraţii procesaţi – vă veţi simţi mai uşori şi mai puţin balonaţi. Continuaţi să aveţi un comportament sănătos, minimizând consumul acestor substanţe sau chiar renunţând cu totul la ele şi înlocuindu-le cu alternative sănătoase.
Un program de detoxifiere de o zi bazat pe sucuri naturale este benefic din două motive. Vă veţi elibera organismul de un conglomerat de toxine care vă provoacă o serie de neplăceri. De asemenea, deşi vă veţi simţi uşor obosiţi sau veţi avea dureri de cap, pe măsură ce organismul pierde din zaharuri sau din cofeină. Va fi o zi dedicată numai dumneavoastră.

8.00 AM – Beţi un pahar cu apă călduţă cu puţin suc de lămâie pentru a ajuta la curăţirea rinichilor
8.30 AM – Preparaţi un suc de citrice, măr, ananas sau pepene pentru a vă înviora şi a începe
Procesul de curăţire.
9.00 AM – Puneţi-vă sângele în mişcare cu un masaj uscat al pielii, pentru a stimula
Sistemele circulator şi limfatic, începeţi cu picioarele şi urcaţi încet, cu mişcări uşoare, folosind o perie aspră din păr natural. Încheiaţi cu un duş cald, şi, dacă vă simţiţi curajoşi, cu un jet de apă rece! Ştergeţi-vă şi hidrataţi-vă pielea.
9.30 AM – Beţi un pahar cu apă sau un ceai de ierburi care vor ajuta procesul de detoxifiere.
10.00 AM – Faceţi o plimbare uşoară, înotaţi sau altceva. Mişcarea combate efectele secundare ale detoxifierii, că oboseala şi durerile de cap, şi în plus, organismul va elimina mai uşor toxinele.
11.30 AM – Beţi din nou un pahar cu apă sau un ceai.
12.30 PM – La prânz, alegeţi un suc natural hrănitor pentru a uşura senzaţia de foame, încercaţi o combinaţie de legume rădăcinoase şi frunze verzi.
1.00 PM – Încă un pahar cu apă sau ceai – ghimbirul este bun pentru stomac, iar ceaiul de
Lămâie ajută la detoxifiere.
1.30 PM – Procesul de detoxifiere, prin care organismul elimină toxinele acumulate în timp,
Poate fi unul obositor. Trageţi un pui de somn sau întindeţi-vă comod şi citiţi sau ascultaţi muzică relaxantă.
2.30 PM – Beţi un pahar cu apă sau un ceai.
3.30 PM – Glicemia probabil că a scăzut puţin, aşa că preparaţi acest suc natural din fructe ca afine, căpşuni, merişor, portocale şi mango. După o zi relativ lipsită de hrană, va avea un gust puternic, uşor acid, dar vă va reda energia pierdută.
5.00 PM – E important să beţi cel puţin opt pahare cu apă zilnic, aşa că e momentul pentru
Unul din ele.
7.30 PM – Probabil că nu veţi avea probleme cu somnul azi, dar puteţi prepara un suc cu
Banane, salată sau mere pentru a vă ajuta să vă relaxaţi şi să luptaţi cu insomnia.
9.30 PM – Încă un pahar cu apă şi apoi ultimul ceai de ierburi, de data aceasta unul calmant,
Cum ar fi cel de muşeţel. Faceţi o baie relaxantă, folosind uleiuri pentru aromaterapie, cum ar fi lavanda, yiang ylang, trandafir sau santal.
10.00 PM – Ora de culcare. Stomacul va fi relativ gol până mâine dimineaţă, aşa că
Începeţi ziua treptat, cu fructe proaspete şi iaurt sau pâine integrală prăjită şi miere. La prânz luaţi o salată uşoară, eventual legume gătite în abur, iar la cină orez, desigur ia care adăugaţi sucuri proaspete nutritive.
” Sucuri naturale miraculoase”, Editura Pro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ