Darul mântuitor al încercărilor

0
52

dar„Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu”. (Ioan 11, 4)

Bolile, necazurile, suferințele pot fi întâlnite la fiecare pas.Nu există om care să poată ă le evite. Dar deși suferința este, în esență, un lucru atât de obișnuit, poartă în ea și o latură tainică. Din ce în ce mai mult omul în suferință își pune întrebarea: „De ce?” Răspunsul deplin nu-l va obține probabil, decât dincolo de mormânt. Într-o anumită măsură ne este dat să cunoaștem însă și aici, pe pământ, scopul și rostul încercărilor la care suntem supuși.

Pentru a înțelege acest scop trebuie să nu uităm că suferința noastră nu este ceva care ne privește numai pe noi și că efectele ei se fac simțite mult mai departe. Ceea ce spun își găsește confirmare în istoria bolii, morții și învierii lui Lazăr. Minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul în Betania a avut patru momente și patru semnificații distincte. Ea a devenit necesară pentru Mântuitorul însuși „ca prin ea (prin acea boală) să se slăvească Fiul lui Dumnezeu”. Ea a fost necesară și pentru Apostoli:„Mă bucur pentru voi că Eu n-am fost acolo pentru ca voi să credeți” (Ioan 11, 15). Mântuitorul știa ce impresie puternică va produce această minune asupra Apostolilor, de aceea a și spus: „Mă bucur”. Firește că cel mai mult erau implicate în acest eveniment surorile lui Lazăr, iar atunci când fratele iubit, care fusese plâns ca un mort, s-a aflat din nou lângă ele, au căpătat încredere în Dumnezeul lui Iisus Hristos. Ele au fost cele dintâi care au aflat ce poate să însemne Hristos pentru toți cei ce cred cu adevărat în El. În sfârșit, această tristă întâmplare, urmată de o minune, le-a fost necesară iudeilor înșiși. Să ne amintim cuvintele Mântuitorului: „Părinte, mulțumescu-Ți că M-ai ascultat. Eu știam că Tu întotdeauna Mă asculți, dar de dragul mulțimii care stă-mprejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis”. Marea durere care le-a lovit pe surorile lui Lazăr trebuia să producă efecte binefăcătoare asupra poporului adunat atunci în Betania.

Semnificația încercărilor care vin asupra noastră ni se dezvăluie aici într-un chip de o noutate absolută, într-o lumină în care nu eram poate obișnuiți să vedem suferința. Și în zilele noastre necazurile, încercările de tot felul au același scop: mântuirea sufletului. Fiecare încercare este un mod prin care Dumnezeu le arată oamenilor cât de puternic și de mântuitor este harul Său. Curaj, fraților! Fiți plini de bărbăție, fiți puternici în nădejde, învățați-vă să vă „mândriți cu suferințele”, fiindcă „lucrarea răbdării trebuie să fie desăvârșită, ca să fiți pe deplin desăvârșiți și fără nicio meteahnă”.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ