„Dar din dar se face Raiul” 

0
44

Ţăranul Pădure Vasile dăruia la fiecare dintre băieţii lui câte o piersică. După câtva timp, îi întrebă:

— Copii, cum v-au plăcut piersicile?

— Minunat de bune! zise cel mai mare, sunt aşa de dulci şi de gustoase. Am păstrat sâmburele, l-am băgat în pământ cu mare grijă, poate că va răsări din el un pom frumos, şi atunci vom avea toţi piersici bune!

— Din tine va ieşi un bun grădinar – zise tatăl.

— Mie, povesti al doilea, mi-a plăcut piersica atât de mult, că am rugat-o pe mama să-mi dea jumătate şi din a ei, iar sâmburele l-am aruncat.

— Ai grijă, dragul meu, să nu te faci un om lacom – răspunse tatăl.

— Fratele meu a aruncat sâmburele, zise al treilea, dar eu l-am ridicat, l-am spart şi l-am mâncat, şi piersica mea am vândut-o pe 10 bani.

— Din tine va ieşi un mare negustor – grăi tatăl.

— Dar tu, dragul tatei, întrebă omul pe cel de al patrulea, ce gust a avut piersica ta?

— Nu ştiu tată! Răspunse copilul, stingherit oarecum.

— Cum nu ştii? Dar ce, n-ai mâncat-o?

— Am dus-o vecinului nostru, care e bolnav. El n-a vrut s-o primească, dar eu am pus-o pe masă şi am fugit.

Ochii ţăranului se umplură de lacrimi. Îşi sărută copilul şi, binecuvântându-l, îi zise:

— Să ştii, dragul meu, că piersica aceasta Dumnezeu ţi-o va da negreşit înapoi, însutit.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016