“Dacă nu ai lucruri, nu vorbi despre fapta bună”

0
47

lucruriDe aceea, fiecare să-şi cerceteze gândurile care îi vin în inimă, căci multora dintre ele nu este bine a le da drumul să iasă din gură. Sfântul Isaac Şirul, arătând că nu se cade celui nesporit în lucrare să vorbească, zice: “Dacă nu ai lucruri, nu vorbi despre fapta bună” (Cuv. 56, p. 269); iar Sfântul Ioan Scărarul zice că “cel ce este prieten al tăcerii se apropie de Dumnezeu şi vorbind cu El în taină, se luminează de la Dânsul” (Scara, Cuv. 5, p. 77). De asemenea, Sfântul Nicodim Aghioritul zice: Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu e rău să vorbeşti; numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească, ţie şi celorlalţi (Războiul nevăzut, cap. 23, p. 66). O cumpănă foarte folositoare între vorbire şi tăcerea cea cu dreaptă socoteală, ne-o arată dumnezeiescul Părinte Pimen cel Mare, Egipteanul, zicând: Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face; iar cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea (Pateric, litera P, p. 62).

Să însemnăm puţine cuvinte şi despre înfrânare căci şi ea, de nu va fi condusă de dreapta socoteală, ne va aduce mai mare pagubă decât folos, pentru mântuirea sufletului nostru. Zic Sfântul Vasile şi alţi Sfinţi Părinţi: “Câtă deosebire are arama de fier şi fierul de vreascuri, atâta deosebire se află între alcătuirea unui trup şi al altuia” (Vechile reguli monahale, Regula a 19-a despre viaţa de obşte, p. 361). Atunci oricine poate înţelege că nu se potriveşte înfrânarea de la mâncare, băutură şi somn la toţi, deopotrivă; ci, după starea şi puterea fiecăruia în parte. Acest lucru îl arată tot Sfântul Vasile cel Mare, zicând: “înfrânarea trebuie să se măsoare pentru fiecare, potrivit cu puterile trupului său” {Ibidem). Apoi adaugă: Fiecărui monah şi credincios să-i hotărască duhovnicul lui măsura la hrană, la băutură şi la somn şi numai duhovnicul poate dezlega să mănânce sau să doarmă mai mult sau mai puţin (Idem, p. 312).

Noi trebuie să avem dreaptă socoteală nu numai în gândire, vorbire, tăcere mâncare, băutură şi somn, ci şi în toate ostenelile trupeşti (metaniile, rivegherea, greutatea ascultărilor ş.a.). De aceea, dumnezeieştii Părinţi ne sfătuiesc a ne sili în toate să câştigăm dreapta socoteală, zicând: “Suntem datori deci să dobândim cu toată puterea şi cu toată sârguinţa darul deosebirii, care ne va putea păzi nevătămaţi de întinderea peste măsură spre amândouă părţile. Căci despre amândouă zic Părinţii că sunt la fel de vătămătoare, atât întinderea peste măsură a postului, cât şi săturarea pântecelui; atât privegherea peste măsură, cât şi săturarea de somn şi, la fel, toate trecerile peste măsură. Am cunoscut pe unii care n-au fost biruiţi de îmbuibarea pântecelui, dar au fost doborâţi de postul peste măsură şi s-au rostogolit spre aceeaşi patimă a îmbuibării pântecelui, din slăbirea ce le-a venit în urma postirii fără măsură. îmi aduc aminte că şi eu am pătimit una ca aceasta. Aşa de mult mă înfrânam, încât uitam de trebuinţa hranei până şi două şi trei zile şi nicidecum n-aş fi dorit hrană, de nu m-ar fi îndemnat alţii să mănânc. Şi iarăşi, din uneltirea diavolului, aşa fugise somnul de la mine încât, foarte multe nopţi de-a rândul, rămâneam nedormit şi rugam pe Dumnezeu să-mi facă parte şi mie de puţin somn. Mai greu m-am primejduit din pricina nemâncării şi a privegherii peste măsură, decât din pricina îmbuibării pântecelui şi a somnului mult” (Sfântul Casian Romanul, Filocalia, vol. 1, Cuvânt plin de mult folos…, p. 140-141). Alt sfânt zice: “Precum trupul îngreuiat de mulţimea mâncărurilor face mintea molatică şi greoaie, tot aşa, când a slăbit de prea multă înfrânare, face partea contemplativă a sufletului posomorâtă şi neiubitoare de cunoştinţă. Deci, mâncărurile trebuie să se potrivească cu starea trupului” (Sfântul Diadoh al Foticeei, Cuvânt ascetic despre viaţa monahală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duhovnicească, C. 45, p. 352). Iar Sfântul Isaac zice: “Când vei sili trupul cel neputincios spre lucruri peste puterea lui, vei pune întunecare peste întunecare m sufletul tău şi vei aduce, mai degrabă, tulburare asupra lui” (Cuv. 73, p. 335).

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

După cum vedem din mărturiile de mai sus, ale Sfintei Scripturi si ale de un0r Părinţi, mare nevoie avem, noi monahii şi toţi creştinii, de a afla calea de mijloc care duce pe om la mântuirea sufletului său. Să ne rugăm Prea Bunului şi Prea Înduratului nostru Mântuitor şi Prea Sfintei Sale Maici, ocrotitoarea şi mijlocitoarea noastră către El, să ne ajute şi nouă celor neputincioşi şi nevrednici, să dobândim – măcar cât de puţin – darul deosebirii (dreptei socoteli), spre a nu ne abate, nici spre dreapta, nici spre stânga, în toate faptele noastre trupeşti şi sufleteşti. De aceea, în toata vremea ne trebuie mare grijă şi atenţie. Acest lucru îl adevereşte dumnezeiescul Părinte Isaac Şirul, zicând: “La tot pasul care-l faci, cercetează-te de umbli în calea cea dreaptă, sau te-ai abătut pe vreo cărare greşită” (Cuv. 12, p. 73). Închei smeritul meu cuvânt despre dreapta socoteală şi vă rog să mijlociţi pentru mine, ca mila Domnului să-mj ajute şi mie să pun început bun. AMIN!

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ