Dacă gândești rău despre aproapele tău

0
280

barfaDacă gândeşti rău despre aproapele tău, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine şi acesta îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte sufletul. Aceasta e o lege pentru noi: dacă ierţi, înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţi fratelui tău, aceasta înseamnă că păcatul rămâne încă întru tine. Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; şi dacă tu gândeşti despre el că Domnul îl iubeşte, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; şi dacă crezi că Domnul iubeşte mult făptura Sa şi ţi-e milă de întreaga zidire şi iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi dacă, în acelaşi timp, te socoteşti mai rău decât toţi, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt. Cine poartă în sine pe Duhul Sfânt, chiar dacă nu mult, acela se întristează pentru toţi oamenii ziua şi noaptea, şi în inima lui îi este milă pentru orice zidire a lui Dumnezeu şi mai cu seamă pentru oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc Lui şi care, pentru aceasta, vor merge în focul chinurilor. El se roagă pentru ei ziua şi noaptea, mai mult decât pentru sine însuşi, ca toţi să se pocăiască şi să cunoască pe Domnul.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când se află în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: „Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”. Iată că de mulţi ani bolesc de dureri de cap, greu de îndurat dar folositoare, pentru că prin boală sufletul se smereşte. Sufletul meu vrea fierbinte să se roage şi să facă priveghere, dar boala mă împiedică, fiindcă trupul bolnav are nevoie de linişte şi odihnă; şi L-am rugat mult pe Domnul să mă vindece, dar El nu m-a ascultat. Înseamnă că lucrul nu-mi este de folos. Dar iată ce s-a întâmplat cu mine altă dată, când Domnul m-a ascultat degrabă şi m-a izbăvit. Într-o zi de sărbătoare s-a dat peşte la trapeză; şi mâncând, am înghiţit un os de peşte care a rămas prins în piept. Am chemat pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon cerându-i să mă vindece, pentru că nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Şi când am spus: „Vindecă-mă, am primit în suflet răspunsul: „ieşi din trapeză, respiră adânc şi osul va ieşi cu sânge”. Am făcut aşa: am ieşit, am respirat adânc, am tuşit şi un os mare de peşte a ţâşnit afară cu sânge. Şi am înţeles că dacă Domnul nu mă vindecă de durerile mele de cap, înseamnă că e de folos pentru sufletul meu să bolesc astfel.

Cum ştii dacă vieţuieşti după voia lui Dumnezeu?

Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui. Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijeşte de nimic. Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine însuşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-l dobândeşte, rămâne la fel de liniştit, ca şi cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic! Şi orice i s-ar întâmpla, el spune: ”Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu”: Dacă e bolnav, gândeşte: „înseamnă că am nevoie de boală; altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”. Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

Nimeni pe pământ nu poate scăpa de întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni, ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.

Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul Însuşi îi călăuzeşte prin harul Său, şi ei îndură totul cu bărbăţie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc şi împreună cu Care vor fi preamăriţi în veci.Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul. Vei zice poate: .De ce nu este şi în mine un asemenea har? Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci trăieşti după voia ta. Priveşte pe cel ce-şi iubeşte voia sa proprie; n-are niciodată pace în suflet şi e mereu nemulţumit: astanu e aşa, asta nu e bine. Dar cel ce s-a predat pe sine însuşi în chip desăvârşit voii lui Dumnezeu, acela are rugăciunea curată în sufletul lui, iubeşte pe Domnul, şi toate ale lui sunt dragi şi plăcute. Aşa s-a predat lui Dumnezeu Preasfânta Fecioară: ”Iată roaba Ta. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1; 38). Dacă am spune şi noi aşa: „Iată robii Tăi, Doamne. Fie nouă după cuvântul Tău”, cele spuse de Domnul şi scrise de Duhul Sfânt în Evanghelie ar rămâne în sufletele noastre şi atunci lumea întreagă s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu şi cât de minunată ar fi viaţa pe întregul pământ. Dar, deşi cuvintele Domnului se aud de atâtea veacuri în întreaga lume, oamenii nu le înţeleg şi nu vor să le primească. Dar cine trăieşte după voia lui Dumnezeu, aceia va fi preamărit în cer şi pe pământ.

Atât de mult i-a iubit pe oameni Domnul, că i-a sfinţit prin Duhul Sfânt şi i-a făcut asemenea Lui. Domnul e milostiv, iar Duhul Sfânt ne dă puterea de a fi milostivi. Fraţilor, să ne smerim şi prin pocăinţă vom dobândi o inimă plină de milă, şi atunci vom vedea slava Domnului, care se face cunoscută sufletului şi minţii prin harul Duhului Sfânt.

Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate necazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare, fiindcă sufletul se avântă spre Domnul şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti rugându-se lui Dumnezeu cu minte curată. Dar cel alipit de averi şi de bani, acesta nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său şade grija: ce să facă cu aceşti bani? Şi dacă nu se pocăieşte sincer şi nu se va întrista pentru că L-a supărat pe Dumnezeu, va şi muri în patimi fără să fi cunoscut pe Dumnezeu. Când ţi se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubirea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cunoscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că în sufletul lui nu e bucuria Duhului Sfânt. Dacă prin patimile Lui Domnul Cei Milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşi Trupul şi Sângele Lui, e limpede că El ne va da şi toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă (pronia) a lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi.

Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat. Tatăl meu după trup m-a învăţat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămânea liniştit. După ce casa noastră a luat foc oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ţi-a ars gospodăria”, dar el răspundea: „Dacă dă Dumnezeu, mi-o voi pune pe picioare”. Într-o zi mergeam la ogorul nostru şi eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâu, dar el mi-a răspuns: „Ei şi? Fiul meu, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a întâmplat să-i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo jos oamenii trăiesc mai bine decât noi şi dau mai puţin”, iar el mi-a răspuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebuie”. Şi Domnul n-a înşelat nădejdea lui.

Dacă gândeşti rău despre aproapele tău, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine şi acesta îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte sufletul. Aceasta e o lege pentru noi: dacă ierţi, înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţi fratelui tău, aceasta înseamnă că păcatul rămâne încă întru tine. Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; şi dacă tu gândeşti despre el că Domnul îl iubeşte, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; şi dacă crezi că Domnul iubeşte mult făptura Sa şi ţi-e milă de întreaga zidire şi iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi dacă, în acelaşi timp, te socoteşti mai rău decât toţi, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt. Cine poartă în sine pe Duhul Sfânt, chiar dacă nu mult, acela se întristează pentru toţi oamenii ziua şi noaptea, şi în inima lui îi este milă pentru orice zidire a lui Dumnezeu şi mai cu seamă pentru oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc Lui şi care, pentru aceasta, vor merge în focul chinurilor. El se roagă pentru ei ziua şi noaptea, mai mult decât pentru sine însuşi, ca toţi să se pocăiască şi să cunoască pe Domnul.

„Despre smerenie si alte invataturi folositoare de suflet”, Ava Dorotei

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

[pro_ad_display_adzone id="95017"]

LĂSAȚI UN MESAJ