Cum trebuie să te rogi

0
33

Vreau să îţi spun, frate, cu cuvinte cât mai simple cu putinţă, câteva condiţii la care dacă ai grijă şi le îndeplineşti, atunci rugăciunea ta va fi bineprimită de Tatăl nostru ceresc:

Trebuie să te rogi, mai întâi de toate, cu credinţă în puterea rugăciunii.

Să crezi cu tărie că nu se pierd în zadar cuvintele pe care le adresezi lui Dumnezeu. Cel Preaînalt le aude ime­diat şi este gata să răspundă cererilor tale. Acest lucru ne-a fost confirmat pe deplin de Însuşi Izbăvitorul nos­tru, Care S-a întrupat: Toate câte voi veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. {Matei 21, 22) Adică tot ceea ce veţi cere cu credinţă în puterea lui Dumnezeu, veţi pri­mi. Si în alt loc Hristos accentuează că: Toate câte veţi cere rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit, şi le veţi avea. (Marcu 11, 24)

Adică Domnul ne spune că tot ceea ce cerem când ne rugăm să credem că le vom primi fără îndoială şi că ceea ce solicităm Tatălui nostru ceresc se va îndeplini. Şi de foarte multe ori Domnul ne-a confirmat că ne aude rugă­ciunile: Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. (Matei 7, 7) Frate, este posibil ca Dumnezeu să spună minciuni? De vreme ce Domnul Hristos spune ceva, acel lucru este adevărat. Deci, să crezi că Dumne­zeu îţi aude imediat rugăciunea. Această credinţă este prima condiţie, fundamentală, pentru ca rugăciunea ta să fie primită.

Dacă te rogi fără credinţă, atunci jigneşti credibilitatea lui Dumnezeu. În schimb, dacă te rogi cu cre­dinţă, atunci atragi harul lui Dumnezeu asupra ta. De puterea credinţei tale depinde împlinirea cererilor tale.

Când ne rugăm cu credinţă, Dumnezeu ne dă chiar mai multe decât ceea ce noi cerem!

Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului, Adevăruri mari, în cuvinte simple: Ghid de viață duhovnicească, Editura Egumenița, 2017