Cum se livra un computer în anul 1957?

0
36

Pentru a transporta un computer Ellior 405 în orașul Norwich din Regatul Unit, era nevoie de o mână zdravănă de oameni şi de un camion. Trezoreria, un loc important al acelor vremuri, era destinația calculatorului – minune.

calc1Potrivit http://dailynewsdig.com/, Elliott 405 a fost primul calculator al municipalităţii britanice. El semnifica numai jumătate din cât însemna computerul pe atunci considerat a se afla la standardele tehnologiei avansate.

Elliot a fost contactat în anul 1955 și i s-a cerut un astfel de aparat, pe care a reușit să-l pună pe picioare în aproximativ doi ani. Produsul a fost finalizat în luna aprilie 1957.

Potrivit surselor, “Elliott Brothers Ltd a fost una dintre primele companii de calculatoare ale anilor 50-60 din Regatul Unit, fondată iniţial de William Elliott în Londra, prin 1804″.

calc2Elliot utiliza această mașinărie pentru colectarea și combinarea unor programe, iar ceea ce vedem astăzi reprezintă numai un sfert din ceea ce a realizat el în primă instanță.

Primul design de circuit integrat la fabrica din Glenrothes, Scoția, a fost produs în 1966, iar la un interval de timp a pus bazele unui semiconductor MOS în laboratorul de cercetare.

Device-urile din timpurile străvechi nu beneficiau de o putere de acțiune asemeni celor din zilele noastre. În prezent ele reușesc să transporte o mai mare colecţie de date. Dar, cu toate acestea este bine să ne mai aducem aminte câteodată de originile computerelor de altă dată.

calc3Calculatorul despre care am vorbit în rândurile de mai sus a fost analizat  în profunzime de către un program de televiziune în anul 1957. Acesta a fost și momentul lansării sale pe piața publicului larg.

Alexandra Gîrbea

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ