Cum să ne hrănim?

0
65

98878_sfantul_teofan_zavoratulDar noi zicem: „Asta nu-i pentru noi, asta era pentru vremurile de demult”. Asta este şi pentru noi! Şi poate fi! Nu e greu,este imposibil! Asta-i taina! Şi tocmai pentru că e imposibil toţi putem să o facem pentru că lucrează Dumnezeu în noi. Dacă ar fi să fie greu, unii ar reuşi să fie fiii lui Dumnezeu şi alţii n-ar reuşi. Dar fiind imposibil, toţi primim în dar această calitate. Lucrarea noastră este deschiderea, lucrarea noastră este primirea, lucrarea noastră este acceptarea de a fi păstoriţi, lucrarea noastră este de a accepta să fim fii şi lucrarea noastră este ca, ajunşi în păşune, să mâncăm, să ne hrănim. Dacă nu mâncăm şi nu ne hrănim, murim. Sunt mulţi oameni care vin la Biserică, aprind lumânare, se gândesc la toate, vorbesc despre toate şi pleacă acasă flămânzi. Nu ascultă cuvântul, nu dau răspunsurile la Sfânta Liturghie, nu se spovedesc, nu se împărtăşesc, nu citesc din Sfânta Scriptură şi zic: „Nu mă mai duc că mă duc degeaba, nu s-a schimbat nimic”. Păi, dacă n¬ai mâncat, n-ai păscut, nu te-ai hrănit… Suntem flămânzi. Să cunoaştem că suntem flămânzi şi să îndrăznim să mâncăm şi o vedeţi că lucrurile se schimbă. Zicem de multe ori rugăciune, 0U, dar am mâncat noi vreodată din rugăciune?

Părintele Daniil – Sandu Tudor – îi învăța pe ucenici şi a ajuns şi până la noi cuvântul: Să mâncaţi rugăciunea! Noi ne rugăm cumva în cap. Zicem rugăciunea dar avem şi o mulţime de gânduri şi o mulţime de cugete în jurul nostru, în jurul cuvintelor rugăciunii. De ce? Pentru că rugăciunea e un cuvânt printre alte cuvinte, un gând printre alte gânduri. Dar să nu disperăm! La început, când luptam cu gândurile şi mă biruiau mă gândeam: ce să fac!? Părinţii spun că nu e primită rugăciunea aceasta plină de gânduri. Şi atunci m-am uitat într-o biserică şi am văzut că părintele slujeşte frumos în sfântul altar, câţiva credincioşi sunt atenţi şi răspund, dar alţii văd că aşează coliva, se dau mai încolo, se învârtesc, aprind lumânarea şi Dumnezeu nu se supără şi nici părintele nu pleacă acasă. Şi am zis: De ce să alung gândul care se roagă şi să las toate celelalte să se foiască prin cap!? Şi am lăsat aşa ca în biserică: un gând era slujitorul, ca părintele care slujea în sfântul altar şi zicea rugăciuni, şi celelalte se foiau de acolo colo… Şi, încet, încet, cu j ajutorul lui Dumnezeu, biruim. Dar părintele Daniil ne învăţa să mâncăm rugăciunea. Tu, Doamne, Tu eşti Păstorul cel bun şi Tu îmi dai mie această iarbă, această hrană. Hai să pasc, da? Şi ziceţi „Doamne” şi muşcaţi cu putere din cuvânt, nu imaginat, îl înghiţim, îl mâncăm. în zilele de post e minunat. Ţi-e foame. Dar să postim, să simţim foamea! Deci, când ţi-e foame, în starea de foame fizică poţi să-ţi aduni şi foamea duhovnicească. Şi atunci te repezi cu toată foamea pe care o simţi în cuvântul rugăciunii: „Tată, Doamne, Doamne Iisuse Hristoase…” şi veţi vedea că este mâncare. Nimic din ce ne spune Dumnezeu nu este doar parabolă. Şi zice că omul se poate hrăni cu tot cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu. Păi, numele Mântuitorului de unde a ieşit? Cuvintele din Sfânta Scriptură de unde au ieşit? Mâncaţi un verset din Sfânta Scriptură, din Evanghelie, un verset pe zi. Unul pe zi, oameni buni, dar să-l mâncăm, nu să-l interpretăm, nu să facem exegeză! Nu cu mintea, nu cu cugetarea, nu cu raţiunea noastră trebuie să-L citim, ci să-L mâncăm să ne hrănim cu El! Şi zicem: „Doamne, Tu ştii cum se mănâncă asta?”.

Şi aici vă spun o poveste şi mă opresc, să nu vă obosesc: într-o mănăstire era un călugăr care se duce la stareţ şi zice: „Părinte, blagosloveşte să nu mai stau la citirea cuvântului Sfintei Scripturi în biserică, că-s prost; doar ştii că-s prost şi n-am înţeles nimic, nu-mi rămâne nimic în cap, şi mai mare păcat fac. Mai bine mă duc în chilie şi fac mătănii”. Şi stareţul zice: „Fiindcă ai îndrăznit să-mi ceri aşa ceva, îţi dau canon (un fel de pedeapsă prin care îţi vine mintea la cap; pentru că minte ai atunci când asculţi. E un alt aspect al relaţiei cu Păstorul; este ascultarea: ascultă glasul Meu) te duci şi uzi varza trei zile cu unul din coşurile de la grajd, cu care se cară gunoiul din grajd”. Vă daţi seama că bietul călugăr a luat coşul şi a plecat că trebuia să facă ascultare, dar a zis: „îşi bate joc de mine şi are dreptul că-i stareţ. Cum să car apă cu coşul!?”. După trei zile vine şi face metanie stareţului şi zice: „Blagosloviţi, părinte stareţ, am jacut canonul”. „Ei, părinte, şi ai înţeles că trebuie să stai în biserică şi să asculţi citirea din Sfânta Scriptură”. „Părinte, iartă-mă, dar am înţeles că am avut tot eu dreptate: am înţeles că aşa cum n-a stat apa în coş, aşa nu stă cuvântul Scripturii în capul meu. Dacă-s prost!. Şi uite, aşa l-am dus; era să mor şi eu de oboseală, nici varza n-am udat şi nimic n-am folosit”. Atunci stareţul i-a zis: „Da, părinte, dar ia uite-te la coşul cu care ai cărat apă. Cum este? Era curat, strălucitor, celelalte erau pline de bălegar. Şi uite-aşa, părinte, şi cuvântul lui Dumnezeu pe unde trece, curăţă”.

Noi trăim într-o epocă a rentabilităţii, vrem să vedem rezultate imediat. Eu am postit, şi? Am aprins lumânări numai la biserici Şi… nimic. Noi vrem rezultate logice. Noi ne ducem oriunde aflăm că e cineva care face aşa şi ne împlineşte dorinţa, acolo ne ducem. Asta înseamnă că ne dăm jos de pe cruce, luăm bicicleta şi ne ducem, că-ntr-un sat vecin e un părinte care nu ştiu ce face; şi am Zis că de ce să mai stau pe cruce că mă doare, şi s-ar putea să stau degeaba şi nu văd rezultatul.

Şi eu am trăit această ispită. Eu lucrez cu o organizaţie, din Ucureşti care se ocupă de copiii străzii şi, la un moment dat, mă mărturiseam înaltului Iosif- care e un om duhovnicesc deosebit – şi îi spuneam: „Nu ştiu, cred că e degeaba”. Şi mi-a zis: „Maică, se poate să faci aşa un păcat? Cine ţi-a zis că este contabilitate aici, să măsurăm rezultatele? Nu-i aşa! Să nu urmărim niciodată rezultatele. Mântuitorul ne învaţă să nu ştie dreapta voastră ce face stânga”. Deci, să nu ne gândim la rezultate. Am făcut porunca, am împlinit sfatul. Zice Dumnezeu că mă pot hrăni cu tot cuvântul din Scriptură; atunci trebuie să fiu prost să nu mănânc din el.

Meşteşugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Monahia Siluana Vlad

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ