Cum să facem o solicitare eficientă?

0
197

Cât de simplu sau de complicat poate fi să obținem din partea celuilalt un mic serviciu, o favoare, un răspuns clar, o informație!

daCel mai bun mijloc de a obține ceea ce dorim este să cerem: să formulăm solicitări, dar nu de orice fel, ci solicitări în adevăratul sens al cuvântului, cărora să li se răspundă cu “da” și care să ne permită să ne depășim teama de refuz.

Dacă am solicitat ceva în mod eficient, într-o primă etapă, interlocutorul nostru ne va răspunde pur și simplu, iar apoi ne va răspunde pozitiv. Stând acum comod în fotoliu, vă gândiți, probabil, că e ușor: ajunge să pui o întrebare și gata.

Nu are rost să scrii o carte despre așa ceva! Însă, uneori, lucrurile nu sunt atât de simple!

Să luăm câteva cazuri relevante: când întrebăm prețul unul produs la magazin, când îi cerem partenerului să îndeplinească o sarcină plictisitoare, când cerem permisiunea de a da un telefon dintr-o cafenea (fără a consuma, desigur), toate situațiile în care cerem ceva pentru noi (așadar, excludem cazurile în care cerem pâine într-o brutărie sau sare unui vecin de masă cunoscut.)

Procesul de solicitare a unui lucru se descompune în trei faze dinamice: cea premergătoare, cea concomitentă și cea care succedă solicitării.

Să le analizăm separat:

1.Pentru a fi eficient atunci când soliciți ceva, trebuie să acceptați în prealabil ca interlocutorul dumneavoastră să spună “nu”, deoarece asumarea riscului unui răspuns negativ arată capacitatea pe care o avem de a ne distanța de solicitarea pe care o facem; dacă vă implicați în rugămintea pe care o exprimați, se va declanșa un mecanism mintal de genul: “Dacă refuză înseamnă că nu mă place sau că mă respinge”. Astfel, apare teama de refuz, de excludere. Dar faptul că mi se răspunde negativ nu înseamnă că sunt respins eu ca individ. Fiți conștient de importanța pe care o prezintă solicitarea făcută atunci când vă identificați cu aceasta; în plus trebuie să aveți un obiectiv clar: ce vreau într-adevăr? Ce aștept de la interlocutorul meu?

2.La momentul oportun, trebuie formulată o solicitare adevărată, adică o întrebare sub forma unei fraze interogative clare, precise și directe: “Mi-ai putea împrumuta niște bănuți?” sau “N-ai putea să mă ajuți să spăl vasele?”, decât ceva de genul: “M-am săturat să spăl vasele în fiecare seară, ar fi cazul să mai faci și tu asta!”.

Este necesar, de asemenea, ca răspunsul să nu fie conținut în întrebare, cum e în cazul următor: “Spune-mi, ai încredere în mine?”.

Acest gen de întrebare determină, în mod clar, un răspuns pozitiv, însă de o calitate îndoilenică (asemenea întrebării).

3.Atunci când puneți o întrebare, ascultați și răspunsul primit, oricare ar fi el: arătați-vă disponibil; vă sunteți dator dumneavoastră înșivă să recunoașteți (să acceptați) răspunsul, fie el și negativ, să-i arătați interlocutorului că îi acceptați răspunsul, și la nevoie să aplicați. A accepta un răspuns negativ înseamnă și a accepta unul pozitiv, deoarece presupune recunoașterea autonomiei interlocutorului față de dumneavoastră și, ca atare, a propriei independențe față de el.

Cum să facem solicitări eficiente?

Înainte de a formula solicitarea

-acceptarea prealabilă a faptului că celălalt poate răspunde “nu”;

-clarificarea obiectivului urmărit: ce vreau cu adevărat;

În timp ce formulăm solicitarea:

-formularea unei solicitări adevărate;

-o întrebare, deci o frază interogativă;

-o formulare precisă, clară, directă;

-răspunsul să nu fie conținut în întrebare;

După ce solicitarea a fost formulată:

-ascultarea răspunsului;

-disponibilitate față de răspuns, recunoașterea inclusiv a unui răspuns;

Rezolvarea dificultăților de comunicare, Fabrice Lacombe

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ