Cum să dăm un ordin pozitiv?

0
72

To doSituațiile în care dăm ordine sunt mai frecvente decât am crede. Cu toate acestea, atunci când auzim cuvântul ordin, ne gândim imediat la agresiune, supunere excesivă, revoltă posibilă.

Este adevărat că suportăm cu greu să ni se dea ordine. De ce atâta aversiune? Explicația pare destul de simplă.

Caracteristic ordinului este faptul că interlocutorul nu are libertatea de a-și stabili singur poziția față de mesajul transmis de dumneavoastră: el nu poate decât să acționeze, să facă ceea ce i s-a cerut.

El nu este recunoscut decât pentru capacitatea sa de a asculta, de unde și riscul să nu-i placă situația. Ordinul nu îi permite celuilalt să se poziționeze ca persoană; nu i se cere părerea, nu trebuie să fie de acord, nu i se pretinde altceva decât să execute: ”Du-te și caută-ți ghiozdanul!” sau ”Du-te și cumpără pâine!”.

Cu toate acestea, situațiile în care primim sau dăm ordine sunt frecvente, banale: sunt acele situații de rutină în care avem mici solicitări de genul: ”Dă-mi sarea”, ”Ia dă-i creionul, te rog”.

Aceste situații necesită o atmosferă distinsă, trebuie să nu se fi acumulat informații nespuse și să existe un sistem de recunoaștere reciprocă mai complex, care să se fi manifestat și în alte momente.

Unele situații impun să se dea ordine. Este vorba despre împrejurările în care nu se negociază, în care interlocutorul nu are nevoie să-și stabilească poziția.

De pildă, cazurile de urență sau de pericol: ”Foc!”. Cu cât urgența este mai mare, cu atât este mai imperativă formularea ordinului.

În sfârșit, este nevoie de ordine și în situațiile foarte tehnice, care impun precizie și rapiditate (într-un bloc operator, la comanda unui avion): ”Scapel”, ”Putere de 5000”.

În general, pentru ca ordinul să poată fi acceptat de interlocutor, trebuie să existe un contract relațional clar (bazat pe statut, funcții, obiceiuri). Contextul trebuie să permită formularea ordinelor, iar exigența față de interlocutor nu trebuie să depășească un anumit nivel.

Ne putem întreba, de exemplu, cât de leitime sunt, în familie, ordinele date de părinți.  ”La masă!” nu lasă loc la prea multe ambiguități.

Până la ce vârstă putem spune: ”Fă-ți ordine în cameră”, ”Strânge masa”, ”Fă-ți temele”, ”Spală-te”, ”Grăbește-te”, ”Taci!”, ”Răspunde-mi”, ”Scoate-ți mâinile din buzunar”, ”Dă-ți jos haina!”

Nu există oare un mod de a acționa? De pildă, formularea unei solicitări adevărate, negocierea, stabilirea unei înțelegeri etc.

Așadar, ordinele prezintă trei avantaje: rapiditatea, claritatea – fiindcă știm ce vrem, respectiv simplitatea.

Inconvenientele sunt numeroase, fiindcă majoritatea oamenilor nu suportă să li se dea ordine și reacționează negativ la ele.

Atunci când alegeți să dați un ordin, aveți grijă să fie bine receptat: aceasta înseamnă să fi emis într-un mod care să îl facă acceptabil – adică să indice clar acțiunea, dar fără agresivitate, să aveți legitimitate, iar situația să se preteze la așa ceva.

Rezolvarea dificultăților de comunicare, Fabrice Lacombe

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ