Cum să ai o alimentație sănătoasă de Paște?

0
55

masaEste la îndemâna simțului comun că o alimentație sănătoasă se traduce prin stabilirea unui regim adecvat fiecărui individ, în parte.

La prima trecere în revistă, pare simplu. Însă, atunci când vine vorba de a pune în practică consumul echilibrat de alimente, uneori lucrurile se complică.

Există situații, în care unele persoane consumă mai mult dintr-un grup alimentar preferat, evitând anumite alimente care aparțin seriei alimentelor de bază. Acestea sunt momente în care, din comoditate, se preferă ceea ce este foarte gustos, dar nu și foarte sănătos.

Câteva zile ne mai despart de masa tradițională de Paște, motiv pentru care, în cele ce urmează vom așterne pe hârtie câteva sfaturi în ceea ce privește alimentația corectă și echilibrată.

Un mod de viață sănătos înseamnă și un regim alimentar rațional!

Întâi de toate, trebuie să cunoaștem foarte bine limitele. Ideea de sărbătoare ne induce posibilitatea de a consuma foarte multe dulciuri sau mâncăruri delicioase. Nimic mai greșit!

Dar, atenție: aceste alimente nu ne sunt total interzise, fiindcă putem gusta din toate câte puțin, fără să exagerăm.

Potrivit http://www.ele.ro, este recomandat să nu schimbăm brusc obiceiurile alimentare. Dacă suntem plecați într-o vacanță și nu mai avem același program, specialiștii ne sfătuiesc să nu sărim peste mese; de pildă, dacă ne trezim mai târziu, este vital să luăm totuși micul dejun.

Dacă în mod normal nu mâncăm mai mult de o porție medie de mâncare la o masă, în perioada sărbătorilor nu trebuie să facem excese.

O atenție sporită trebuie să manifestăm și atunci când vine vorba de consumul ouălor de ciocolată. Majoritatea celor care iubesc aceste „bunătăți” le este recomandat să se limiteze la consumul echilibrat: alegem calitatea și nu cantitatea.

O altă regulă de bază pentru un stil de viață sănătos este aceea de a nu consuma niciodată dulciuri, în special ciocolată, pe stomacul gol, aspect valabil nu numai în perioada sărbătorilor.

Statisticile arată că 75% dintre bolile actuale apar în urma alimentației nesănătoase și a stilului de viață haotic. De aceea, nutriționiștii ne recomandă ca, în perioada sărbătorilor să fim raționali în ceea ce privește regimul nostru alimentar și să nu facem excese sau abuzuri.

Alexandra Gîrbea

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ