Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura

0
70

masuraAi văzut nobleţe? Ai văzut purtare care aduce libertate? Rob şi liber, sunt simple nume. Ce este robul? Un simplu nume! Câţi stăpâni nu zac beţi în pat, iar robii lor stau lângă ei treji? Pe cine să numesc rob? Pe cel treaz sau pe cel beat? Pe cel rob omului sau pe cel rob patimii? Unul îşi are robia în afară, celălalt îşi poartă pe dinăuntru robia. Spun acestea şi nu voi înceta de a le spune, ca voi să cunoaşteţi lucrurile în sine, să nu fiţi înşelaţi, precum cei mulţi, ci să ştiţi ce este acela un rob, ce este un sărac, ce este un om lipsit de nobleţe, ce este un om fericit, ce este aceea o patimă. Dacă ajungeţi să le deosebiţi pe acestea, nu veţi mai fi tulburaţi. Dar ca să nu fie mai lungă digresiunea decât predica, să ne întoarcem la cuvântul nostru. Bogatul acesta aşadar era sărac! Dar, mai bine spus, era sărac chiar când se îmbogăţea. Căci ce folos pentru un om că are bani, dar nu are virtute? Pentru ce iei pe cele ale altora, şi pe ale tale le pierzi?

– Am moşii roditoare!, mi-ar putea spune cineva.

– Şi ce-i cu asta? N-ai însă suflet roditor!

– Am robi!

– Dar n-ai virtute!

– Am haine!

– Dar n-ai evlavie! Ai averile altuia, dar pe ale tale nu le ai. Pot să te numesc bogat dacă ai în păstrare o sumă de bani? Nu pot! Pentru ce? Pentru că ai bani străini. Căci ceea ce ai este un bun încredinţat. De-ar fi numai bun încredinţat, şi nu adaos de pedeapsă! Văzând dar bogatul pe Lazăr, zice: Părinte Avraame, miluieşte-mă! Cuvinte de om sărman, de parazit, de sărac! Părinte Avraame, miluieşte-mă!

– Ce vrei?

– Trimite pe Lazăr!

– Cere acum să i se trimită spre mântuire pe acela pe care de mii de ori l-a trecut cu vederea, pe care nici n-a voit să-l vadă.

– Trimite pe Lazăr!

– Dar unde-s paharnicii tăi? Unde-s covoarele tale? Unde-s paraziţii? Unde-s linguşitorii? Unde-i luxul? Unde-i mândria? Unde-i aurul cel îngropat? Unde sunt hainele pe care le rod moliile? Unde-i argintul cel preţuit de tine? Unde-s fastul şi desfătarea? Frunze au fost! A venit iarna şi toate s-au uscat! Au fost un vis! Când s-a făcut ziuă, a dispărut visul! Au fost umbră! A venit adevărul şi a plecat umbra!

– Trimite pe Lazăr!

– Dar pentru ce bogatul n-a văzut pe alt drept? Pentru ce n-a văzut pe Noe, sau pe Iacov, sau pe Lot, sau pe Isaac, ci pe Avraam? Pentru ce?

– Pentru că Avraam era iubitor de străini şi primea în cortul său pe călători. Aşadar iubirea de străini a lui Avraam a ajuns un acuzator mai puternic al neomeniei bogatului.

– Trimite pe Lazăr! Când auzim aceste cuvinte, iubiţilor, să ne temem ca nu cumva şi noi să vedem săraci şi să-i trecem cu vederea, ca nu cumva în loc de Lazăr să avem atunci mulţi acuzatori. Trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, că mă pârjolesc! Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura . M-ai dat fărâmituri? Nu primeşti o picătură de apă! Trimite pe Lazăr ca să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, că mă pârjolesc!

– Ce i-a răspuns Avraam?

– Fiule, ai luat cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum acesta aici se mângâie, iar tu te chinuieşti! Iarăşi aici n-a spus: „Ai primit”, ci „Ai luat”. Fiecare din aceste două cuvinte are alt înţeles. Am spus de multe ori dragostei voastre că trebuie cercetate şi silabele cuvintelor Scripturii: Cercetaţi Scripturile!, spune Domnul. O iotă sau o cirtă deşteaptă adeseori gânduri. Şi ca să vezi că adaosul unei litere dă alt înţeles unui cuvânt, iată ca pildă acest patriarh, Avraam. El mai înainte se numea Avram. Şi i-a zis Dumnezeu: Şi nu se va mai chema numele tău Avram, ci Avraam . Adăugând litera a, l-a făcut tată a mai multor neamuri. Iată dar că adaosul unei litere a arătat că va avea mulţi urmaşi. Să nu treci deci în grabă pe lângă astfel de lucruri. Avraam n-a spus: „Ai primit cele bune ale tale”, ci: „Ai luat”. Iar cel ce ia, ia ce i se datorează. Fii cu luare-aminte la cele ce spun! Altceva este a primi, şi altceva este a lua. Iei ceea ce ai, dar adeseori primeşti ceea ce nu ai. Ai luat cele bune ale tale, şi Lazăr, cele rele! Iată că şi bogatul a luat cele bune ale lui, iar Lazăr pe cele rele. Toate acestea le spun despre cei care sunt pedepsiţi aici, şi nu sunt pedepsiţi pe lumea cealaltă, şi despre cei ce se desfată aici, şi sunt pedepsiţi dincolo. Fii cu luare-aminte dar la ce am să spun! Ai luat cele bune ale tale, şi Lazăr, cele rele! Cele datorate, cele ce se cuveneau. Fiţi cu băgare de seamă la cele ce urmează, îngăduiţi-mi să-mi ţes pânza. Dar nu vă tulburaţi de la început, ci când vă grăiesc în felul acesta, aşteptaţi dezlegarea. Vreau să vă fac pătrunzători, să nu citiţi pe deasupra dumnezeieştile Scripturi, ci să coborâţi în adâncul lor, adânc fără de furtună, adânc cu mai multă siguranţă decât vremea senină. Cu cât cobori mai în adânc, cu atât găseşti mai multă siguranţă. Nu este acolo furie fără rânduială a apelor, ci aşezare bine rânduită de gânduri: Ai luat cele bune ale tale, şi Lazăr, cele rele, iar acum acesta se mângâie, iar tu te chinuieşti! O mare dificultate stă în faţa noastră. Am spus că cel ce ia, ia ceea ce i se datorează. Dar dacă Lazăr era drept, cum şi era, şi aceasta au arătat-o sânul lui Avraam, cununa, premiile, odihna, desfătarea, stăruinţa şi răbdarea lui, iar dacă bogatul era păcătos, cu totul stricat, neomenos, dedat petrecerilor şi beţiei, dacă întindea mese sibaritice şi trăia în o aşa de mare desfrânare, atunci pentru ce spune Avraam: Ai luat? I se datora ceva lui, un om bogat, desfrânat şi neomenos? Ce i se datora? Pentru ce n-a spus „Ai primit”, ci „Ai luat” ?

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ