Criogenia – este posibil să congelăm ființe vii?

0
293

criogenia 2Înainte de a-i preocupa pe medici și experimentatori, problema s-a formulat în literatură – evident, în cea comercială, de aventuri pe teme insolite. Prioritatea resuscitării unui personaj congelat i s-a acordat o vreme francezului Louis Boussenard, care, între numeroasele sale romane picarești, are și vreo două dovedit SF, inclusiv cel ce ne interesează pentru subiectul hibernării artificiale: Zece mii de ani într-un bloc de gheață (1889).

Boussenard n-a fost deloc „prizat” de britanici și americani, din cauza „copitelor” naționaliste date frecvent spiritului anglo-saxon, și îmi închipui că aceia s-au bucurat să-i poată spulbera prioritatea în domeniul ficțiunilor criogenice, descoperind la unul de-al lor, W. Clark Russel, romanul Piratul înghețat, scris cu doi ani mai devreme: în 1887. Istoricii problemei merg și mai mult în urmă, găsind-o formulată într-o scrisoare din 1773 a lui Benjamin Franklin, unde eminentul savant deplângea faptul că îi fusese dat să trăiască într-un secol al „copilăriei științelor” și că n-avea șansa ca, păstrându-i-se și resuscitându-i-se ulterior corpul, să cunoască America de peste o sută de ani.

Ideea a avansat dinspre ficțiunea literară spre laboratoarele științifice abia în deceniul al șaptelea din secolul trecut, prin contribuția a doi americani, Robert Ettinger și Evan Cooper. Independent unul de celălalt, aceștia și-au scris cărțile privitoare la prezervarea corpurilor prin congelare în jurul anului 1962. Profesor la un colegiu din Michigan, Ettinger și-a intitulat-o pe a sa Perspectiva imortalității, exprimându-și acolo convingerea că, în cazul congelării unor persoane decedate de boli incurabile, tehnici medicale încă inexistente azi, dar previzibile în viitor, le vor putea resuscita, făcând astfel moartea reversibilă. Cooper și-a formulat titlul oarecum asemănător: Imortalitatea (din punct de vedere fizic, științific și al actualității curente). O neșansă a făcut ca aceste cărți să poată fi publicate doar în ediții private, minuscule ca tiraj, încât era exclus ca ideile cuprinse în ele să beneficieze de o răspândire largă și rapidă. În schimb, o șansă, de data asta pentru Robert Ettinger, a fost faptul că doi autori SF de frunte, Isaac Asimov și Frederick Pohl, i-au recomandat lucrarea pentru reeditare la importanta editură Doubleday, unde ediția a doua a și apărut în 1964, însoțită de o publicitate adecvată. În felul acesta, autorul a ajuns să fie creditat ca întemeietor al crionicii, în ciuda faptului că scrierea lui Cooper pare să fi fost publicată (sub pseudonim) cu ceva mai devreme. Evan Cooper și-a luat totuși revanșa prin activitățile sale practice, fondând așa-numita Life Extension Society și fiind recunoscut ca organizator al mișcării crionice.

Subiectul s-a dovedit a fi destul de provocator pentru imaginația populară încât în jurul lui să apară și o efervescentă activitate științifică specializată. În câteva decenii, societățile interesate de dezvoltarea teoretică a crionicii și de lansarea ei în practică au răsărit precum ciupercile. În 1967, Robert Ettinger și alți câțiva au pus bazele unei firme numite Societatea Crionică din Michigan, reprofilată zece ani mai târziu în Asociația Crionică, spre a-și arăta astfel disponibilitatea de a acționa și dincolo de granițele statului respectiv, pentru ca după un alt decenii să-și ia numele de Societate Imortalistă. Această organizație susține cercetările și practicile unui Institut de Crionică, fondat în 1976 tot de grupul lui Ettinger și ajuns la mijlocul anului 2011 la aproape o mie de membri, dintre care jumătate cu contracte de bioprezervare după moartea lor legală. Peste o sută de oameni și aproape tot atâtea animale de companie și-au găsit deja sălaș în containerele cu azot lichid ale Institutului. Inițiată în 1972 ca societate pentru hipotermie avansată, Fundația Alcor (Alcor Life Extension Foundation), cu influență în special în California și Arizona, a ajuns și ea la aproape o mie de membri, la 106 „crioprezervați” (dintre care 73 sub formă de „neuropacienți”, ceea ce înseamnă că li s-a congelat doar creierul) și, de asemenea, animale de companie pe care firma le supune procedurilor sale de păstrare pentru o înviere ulterioară, dar numai cu condiția ca și stăpânii lor să semneze contracte de tratament hipotermic. Evident, și dacă funcționează ca firme lucrative, și dacă au statut de societăți non-profit, serviciile lor costă, iar doritorii de nemurire prin aceste tehnici e cazul să-și pregătească din timp buzunarele.

Cea mai veche firmă lucrativă din domeniu, încă activă, este Societatea Americană de Crionică, lansată pe coasta californiană de o echipă cu renume în zonă, Dr. M. Coleman Harris și Dr. Grace Talbot. În decursul anilor, Societatea n-a refuzat colaborări avantajoase cu firme mai mici, precum Trans Time și CryoVita, unde s-au elaborat tehnici de inducere a hipotermiei aplicabile imediat după pronunțarea decesului unui pacient, ceea ce contribuie la executarea corectă a procedurilor crionice. Alte companii de același profil s-au numit CryoSpan, CryoCare Foundation, CryoCare Equipment Corporation, BioTransport, BioPreservation, Soma, Kryos sau Suspended Animation. Doctorul Michael D. West din conducerea firmei californiene BioTime – care, cum am văzut deja, își are principala preocupare legată de gerontologia moleculară – nu s-a ferit de studiul animației suspendate prin tehnologii ale temperaturilor joase, iar un specialist în domeniul nanotehnologiei moleculare, precum inginerul Eric Drexler de la MIT includea un capitol privitor la aplicațiile crionicii în cartea sa din 1986, Mașinile Creației, făcându-i pe cei de la Societatea Americană de Crionică să jubileze la gândul unei noi perspective pentru domeniul lor.

Crionica se declară fără ezitare știință: o „știință care utilizează tehnologia temperaturilor extrem de scăzute pentru a păstra și restaura viața umană”. Poate că definiția asta plină de promisiuni e un pic prea pretențioasă și ușor inexactă, deoarece prezervarea se referă deocamdată doar la corpuri părăsite de viață, iar restaurarea rămâne o realitate ipotetică, lăsată în mod deliberat pe seama secolelor viitoare. Adepții și practicanții acestui mod special de câștigare a nemuririi știu foarte bine că scopurile și tehnicile lor s-au lovit de la bun început de neîncrederea populară și de scepticismul mentalității științifice. Prin urmare, nu e de mirare că organizații precum Societatea Imortalistă sau Societatea Crionică depun mari eforturi pentru a răsturna această prejudecată și a impune dezvoltarea crionicii drept o tehnologie medicală serioasă, de ultimă oră.

Clienții depozitării criogenice pe termen lung nu sunt doar americani, ci și din alte regiuni ale globului, bunăoară Australia. Corpurile lor se păstrează în niște recipiente de tip termos, umplute cu azot lichid și denumite „criostate”. Întreținerea azotului lichid din criostate costă și ea, dar unele instituții crionice au reușit să coboare taxa aceasta la 100 de dolari pe an pentru un „crioprezervat”. Societatea Imortalistă apare în statutele ei ca organizație caritabilă, însă caritatea nu merge până la a finanța pe o durată infinită cheltuielile pretinse de tehnologiile speciale pe care le-a pus la dispoziția doritorilor. Se cunosc și cazuri de clienți al căror statut de „corp întreg congelat” a trebuit schimbat cu cel de „crioprezervare neurală”. Altfel zis, beneficiar al serviciilor criostatului a rămas doar creierul, iar uneori n-a mai rămas nimic, familia fiind nevoită să-și retragă, din lipsă de fonduri, antecesorul legănat cândva în visul nemuririi.

Criogenia 3Problema „păstrării vieții” în persoana crioprezervată rămâne mereu un lucru foarte delicat. Întâi, pentru că legile americane interzic declanșarea procedurilor crionice înainte de constatarea efectivă a morții clinice în viitorul candidat la facilitățile criostatului. În caz contrar, chiar când e vorba de canceroși în faza terminală sau bolnavi de Sida, aplicarea tehnicii azotului lichid se consideră fie direct crimă, fie suicid asistat și se condamnă în consecință. De aici se poate trage o concluzie foarte logică: obiectul criogeniei umane este un cadavru din care viața s-a scurs în chip natural, la apariția semnelor ce exprimă în medicina legală noțiunea de moarte clinică. Însă crionica vede moartea ca pe un proces ce poate fi oprit în minutele sau chiar orele ce urmează morții clinice. Interpretările se complică și cu concursul dezbaterilor etico-filozofice stârnite de subiect, chiar în jurnale medicale de incontestabilă credibilitate, și unde s-a formulat ideea că actualele criterii medicale nu pot certifica moartea reală a unui pacient. Așa-numita moarte clinică, declarată după ce inima se oprește iar procedeele de resuscitare nu mai dau rezultat, ar reprezenta în fond o formă de eutanasie, pacientul fiind abandonat astfel morții ireversibile. Moartea veritabilă ar apărea doar la „moartea informației”, cu alte cuvinte prin distrugerea creierului în așa măsură încât informația originală existentă în el să nu mai poată fi recuperată cu niciun chip.

Până să se limpezească toate aceste lucruri discutabile, crionica ține seama de moartea clinică a pacientului și se străduiește să intervină cu procedurile sale speciale imediat după ce s-a constatat oprirea inimii lui. Ceea ce scriu ficțiunile literare: că individul îngheață accidental prin Arctica și este trezit pur și simplu la viață după zeci, sute sau mii de ani, n-are nicio valoare din punctul de vedere al crioprezervării, fiindcă simpla înghețare naturală duce la apariția cristalelor de gheață în întreg corpul uman. Ele produc distrugerea creierului și a vaselor sangvine, spulberând din start speranța unei reușite resuscitări ulterioare. Cât n-a intrat încă în rigiditatea morții, corpul trebuie infuzat cu o soluție crioprotectoare menită să împiedice înghețarea sângelui și a celulelor. În acest scop, societățile crionice și-au organizat echipe de paramedici care acționează prompt la orice chemare, dispuse să vegheze la căpătâiul muribundului care a semnat un contract de crioprezervare și să intervină la momentul cuvenit procedurii descrise mai sus, menținând circulația sângelui spre creier și organele interne și, totodată, pompând în vene perfuzia cu glicerol.

Glicerolul sau glicerina își are rolul său în prevenirea formării de gheață și se folosește în industria alimentară, unde, ca aditiv, este cunoscut sub indicativul E422. Nu știu dacă soluția utilizată pentru păstrarea hipotermică a corpurilor este aceeași, fiindcă firmele specializate în crionică își au secretele lor. Asta în ciuda faptului că uneori mai și colaborează între ele la nivel de specialiști în cercetare, cum s-a întâmplat în perioada 2000-2007, când americanii l-au angajat pe Iuri Piciughin ca să-și perfecționeze la ei metoda proprie, numită vitrificare. Aceasta presupune o răcire și solidificare a corpurilor fără o înghețare efectivă, extinzând performanțele arătate de glicerol spre un prag de înghețare mult inferior. De la experiențele pe șoareci și câini, vitrificarea s-a aplicat prin 2005 și pe creierul uman (denumită, în consecință, neurovitrificare), necesitând însă în continuare cercetări spre a putea fi utilizată și la prezervarea, prin această metodă, a corpului întreg.

Aventura crionică are, prin urmare, aspecte pasionante în contextul muncii științifice pe care o generează, dar și în cel al prezenței sale insolite într-un mediu social oferit de civilizația noastră actuală. Întrucât subiectul este sensibil și atinge în publicul american corzi sentimentale, etice și religioase, n-au lipsit din această aventură nici diverse scandaluri menite să țină ocupate paginile ziarelor și televiziunile. Au existat accidente produse din cauza neglijenței sau a nepriceperii, într-o fază mai veche a crioprezervării, când rezultatele vizibil compromise în câteva cazuri au condus la mutarea discretă a unora dintre cei ce speraseră cu ardoare retrezirea la viață, direct în cimitir. Au fost și situații când scandalurile le-au provocat foști angajați concediați și dornici de răzbunare. Ei s-au grăbit să alimenteze presa cu informații și răstălmăciri jenante pentru firmele crionice. În urma unui asemenea incident, bunăoară, nu doar fundația Alcor Life Extension, învinuită de manipulare greșită a unui caz de crioprezervare, ci și Institutul Crionic, neimplicat direct în problemă, dar bine tăbăcit de morișca ziarelor stârnite, s-au văzut confruntate cu cereri insistente de suspendare a activității. Asemenea atacuri n-au rămas fără urmări grave, măcar prin faptul că, în statul Michigan, autoritățile au ridicat temporar licența Institutului, permițându-i să efectueze în continuare doar activități în regim de cimitir.

ice-cube-16Unul dintre cazurile controversate s-a numit Dora Kent, după numele pacientei despre care procurorul din Riversdale, California, a susținut la proces că fusese ucisă cu barbiturice la firma Alcor spre a i se preleva capul pentru neuroprezervare. În final, procuratura a bătut în retragere, sub motiv că fusese greșit informată, iar fundația a câștigat două procese consecutive pentru reținere ilegală. Un caz și mai încâlcit prin implicațiile sale este al vedetei de baseball Ted Williams, ajuns, după moarte, inclusiv în disputa acerbă a familiei, în sensul că doi dintre copiii săi, John Henry și Claudia, îmbrățișaseră în fața legii varianta crioconservării voluntare, în vreme ce alți doi, o fiică vitregă și primul născut, Bobby-Jo Ferrell, susțineau că dorința ultimă a tatălui lor ar fi fost crematoriul și nu azotul lichid. Evident, revistele au făcut prin 2003 destulă vâlvă în jurul acestei dispute, lucrurile complicându-se și cu dezvăluirea altui fost angajat la Alcor (caz deja tipic) privitoare la manipularea greșită a capului conservat al lui Williams. În acesta s-ar fi ivit două perforații suspecte, dispărând în schimb niște mostre de ADN, întrucât John Henry, înainte de a muri și el de leucemie, ca să fie depozitat tot la Alcor, ar fi vrut să le vândă vreunui interesat de asemenea material exotic. Și măcar de s-ar fi terminat totul aici! Au mai apărut în procese înregistrări magnetice care să dovedească faptul că, asemeni Dorei Kent, și altor pacienți li s-a grăbit în mod deliberat moartea prin injecții cu droguri paralizante. Din asemenea înfruntări judiciare cu mare trecere în societatea americană nu se mai știe exact dacă ajung să câștige procesomanii, sau dimpotrivă, organizațiile atacate, prin publicitatea care li se face.

Dincolo de toate aceste manevre din jurul mișcării crionice, rămâne realitatea că peste 220 de persoane se află astăzi într-o presupusă animație suspendată. Iar dacă trecem peste opiniile răuvoitoare, care văd în criostate sicrie de lux și în depozitele care le adună laolaltă niște cimitire de tip nou, atunci nu mai avem altceva de făcut decât să așteptăm cu răbdare verdictul viitorului. Mai rămâne de văzut și cât de încântat va fi viitorul acela, imprevizibil deocamdată, să recupereze și să reînvie mumiile conservate pe care le trimitem astăzi spre el.

Sursa: stiintasitehnica.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ