Creaţia întreagă este ca o carte deschisă din care poţi învăţa multe lecţii

0
337

natura,,Mântuitorul lumii Domnul nostru Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor Săi să privească lumea dimprejurul lor şi să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Şi noi putem vedea astăzi, în izbucnirea furtunilor, în păsările cerului şi în florile câmpului, semne ce descoperă prezenţa şi scopurile lui Dumnezeu.’’ (Pr. Petru Munteanu)

Zidirea întreagă a lui Dumnezeu a fost creată pentru noi, oamenii, cu dărnicie şi multă iubire, dar ca să vedem frumuseţea acestei zidiri, ca să cunoaştem rostul fiecărei zidiri, al fiecărei vieţuitoare, ca să trăim în armonie cu întreaga zidire, trebuie să iubim această creaţie, trebuie să învăţăm limbajul iubirii, ca să putem descifra semnele înţelegerii acesteia. Trebuie să nu considerăm o zidire mai importantă decât alta, mai frumoasă sau mai urâtă decât alta, trebuie să conştientizăm că e minunată toată zidirea lui Dumnezeu şi toate cu înţepciune le-a creat.

Trebuie să învăţăm de la fiecare zidire câte o lecţie sau mai multe lecţii de viaţă, fiindcă de aceea a zis Sfântul Vasile cel Mare, că şi o singură buruiană, multă cunoştinţă de Dumnezeu pe noi ne învaţă.

Să învăţăm de la soare, că aşa cum el ne învăluie în lumină şi căldură şi pe cei credincioşi şi pe cei păcătoşi, şi noi oamenii trebuie să ne iubim unii pe alţii, să ne iubim ca fraţii, cu o iubire necondiţionată, cu o iubire puternică şi curată care să ne ajute să avem sufletul luminos şi plin de căldura compasiunii, bunătăţii, blândeţii şi sensibilităţii.

Să învăţăm de la cer, că aşa cum e el uneori albastru şi senin, fără niciun nor şi apoi deodată devine întunecat, plin de nori ameninţători şi de fulgere de foc, că şi în viaţa noastră nu putem să avem numai bucurii şi realizări frumoase, că nu putem să avem o viaţă mereu roz, fără nicio încercare şi ispită. Trebuie să învăţăm de la cer, că aceste necazuri pot apărea din senin, pot apărea fără nicio atenţionare şi putem fi surprinşi uneori foarte dur de norii greutăţilor şi patimilor noastre, dacă nu priveghem mereu să nu cădem în ispite şi să nu devenim sclavii celui rău.

Să învăţăm de la stele să ţinem mereu aprinsă candela credinţei, iubirii şi nădejdii pe cerul sufletelor noastre şi să nu lăsăm visurile noastre frumoase şi de folos să se transforme în stele căzătoare, să luptăm pentru împlinirea lor, pentru ca ele sa lumineze şi mai puternic cerul sufletului nostru.

Să învăţăm de la furtună după care întotdeauna apare soarele mai strălucitor pe cer, că orice încercare a vieţii noastre poate fi înlăturată cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să învăţăm că încercările vieţii îşi au rostul lor, că ele ne călesc şi ne apropie de Bunul Dumnezeu, că ele ne testează credinţa şi iubirea faţă de Acesta, să învăţăm că tot răul e spre bine, să învăţăm că dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu şi nădăjduim la mila şi purtarea lui de grijă vom alunga orice furtună din viaţa noastră, cu soarele iubirii, cu soarele milostivirii lui Dumnezeu.

Să învăţăm de la ape să avem în viaţă un drum statornic, să ne alegem calea cea bună care duce spre Acasă, care duce spre Cer, să învăţăm să nu ne întoarcem de pe drumul mântuirii, indiferent de stâncile greutăţilor care ne blochează calea.

Să învăţăm de la munţii falnici care arată măreţia lui Dumnezeu să vorbim şi noi cu curaj şi iubire despre măreţia lui Dumnezeu, să mărturisim tuturor că Dumnezeu este Veşnic, Atotputernic şi Preaînalt. Să învăţăm de la stâncile munţilor să fim neclintiţi în necazuri şi nevoi, să învăţăm de la stânci să fim puternici în faţa tuturor obstacolelor vieţii, să învăţăm de la stânci să fim neclintiţi în credinţa noastră cea sănătoasă în spaţiul Învierii lui Hristos.

Să învăţăm de la pietre că şi tăcerea îşi are rostul ei, să învăţăm să fim smeriţi în faţa nedreptăţilor şi răutăţilor semenilor noştri aşa cum se lasă pietrele călcate în picioare, aşa cum se lasă măcinate de ape şi furtuni. Să învăţăm că omul călit de suferinţe, omul al cărui suflet a fost măcinat de dureri, umilinţe, neputinţe, nedreptăţi, omul care a ajuns să fie smerit, pune început bun în viaţa sa, devine mai puternic, mai credincios, mai iubitor de Dumnezeu şi semeni, mai virtuos, mai înţelept, cu multe lecţii de viaţă învăţate şi însuşite.

Să învăţăm de la păsările cerului cum grijeşte Tatăl Ceresc de ele. Niciun fel de păsări nu strâng mâncare şi totuşi ele îşi au zilnic hrana lor, atât vara, cât şi iarna, să învăţăm de la păsările cerului  că orice clipă, orice zi din viaţa noastră este o minune, să trăim fiecare zi cu linişte şi pace în suflete, să trăim ziua de azi cu bucurie şi să nu ne neliniştim inimile din cauza grijii zilei de mâine, să avem nădejde că Bunul Dumnezeu ne poartă mereu de grijă, că ne ajută să avem mereu pe masă pâinea cea de toate zilele. De la păsările cântătoare ce îşi înalţă minunatele triluri spre cer, să învăţăm că mereu trebuie să îl slavoslovim pe Bunul Dumnezeu, că mereu trebuie să ne cinstim Creatorul nostru şi să fim prezenţi în fiecare zi în biserică, lăudând pe Domnul. Tot de la păsări să învăţăm că suntem liberi în a lua decizii în viaţa noastră, să învăţăm că ne putem înălţa pe aripile rugăciunii sincere şi curate la cer, că ne putem ridica din orice păcat prin rugăciune şi pocăinţă.

Să învăţăm de la lupoaica care îşi iubeşte toţi puii şi îi îngrijeşte cu dragoste, fără deosebire, care îi apără cu preţul vieţii ei dacă e nevoie, care.nu se plânge că are mai mulţi pui şi nu are cu ce să-i  hrănească, că trebuie să ne dorim să fim părinţi, să învăţăm să nu punem pe primul plan cariera, frumuseţea, să nu găsim motive că nu avem ce le oferi copiilor, că nu are cine avea grijă de ei, să ne dorim să aducem viaţă pe pământ, fiindcă copiii aduc bucurie, fiindcă copii aduc speranţă, fiindcă copiii aduc candoare şi puritate, fiindcă Hristos iubeşte copiii.

Să învăţăm de la albine aşa cum spunea foarte frumos într-o poezie Vasile Militaru: să pornim la muncă sfântă, cum pornesc albinele, să putem umple ca şi ele fagurii cu binele.

Să învăţăm de la furnici că munca înnobilează omul, că lenea e foarte neplăcută Domnului, să învăţăm că deşi de multe ori părem fragili şi lipsiţi de putere pentru a ne putea duce pe umeri Crucea spirituală, cu ajutorul Bunului Dumnezeu care nu ne dă niciodată să purtăm o cruce mai grea decât o putem duce, reuşim să ne căram toate poverile.

Să învăţăm de la smochin să nu avem o  credinţă uscată şi neroditoare fiindcă credinţa fără fapte e o credinţă moartă.

Să învăţăm de la măslini că trebuie să avem o credinţă vie, lucrătoare, o credinţă roditoare în virtuţi şi fapte ale iubirii de Dumnezeu şi semeni.

Să învăţăm de la la copacii tineri cu scoarţa netedă şi de la arborii seculari cu scoarţa groasă şi crestată, că timpul este neiertător cu noi şi cu toţii îmbătrânim, să învăţăm să ne folosim timpul cu folos, să îmbătrânim frumos şi să conştientizăm că viaţa pe acest pământ e trecătoare, să învăţăm că bogăţia noastră constă în bogăţia sufletului nostru, şi nu în bogăţiile lumii consumeriste şi pline de tentaţii materiale, în care trăim.

Să învăţăm de la câmpul plin de flori care cade pradă coaselor nemiloase că nu suntem nemuritori, că moartea ne poate da târcoale în orice moment,  fiindcă ,,omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului’’să medităm la pilda celor zece fecioare şi să încercăm să fim pregătiţi în orice clipă de întâlnirea cu Mirele Hristos

Să învăţăm de la floare care e ceva unic, că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta, să învăţăm de la flori gingăşia şi frumuseţea, să învăţăm să răspândim în jurul nostru zâmbete şi mireasma iubirii, bucuriei, armoniei, mireasma  duhovnicească. Să învăţăm de la florile de câmp smerenia, modestia, simplitatea şi să deprindem răbdarea şi puterea de a învinge toate vitregiile vieţii.

Să învăţăm de la frumuseţea copleşitoare a naturii, că frumuseţile Raiului sunt şi mai minunate, şi de aceea trebuie să purtăm mereu un război duhovnicesc cu patimile noastre, pentru a reuşi să fim învingători în lupta cu răul din noi şi din afara noastră, pentru a ne putea învrednici de frumuseţea dumnezeiască a Raiului pe care cuvintele sunt prea sărace să o descrie.

Şi câte alte lecţii nu putem învăţa noi, oamenii, de la întreaga zidire a lui Dumnezeu! De la câine putem învăţa lecţia prieteniei adevărate, de la porumbel lecţia păcii, de la miel lecţia blândeţii, de la şarpe lecţia înţelepciunii, ş.a.

Dumnezeul nostru, Creatorul nostru, Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, a creat toată zidirea Sa, cu multă înţelepciune spre folosul şi învăţătura noastră. Fiecare zidire îşi are rostul ei pe pămât şi de la fiecare avem ce învăţa, fiindcă Creaţia întreagă este ca o carte deschisă din care poţi învăţa multe lecţii

Cristina Toma

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ