O frunză de aur din coroana lui Napoleon, vândută la un preţ record

0
39

Napoleon reprezintă un personaj istoric irezistibil pentru colecționari. Astfel, orice bun al conducătorului francez devine o mai mică sau mai mare comoară, râvnită de foarte mulți, dar pe care nu muți și-o permit.

Astfel, după un bicorn vândut pentru o sumă de peste 1,8 milioane de euro în 2014, o frunză de aur din coroana lui Napoleon I a fost vândută în 2017 cu 625.000 euro.

Fragila frunză de laur din aur, de doar zece grame greutate, are 9,2 cm lungime şi 2,5 cm lățime.

Frunza de aur, parte din coroana lui Napoleon Bonaparte de la încoronarea sa din 1804, a fost vândută, potrivit casei de licitaţii Osenat, unui cumpărător de altă naționalitate decât cea franceză. Din motive lesne de înțeles, identitatea acestuia nu a fost dezvăluită.

Frunza de laur, o realizare remarcabilă, a fost „păstrată de descendenții celor care au creat-o până acum”, a anunțat casa de licitaţii.

Coroana de aur din care provine această frunză şi care este purtată de împărat în „Încoronarea lui Napoleon” – celebra pictură a lui David – a fost considerată prea grea de către monarhul francez. Atunci bijutierul, Martin Guillaume Biennais, a scos din coroană șase frunze mari pe care le-a dăruit fiecăreia dintre fiicele sale. Frunza care s-a vândut la licitaţia de la Fontainebleau este doar una dintre ele.

Ana Grama