”Copile, viața aici pe pământ este o luptă a trupului și a minții”

0
59

parintele-tadei– Spuneţi-mi, părinte stareț, de ce, în ciuda iubirii pe care o avem pentru Domnul și pentru o viață virtuoasă, ne împotrivim totuși voii Sale?

– Copile, viața aici pe pământ este o luptă a trupului și a minții. Războiul este mai întâi al gândurilor, iar când nu mai putem lupta cu gândurile, atunci ne războim între noi. Suntem într-o stare așa de rea, aici pe pământ – și credem că ne luptăm pentru credință. Noi, ca persoane, nu putem face nimic pentru credință, ci numai dacă ne unim.

Aceasta este puterea și tăria. Suntem datori să ne luptăm, căci suntem copii ai unor părinți căzuți, iar vrăjmașii noștri, puterile gânditoare, necontenit ne abat de la calea cea dreaptă. Vrăjmașul îi învață pe copii de mici să se împotrivească părinților. Știe bine vrăjmașul că, de se împotrivesc copiii încă de mici, cu ușurință îi va îndruma în întreaga lor viață și vor fi ai lui. Nu cu multă vreme în urmă, au venit la mine niște părinți cu fiica lor de zece, cel mult doisprezece ani. Îi cer copilei să-mi spună ce se întâmplă cu ea, iar ea îmi spune: „Îi iubesc pe tatăl și pe mama mea, căci și ei mă iubesc mult. Îi iubesc foarte mult, dar nu știu de ce îmi vine neîncetat în minte gândul să mă împotrivesc mamei și tatălui, să nu ascult de ei, cu toate că nu vreau să fac asta. Eu vreau să ascult și de mama și de tata, dar nu am pace.”

Vedeți cum lucrează duhurile de sub cer?! Pentru aceea, neîncetat ne luptăm să ne întărim credința, și puterile din văzduhuri necurmat ne tulbură gândurile.

Vreme de doisprezece ani, un pustnic a fost muncit de gândul că nu este Dumnezeu. Nevoitor în singurătate, el a fost iarăși chinuit de un astfel de gând. Și doisprezece ani întregi s-a luptat cu duhurile, dar Domnul știa că este spre folosul lui să îngăduie a se abate așa ceva asupra lui, iar gândurile să-l năpădească zi și noapte.

Din pricina tuturor acestor lucruri este luptă și război între bine și rău. Noi dorim să fim buni, dar duhurile din văzduhuri nu vor să avem nici măcar o însușire bună, ci numai însușiri rele… Iată, de aceea ne luptăm… Noi nu ne putem lupta de unii singuri… Dumnezeu este Voievodul nostru, Ocrotitorul nostru, căci de unii singuri putem doar să căutăm sincer ajutor de la Domnul, și Domnul ne va ajuta.

Odată, când eram greu bolnav, mi se arătă Mântuitorul care îmi spuse să mă închin Preasfintei Sale Maici, căci ea este Apărătoare și Ocrotitoare a monahilor. De aceea trebuie să luptăm, pentru aceasta purtăm războiul gândurilor. Războiul gândurilor noastre nu este în trup și sânge, ci cu duhurile din văzduhuri. Sfântul Apostol Pavel spune: „Lupta cea bună m-am luptat, credința am păzit.” /II Tit 4:7/ Pentru aceasta, trebuie neîncetat să ne închinăm Domnului și Preasfintei Sale Maici. Trebuie să ne rugăm Domnului ca să ne învrednicească a-L iubi și noi pe El așa cum îngerii și sfinții au iubit-o pe Preasfânta Maică. Pentru că Domnul este puternic și tare, și ne ajută să facem astfel. El dorește să fim așa și să rămânem în vecii vecilor și prin toate veacurile, întru veșnicie, în dragostea și îmbrățișarea Sa. De aceea și ție îți doresc, suflete, să te rogi Lui, Domnului, să te învrednicească a-l iubi tot atât de puternic precum Îl iubesc Preasfânta Maică, îngerii și sfinții. Atunci vei simți pace și liniște în inimă, căci îți vei închina inima aceluia Care este fără de sfârșit, Care își poate împărți dragostea fără de hotar, pacea Sa nesfârșită.

 ”Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața”, Starețul Tadei

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ