Condimentele sunt alimente şi medicamente în acelaşi timp (I)

0
48

media_142245319246958500Aromele lor sunt multiple. Aceste condimente (cărora li se mai spune şi mirodenii) fac din cea mai plicticoasă mâncare o delicatesă irezistibilă; în plus, fac mai uşor de digerat tot ceea ce este indigest şi calmează totodată durerile. Şi apoi, un fapt aproape de necrezut, chiar şi viaţa noastră afectivă profită de pe urma puterii vindecătoare a aromelor lor naturale. Mipocrate nu mai contenea să laude minunile ce se află. în condimente, mai ales virtuţile piperului, şi ale scorţişoarei. Cu mult înaintea lui, cam în jurul anului 3000 î.Hr, legendarul Shen Nungascris cea dintâi carte despre tratamentele cu plante condimentare. Terapia cu mirodenii s-a dezvoltat apoi, ajungând la o înflorire fără precedent, în vechea Indie, de unde treptat s-a răspândit în toate ţările lumii. Ȋntr-o vreme au fost date uitării, dar acum sunt din ce în ce mai mult redescoperite ca aromei, ca aliment şi ca medicament.

Busuiocul (OCIMUM BASIUCUM)

Este o plantă erbacee cu tulpină uşor păroasă, înaltă de 20-60 cm, cu flori mici, delicate, albe sau rozii, cu miros atrăgător şi foarte plăcut, înfloreşte din luna iulie până în septembrie. în scopuri medicinale se folosesc părţile aeriene ale plantei formate din tulpini şi ramuri tinere. Se pot obţine până la 3 recolte pe vară. Conţine: ulei volatil, saponozide, triterpenice, tanoizi. Uleiul volatil este bogat în estrargol şi linalol. Este aromatizant, calmant al colicilor intestinale, absoarbe gazele, galactogog, reduce stările de vomă. Se administrează în colici intestinale, balonări intestinale, vomă, gripă, bronşite acute şi cronice, cefalee, ulcere gastrice, infecţii urinare, anorexie, diaree, colită de fermentaţie. Uleiul volatil are proprietăţi antimicrobiene şi antifungice. Sub formă de infuzie, o linguriţă la 200 ml de apă, se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale. Este indicat în colici intestinale, balonări, bronşite acute sau cronice. In colitele de fermentaţie ceaiul se bea neîndulcit. In bucătăriafărăfocse folosesc frunzele şi vârfurile tinere, în diferite preparate, pentru aroma lui plăcută. Iarna se foloseşte sub formă de pulbere care se prepară numai pentru 7 zile.

Ceapa (ALLIUM CEPA)

Este un aliment cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru virtuţile sale terapeutice, tonice şi antiinfecţioase. Ceapa este recomandată ca factor de sănătate şi longevitate. Exemplu avem pe grădinarii care consumă multă ceapă crudă şi ajung la cele mai înaintate vârste fără boli şi fără medicamente. Ȋn scopuri alimentare şi medicinale se foloseşte şi sucul şi frunzele verzi. Ceapa conţine numeroase oligoelemente (sodiu, potasiu, calciu, fosfor, iod, siliciu, carbon, clor), vitaminele A, B şi C, iar în cantităţi mai mici acizii fosforic şi acetic, uleiuri volatile, oxidaze şi alte enzime, glucochinină, substanţe naturale cu proprietăţi antiseptice. Ceapa este stimulent al sistemului nervos, hepatic şi renal, puternic diuretic, dizolvant şi eliminator al ureei şi al clorurilor, antiseptic şi antiinfecţios. Se comportă întocmai ca un antibiotic faţă de culturile de stafilococi; este echilibrant glandular, hipoglicemiant, antihelmintic, antisclerogen şi antitrombotic, vermifug, hipnotic uşor, afrodisiac, curativ al pieii şi al sistemului pilos, expectorant, antitusiv, emolient şi rezolutiv, sedativ, calmant. în uz intern ajută la retenţie hidrică şi clorosodică (edeme cardiace şi renale, pleurezie, ascită, oligurie), afecţiuni respiratorii, guturai, bronşită, astm, laringită, varice, tromboflebită, arterioscleroză, parazitoze intestinale, surmenaj fizic şi intelectual, astenie, prostatită, infecţii intestinale şi urinare, insomnii, litiază urică, gută, diabet, obezitate, gripă. Are acţiune sedativă şi diuretică. în uz extern este indicată în abcese, panariţiu, furunculoză, înţepături de viespe, degeraturi, crăpături, migrene, surditate, nevralgii dentare, negi, plăgi, ulcere, arsuri, ţiuituri. Este folosită şi pentru îndepărtarea ţânţarilor. Există un tratament pentru gripă care durează 15 zile şi anume: două cepe tăiate felii cât mai subţiri se pun la macerat timp de 6 ore în 500 ml de apă, se strecoară şi se bea câte un pahar înainte de mese şi unul înainte de culcare. Ȋn alimentaţie, ceapa crudă de orice soi este folosită zilnic tot timpul anului, mai cu seamă în bucătăria fără foc, pentru proprietăţile ei de stimulare a sistemului endocrin şi a capacităţii de apărare a organismului.

Cimbrul de cultură (SATUREA HORTENSIS)

Este un arbust stufos cu tulpini în patru muchii, de culoare verde-roşiatică, lemnos în partea inferioară, înalt până la 30 cm, cu flori mici de culoare violacee. Este o plantă adusă din ţările mediteraneene, înfloreşte în perioada de vară. în scopuri alimentare şi terapeutice se recoltează părţile aeriene nelignificate, atunci când planta este înflorită în proporţie de 75%, deoarece în această perioadă a dezvoltării sale ea conţine cantitatea maximă de ulei volatil. Se usucă identic cu cimbrişorul, în poduri bine aerisite, cu acoperiş de tablă, la adăpost de lumină. Conţine: ulei volatil bogat în timol, tanin, acid cafeic, flavonoide şi triterpenoide, un principiu amar. Are acţiune calmantă asupra tusei. Este coleretic, antihelmintic şi antiseptic. Ajută în tuse convulsivă, spastică şi astmatică, în anorexia anemicilor şi în dispepsii. Este tonic al vezicii biliare, ficatului şi intestinelor, combate durerile reumatice, migrenele şi oboseala. Se administrează sub formă de infuzii, 1-2 g la 100 ml de apă, din care se bea cel mult o cană (50-200 ml) pe zi, în mai multe reprize. Atenţie: o supradozare provoacă tulburări gastrointestinale, excitaţii nervoase urmate de depresii şi incoordonare motorie. în scop alimentar se pun mici rămurele la varză murată, gogonele, castraveţi, gogoşari. Ȋn „bucătăria fără foc” se foloseşte drept condiment sub formă de pulbere, pentru aroma lui plăcută.

Cimbrişorul de câmp (THYMUS VULGARIS)

Este un arbust de talie mică, cu tulpinile ascendente înalte de 5-30 cm, cu flori mici roşii-purpurii sau albe. Este foarte răspândit în flora spontană a ţării noastre. Ȋnfloreşte din luna mai până în septembrie. în scopuri terapeutice se recoltează planta întreagă (fără rădăcină) în perioada înfloririi. Are un miros plăcut şi un gust aromat ce se menţin şi după uscare. Conţine: ulei volatil (ce conţine timol), acizii rozmarinic şi cafeic, tanin, mucilagii şi rezine. Este calmant, coleretic, colagog, antiseptic intestinal şi gastric, expectoram, antihelmintic, antispastic al căilor respiratorii. Ajută în: tuse convulsivă, spastică şi astmatică, bronşite, răguşeală, în anorexia anemicilor, în dispepsii. Este un antiseptic puternic acţionând asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare. Determină eliminarea viermilor intestinali datorită timolului din uleiul volatil. Este contraindicat în: gastrite, enterite, esofagite, insuficienţe pancreatice. Se foloseşte preparat prin infuzie, 1-2 g la 100 ml de apă. Pentru tratamentul tusei convulsive şi astmatice, cât şi pentru anorexii ale anemicilor şi pentru enterocolite, se iau câte 50-200 ml de infuzie pe zi. Ȋn bucătăria fără foc se foloseşte sub formă de pulbere pentru aroma lui deosebit de plăcută.

Hreanul (ARMORACIA RUSTICANA)

Este o plantă legumicolă perenă, cu tulpină subterană (rizom). Creşte spontan, dar se şi cultivă ca plantă condimentară. Se foloseşte rădăcina recoltată primăvara timpuriu şi toamna târziu. Uneori, în bucătăria tradiţională, se folosesc şi frunzele. Conţine: săruri minerale, vitaminele A,

B, B2, C, glicozizi sulfuraţi, acizi (clorhidric, sulfuric, carbonic), asparagină, glutamină, uleiuri volatile. Are proprietăţi terapeutice revulsive şi rubefiante, diuretice, antiseptice. Este descongestionam în bronşite cronice, pneumonie şi astm, tonic în afecţiunile cardiace (în cardiopatiile ischemice, hipertensiune arterială), stimulent al fenomenelor de nutriţie, vermifug, colagog, purgativ. Cura de hrean este: o lingură de hrean ras amestecat cu tot atâta miere, dimineaţa pe nemâncate timp de 30 de zile, cu pauză de 60 de zile, pentru mărirea apetitului; pastă veraiifugă: hrean ras cu miere, suc de cătină, suc de lămâie şi ceapă; macerat din 15-30 grame de hrean ras la un litru de apă, fiert în clocote mici timp de 5 minute, după care se lasă la macerat timp de 12 ore şi se consumă câte două ceşti pe zi, între mese (ajută în bronşită acută şi cronică). Sub formă de cataplasme, are acţiune mai puternică decât a muştarului, în afecţiuni pulmonare şi gută. Dacă se mestecă zilnic o felie de hrean, acesta combate retracţia gingiilor şi ajută la întărirea lor. Hreanul este un bun conservam şi se adaugă la toate produsele puse la murat pentru iarnă. Ȋn „bucătăria fără foc” are multiple întrebuinţări, ras pe răzătoarea de sticlă în amestec cu sfeclă roşie, ori preparat cu sos de smântână sau cu gălbenuş de ouă de găină sau prepeliţă. Se poate adăuga în orice mâncare (preparată la rece) câte un vârf de cuţit de hrean, acesta conferind un gust foarte plăcut. Hreanul este un bun condiment-medicament şi este un produs la îndemâna tuturor.

Leuşteanul (LEVISTICUM OFFICINALE)

Este o plantă legumicolă perenă, care creşte până la un metru înălţime. Frunzele şi seminţele au un conţinut bogat în uleiuri eterice, iar în rădăcină se găsesc taninuri, grăsimi, săruri minerale. Se foloseşte ca aliment şi ca medicament. Conţine în frunze şi seminţe uleiuri volatile, terpinol, alte terpine, acizi organici, vitaminele A, B şi C etc. Leuşteanul este: diuretic, carminativ, tonic, aperitiv gastric, sedativ nervos, hipotensiv, expectorant, regulator al intestinului gros, emenagog. Este folosit în: edeme cardiace şi renale, colici abdominale la copii, inapetenţă, debilitate, bronşite, traheite, constipaţie şi în cazul scaunelor moi. Reglează ciclul menstrual şi micşorează durerile. Se foloseşte sub formă de infuzie din frunze şi seminţe, sub formă de decoct din rădăcină, tinctură şi pulbere. Ȋn bucătăria fără foc nu se poate concepe o supă sau o ciorbă fără aromă de leuştean. Se folosesc atât frunzele cât şi seminţele, iar din rădăcină se obţine o delicioasă ciorbă de primăvară dacă i se adaugă şi o mână de urzici fragede tăiate fideluţă. Frunzele, seminţele şi rădăcinile de leuştean se folosesc ca aromă în salate, rulade, sosuri, torturi aperitive, în paste de brânză, unt şi cremogen.

”Tinerețe fără bătrânețe cu hrană naturală”, Elena Niță Ibrian

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ